O tânără de 23 ani originară din Albești, județul Botoșani, cazată la etajul 1 al unui hotel, şi-a aruncat copiii, cu vârstele de doi respectiv trei ani, de la balcon, ameninţând că se va sinucide.
Duminică 20august, aceasta a venit cu un microbuz la Botoșani, împreună cu cei doi băieței ai săi pentru a-i duce pe cei mici să se joace în Parcul Mihai Eminescu.
Când să plece spre casă a realizat că nu mai are autobuz așa că a mers să se cazeze peste noapte la Hotelul Tineret. Femeia nu avea de identitate și era extrem de tristă, motiv pentru care personalul a fost de acord să o cazeze, oferindu-i o cameră la etajul întai.
La scurt timp femeia a recurs la gestul extrem. Aceasta a spus că, în timp ce copiii dormeau, i-a luat în brate și a fi sărit cu ei pe geam. În fața ferestrei este un acoperiș unde aceasta a și rămas, însă pe copii i-a scăpat în gol.
Paznicul hotelului auzind zgomotele a ieșit afară, moment în care i-a văzut pe copilași pe beton și speriat a anunțat autoritățile.
La fața locului au ajuns șefii Inspectoratului de Poliție, ai structurilor de intervenție și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgentă, dar și un negociator din cadrul Poliției.
Timp de aproape două ore acesta a vorbit cu femeia și a încercat să o convingă să coboare, după ce a amenințat că se aruncă. Pompierii au reușit să o salveze în cele din urmă.
Femeia, acum internată la Spitalul de Psihiatrie, susține că nu a vrut să le facă nimic rău copiilor.
Tatăl copiilor aflat la București este în stare de șoc și nu își explică ce s-a întâmplat.
Cu puțin timp înainte de tragedie, tânăra i-a trimis un SMS de adio soțului ei, care era plecat la București: „Mulțumesc că m-ai făcut să fac ceea ce nu voiam, sper să fii fericit acum că ai scapăt de noi și nu mai trebuie să ne trimiți bani, că am înțeles că asta era marea ta problemă. Îţi doresc ca toţi banii pe care o să îi ai de acum să îi păstrezi să ţi-i pui pe piept….că niciodată nu ţi-au ajuns….regret tot ce am făcut cu tine până acum şi regret că m-am măritat cu tine, dar chestia era ca voiam să scap de acasă…..atât. Cel mai rău îmi pare pentru copii, că ei nu au nicio vină. Dar nu îi pot lăsa așa ai nimănui. Nimeni nu o să îi iubească. Sper să fii fericit fără noi. Adio! Eu am încercat să fac totul pentru voi (tu, mama, tata şi etc etc) am lăsat copiii fără jucării sau haine sau altele ca să aibă toţi şi voi toţi m-aţi luat de fraieră.” – conform celor notate de Observator.
În ciuda eforturilor medicilor, copilul de doi ani nu a supraviețuit.
Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani.