Zeci de invitați aflați la o petrecere de zi de naștere organizată, vineri seara, într-un local din Oradea au fost legitimați de polițiștii și jandarmii care le-au întrerupt distracția. Pentru că astfel de evenimente sunt interzise în această perioadă, din cauza epidemiei de coronavirus, au fost aplicate mai multe amenzi, printre alte fiind sancționate patru persoane care nu aveau certificat verde și doi angajați ai localului care nu purtau mască.
Polițiști de Ordine Publică și de la Investigarea Criminalității Economice, însoțiți de jandarmi, au descins vineri seara, în jurul orei 19:45, într-un local din Oradea unde mai multe persoane participau la o zi de naștere. Pentru că organizarea unui astfel de eveniment nu este permis în această perioadă, forțele de ordine au oprit petrecerea și le-au legitimat pe toate cele 32 de persoane găsite în local.
Pentru nerespectarea interdicțiilor prevăzute de reglementările anti-COVID, organizatorul evenimentului a fost amendat cu 5.000 de lei, la fel ca și administratorul localului.
”Totodată, față de societatea comercială în cauză a fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform prevederilor Legii nr.55/2020, deoarece în incintă a fost permis accesul a patru persoane care nu deţineau certificat verde”, a precizat comisarul-șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.
Au mai fost dat alte 6 amenzi, în valoare totală de 3.500 de lei, celor patru persoane care nu dețineau certificat verde și altor doi angajați ai localului care nu purtau mască de protecție. În plus, un participant la petrecere a fost amendat cu 1.000 de lei pentru nerespectarea ordinii și liniștii publice.