Curtea Constituțională a anunțat amânarea pentru 17 februarie a judecării obiecțiilor de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea Legii 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. Este vorba despre sesizări formulate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite, Guvernul României și de Avocatul Poporului în legătură cu actul normativ care îi scapă de închisoare pe cei care, acuzați de evaziune fiscală cu un prejudiciu de până la 100.000 de euro, achită integral prejudiciul.
Potrivit proiectului de lege adoptat în ultima ședință de plen din vechea legislatură a Camerei Deputaților, în 16 decembrie 2020, inculpații acuzați de evaziune fiscală cu un prejudiciu de până la 100.000 de euro pot scăpa de închisoare, dacă achită prejudiciul.
Mai precis, textul votat de parlamentari arată că ”în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depăşeşte 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică pedeapsa cu amendă.”
O altă prevedere arăta că ”dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral, fapta nu se mai pedepseşte.” În acest caz, sunt aplicate prevederile Codului de Procedură Penală potrivit cărora ”există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege”.
A doua zi după adoptarea proiectului, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis sesizarea Curţii Constituţionale, măsură pe care au luat-o și Guvernul și Avocatul Poporului. ÎCCJ a considerat că forma adoptată de Camera Deputaţilor modifică substanţial obiectul de reglementare şi configuraţia legii adoptate de Senat.
Potrivit Executivului, proiectul a fost avizat negativ de către Guvern şi a mai fost atacat la CCR. Atunci instanța de contencios constituțional a acceptat obiecţiunile de neconstituţionalitate şi a declarat proiectul neconstituţional în ansamblul său.
DOCUMENT – Legea privind privind modificarea și completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscal (atacată la CCR):