Secția pentru judecători a aprobat organizarea concursului de promovare în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție în perioada noiembrie 2023-martie 2024, iar la concurs sunt scoase 17 posturi vacante.
Cele 17 posturi sunt împărțite în: trei posturi la Secția I civilă, două posturi la Secția a II-a civilă, șase posturi la Secția penală și șase posturi la Secția de contencios administrativ și fiscal.
Concursul constă în evaluarea hotărârilor judecătorești redactate de candidați și un interviu susținut în fața Secției pentru judecători a CSM.
La concurs pot participa judecătorii care au îndeplinit efectiv cel puțin cinci ani funcția de judecător la curtea de apel, au obținut calificativul „foarte bine” la ultimele trei evaluări și nu au fost sancționați disciplinar în ultimii trei ani cu excepția cazurilor în care a intervenit radierea sancțiunii disciplinare.
Cererile de înscriere la concurs se completează în format electronic până la data de 20 noiembrie 2023 și vor cuprind precizarea a două specializări și vor fi însoțite de CV, copia CI, declarația pe proprie răspundere din care reiese că nu a făcut parte din serviciile de informații și nici nu a colaborat cu acestea și o declarație din care să rezulte că nu există un interes personal ce influențează sau ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate și imparțialitate atribuțiile prevăzute de lege.
Anunț: https://www.csm1909.ro/ViewFile.ashx?guid=6ffff757-4820-429f-a1f7-664f2c023e23-InfoCSM