Titlul problemei de drept: dacă actele întocmite de ANAF (procese verbale, acte de inspecție fiscală) și notele explicative furnizate ANAF de către persoana controlată, toate îndeplinite anterior sesizării organului de urmărire penală, pot constitui probe în procesul penal (PCA Cluj)
Autorul întrebării prezintă o speță în care judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Cluj a stabilit că procesele-verbale întocmite de ANAF reprezintă mijloace de probă care, în interpretarea deciziei Curții Constituționale nr.72/2019, trebuie excluse şi înlăturate, întrucât sunt întocmite de către o instituţie care s-a constituit parte civilă în cauză, fiind încălcat astfel principiul egalităţii armelor, ele neputând fi asimilate nici înscrisurilor ca mijloace de probă şi nici în categoria orice alt mijloc de probă care nu este interzis de lege, prevăzută de art. 96 alin.2 C.pr.pen. Referitor la rapoartele de inspecţie fiscală, instanţa a susţinut că prevederile Codului de procedură fiscală (art.113 şi art.132) exclud posibilitatea ca acestea să constituie mijloace de probă, concluzie în acord cu prevederile art.61 alin.5 C.pr.pen. şi art.198 C.pr.pen. cu atât mai mult cu cât acestea au fost administrate de către un organ necompetent general, fapt care atrage nulitatea absolută a acestora.
Nu se indică practică judecătorească în sens contrar, iar autorul întrebării ridică problema dacă aceste acte ar putea fi utilizate ca înscrisuri provenind de la părți.
Normele în discuție:
Legea nr. 207/2015 – Codul de procedură fiscală
Art. 350 – Colaborarea cu organele de urmărire penală:
(1) La solicitarea organelor de urmărire penală, când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unei situații de fapt și este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, personalul desemnat din cadrul A.N.A.F. efectuează controale fiscale.
(2) În cazuri temeinic justificate, după începerea urmăririi penale, cu avizul procurorului, poate fi solicitată A.N.A.F. efectuarea de controale fiscale, conform obiectivelor stabilite.
(3) Rezultatul controalelor prevăzute la alin. (1) și (2) se consemnează în procese-verbale, care constituie mijloace de probă. Procesele-verbale nu constituie titlu de creanță fiscală în sensul prezentului cod.
Decizia Curții Constituționale nr. 72/2019 (M. Of. nr. 332 din 02 mai 2019)
– dispozițiile art. 2331 alin. (2) și (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și ale art. 350 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală sunt neconstituționale.
– sintagma “care constituie mijloace de probă” din cuprinsul art. 350 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 cu referire la alin. (1) din același articol este neconstituțională.
În opinia noastră (a INM), Codul de procedură penală și Decizia Curții Constituționale nr. 72/2019 instituie următoarele reguli:
1. Anterior începerii urmăririi penale:
– nu se pot administra probe, nici din dispoziția organelor de urmărire penală și nici de către acestea
– „din moment ce activitatea de verificare fiscală este realizată înaintea începerii urmăririi penale, înseamnă că actul rezultat, chiar purtând denumirea de “proces-verbal”, nu poate fi calificat ca fiind un “proces-verbal” în sens de mijloc de probă reglementat de art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală” (paragr. 43);
– procesul-verbal întocmit de ANAF poate constitui act de sesizare a organului de urmărire penal, dar, conform art. 198 alin. (2) C. proc. pen. „nu are valoarea unei constatări de specialitate în procesul penal”; urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 72/2019, nici dispozițiile aparent derogatorii, contrare, din Codul fiscal nu mai pot fi aplicate (întrucât au fost declarate neconstituționale):
– „procesul-verbal întocmit de organele fiscale conform art. 2331 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 (și în baza textelor corespunzătoare din noul Cod fiscal – n.n.) nu poate fi act de constatare în raport cu art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală, ci doar act de sesizare a organelor de urmărire penală în sensul art. 61 alin. (5) din Codul de procedură penală” (paragr. 47, s.n.).
2. După începerea urmăririi penale:
– potrivit art. 350 alin. (2) și (3) din Codul de procedură fiscală, „în cazuri temeinic justificate, după începerea urmăririi penale, cu avizul procurorului, poate fi solicitată A.N.A.F. efectuarea de controale fiscale, conform obiectivelor stabilite” iar „rezultatul controalelor prevăzute la alin. (1) și (2) se consemnează în procese-verbale, care constituie mijloace de probă”.
– aceste texte „dau expresie unei modalități de colaborare a Agenției Naționale de Administrare Fiscală cu organele de urmărire penală în cursul procesului penal. Rezultatul controalelor fiscale realizate se concretizeaă într-un proces-verbal care (…) constituie mijloc de probă, aspect care se corelează cu art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală. În această ipoteză, Agenția Națională de Administrare Fiscală nu acționează în calitate de parte în procesul penal, ci ca organ de specialitate, în virtutea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2013 și ale Codului de procedură penală și nu afectează nici statutul sau activitatea organelor de urmărire penală” (paragr. 56);
– prin urmare, se va putea solicita ANAF efectuarea unor verificări, care au valoarea unor constatări de specialitate, dar numai în cazurile în care ANAF nu este persoană vătămată: „nu acționează în calitate de parte în procesul penal, ci ca organ de specialitate”, arată Decizia Curții Constituționale în paragraful citat mai sus.
3. Toate celelalte acte întocmite de ANAF, care nu pot fi folosite cu valoare de constatări de specialitate în procesul penal, constituie, când ANAF are calitatea de persoană vătămată în procesul penal, înscrisuri provenind de la un subiect procesual principal, care vor avea același regim cu înscrisurile întocmite de oricare alt astfel de subiect.
În vreme ce niciun subiect procesual principal nu poate furniza organului de urmărire penală sau instanței de judecată „opinii de specialitate”, cu caracter științific – întrucât acestea reclamă obiectivitate și independență, în schimb orice subiect procesual poate furniza înscrisuri proprii, ca mijloace de probă, în măsura în care „din conținutul lor rezultă fapte sau împrejurări de natură să contribuie la aflarea adevărului” – art. 198 alin. (1) C.p.p.
Problema de drept reală însă nu este dacă înscrisurile aflate în posesia ANAF sau depuse de către această persoană vătămată (de exemplu, o dată cu sesizarea organelor de urmărire penală) se pot sau nu încadra în noțiunea de înscris – mijloc de probă; de principiu, răspunsul nu poate fi decât pozitiv. Problema este că valoarea lor probatorie nu poate fi alta decât aceea oricăror înscrisuri întocmite de o parte a procesului; în acest înțeles, de acte întocmite de părți, ele nu vor putea avea o valoare probatorie mai mare decât, de exemplu, un jurnal al unei persoane fizice.
Nici procurorul și nici judecătorul/instanța nu se vor putea raporta la ele împotriva suspectului sau inculpatului ca la mijloace de probă conținând informații de specialitate; concluziile având acest caracter nu se vor putea trage din aceste înscisuri, ci numai din expertize sau constatări întocmite în condițiile art. 172-181 C.p.p.
4. Cât privește relațiile furnizate ANAF de către suspect sau inculpat (note explicative, memorii etc), ele nu pot fi în nicio situație utilizate împotriva acestuia; soluția se impune fără discuție, față de conținutul dreptului la nonautoincriminare.
În unanimitate, a fost agreată opinia INM.
Această problemă de drept a fost dezbătută la întâlnirea procurorilor șefi de secție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism şi al parchetelor de pe lângă curţile de apel – București, 9-10 martie 2020.
