O petrecere desfășurată la o cabană din Tinăud, lângă Aleșd, de ziua de naștere a unei persoane a fost oprită de polițiști care au primit un apel prin numărul 112. Oamenii legii l-au amendat pe organizator cu 5.000 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor de organizare a unor astfel de întruniri în spații închise. În plus, nu mai puțin de 14 participanți au fost sancționați pentru nepurtarea măștii.
Puțin după miezul nopții de sâmbătă spre duminică, un apel la 112 anunța că într-o cabană din Tinăud mai multe persoane participau la o petrecere. Polițiștii din Aleșd au verificat informația și au aflat că e vorba despre sărbătorirea unei zile de naștere în cabană și în curtea acesteia, încălcându-se astfel prevederile legale cu privire la interzicerea organizării unor evenimentele private.
”În momentul intervenției polițiștilor, în imobil se aflau aproximativ 27 de persoane. Activitatea privată a fost întreruptă de polițiști, iar persoanele prezente legitimate”, a transmis comisarul-șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al Poliție Bihor.
Organizatorul evenimentului a fost sancționat cu amendă de 5.000 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor de a organiza întruniri de natura activităților de divertisment în spații închise și evenimente private de tipul meselor festive în spații deschise. În plus, 14 dintre persoanele participante la eveniment au fost sancționate pentru că nu purtau mască, valoarea amenzilor ajungând la 6.000 de lei.
Și în Oradea, două cafenele au fost amendate cu câte 2.000 de lei pentru că funcționau în spațiu închis, deși acest lucru este interzis, municipiul aflându-se în scenariul roșu.
În total, pe parcursul zilei de sâmbătă polițiștii bihoreni au legitimat 2.886 de persoane și au verificat 278 de firme și mijloace de transport. Au fost date 154 de amenzi, în valoare de aproape 40.000 de lei, dintre care 129 de sancțiuni au fost date pentru nepurtarea măștii.