Titlul problemei de drept: Existența sau inexistența obligației instanței, la analizarea impreviziunii, de a avea în vedere şi alte aspecte în afara fluctuaţiei cursului valutar, precum veniturile debitorului, bunurile acestuia; momentul la care se raportează această analiză – data notificării, data formulării contestaţiei, data formulării acţiunii sau data soluţionării definitive a cauzei. Această întrebare a făcut obiectul dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Dosarul nr. 2148/1/2019), sesizarea fiind respinsă ca inadmisibilă.
- Materia: civil
- Subcategoria: alte tipuri de cauze
- Obiect ECRIS: dare în plată
- Acte normative incidente: art. 7 -9 din Legea nr. 77/2016
- Cuvinte cheie: impreviziune, criterii de analiză, momentul la care trebuie întrunite condițiile de admisibilitate
Se arată că, până la publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 415/2018, practica secţiei era unanimă în sensul că, la analiza impreviziunii, nu este suficient să se constate că există fluctuaţiile cursului valutar, fiind relevante și alte aspecte, precum veniturile debitorului, bunurile pe care le deţine acesta (a se vedea decizia nr. 1118/2018 din 16.10.2018 pronunţată în dosarul nr. 15752/211/2017, decizia nr. 957/A/2018 din 11.09.2018 pronunţată în dosarul nr. 3553/270/2016, decizia nr. 808/2018 din 19.06.2018 pronunţată în dosarul nr. 1606/199/2016).
Ulterior deciziei Curţii Constituţionale nr. 415/2018, s-a conturat și o opinie contrară, în sensul că nu se mai poate proceda la analizarea veniturilor, faţă de considerentele deciziei ( a se vedea decizia nr. 373/A/2019 din 14.05.2019 pronunţată în dosarul nr. 10808/180/2018).
Cu privire la a doua problemă, în unanimitate judecătorii secţiei consideră că momentul la care trebuie făcută analiza este data notificării şi perioada anterioară acesteia (perioada apariţiei evenimentului imprevizibil), în niciun caz momente ulterioare notificării.
Opinia Institutului Național al Magistraturii
Sub aspectul criteriilor care atrag impreviziunea, într-adevăr, Curtea Constituțională a reținut, în cadrul Deciziei nr. 415/2018, următoarele:
˝32. În continuare, Curtea reține că impreviziunea vizează numai o ruină contractuală, care afectează utilitatea socială a contractului de credit, și nicidecum o ruină personală a debitorului. Astfel, în evaluarea impreviziunii se vor analiza, exclusiv, prestațiile părților din contractul de credit de natură să determine ruina contractuală a debitorului, și nu se vor avea în vedere aspectele financiare/materiale care nu se află în legătură cu contractul de credit. În caz contrar ar fi alterată noțiunea de impreviziune contractuală, care ar glisa, în cazul dat, de la evaluarea dezechilibrului dintre prestațiile părților la analiza caracterului suficient sau insuficient al veniturilor debitorului.
35. În aceste condiții, instanța judecătorească învestită, în temeiul art. 7 sau, după caz, art. 8 din Legea nr. 77/2016, cu soluționarea unor acțiuni având ca obiect contestații formulate de creditori și, respectiv, acțiuni ale debitorilor, ca expresie a obligației statului de a garanta dreptul de proprietate privată, nu va analiza dacă patrimoniul debitorului se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor, pe măsură ce acestea devin scadente, ci își va limita analiza la dinamica obligațiilor reciproce întemeiate pe contractul de credit și, în măsura în care va ajunge la concluzia că această dinamică este de natură să conducă la ruina contractuală a debitorului, prin materializarea riscului supraadăugat, va putea constata că, referitor la contractul de credit astfel analizat, a intervenit impreviziunea. Așadar, instanța judecătorească, în evaluarea impreviziunii, nu poate împrumuta elemente/criterii specifice procedurii insolvenței persoanei fizice.˝
Inclusiv în acest domeniu trebuie evocată decizia nr. 731/2019 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului unic pct. 2 [cu referire la art. 4 alin. (11) și alin. (13)], pct. 3 [cu referire la art. 4 alin. (3) și (4)], pct. 6 [cu referire la art. 7 alin. (11)], pct. 7 [cu referire la art. 7 alin. (4)], pct. 8 [cu referire la art. 7 alin. (51)] și pct. 9 [cu referire la art. 8 alin. (5) teza a doua] din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite:
˝51. […] În acest context Curtea reține că, în deciziile sale cu privire la Legea nr. 77/2016, a trebuit ea însăși să delimiteze impreviziunea de situația patrimonială actuală a debitorului [spre exemplu, Decizia nr. 415 din 19 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 781 din 12 septembrie 2018], tocmai pentru că în mod greșit instanțele judecătorești analizau și administrau un probatoriu pentru a determina situația materială a debitorului în vederea stabilirii unei afectări a echilibrului contractual, considerând că, în acest mod, se evaluează starea de impreviziune a contractului de credit. Or, echilibrul contractual în ipoteza contractului de credit nu se determină prin raportare la întregul patrimoniu al debitorului sau la posibilitățile sale financiare de rambursare a împrumutului, ci prin raportare strictă la conținutul clauzelor contractuale. Astfel, materializarea riscului supraadăugat are un efect direct acestor clauze și, în consecință, generează în mod automat dezechilibrul contractual. […]
61. Impreviziunea implică o abatere majoră de la situația avută în vedere la încheierea contractului, ea reflectă o situație continuă, cu o amploare deosebită, ce afectează utilitatea socială a contractului și care se exprimă în ideea de ruină contractuală. În acest sens, prin Decizia nr. 415 din 19 iunie 2018, anterior referită, Curtea a stabilit că ruina debitorului este o noțiune cu o sferă de cuprindere mai largă, iar ruina contractuală face parte din aceasta. Ruina contractuală a debitorului trebuie analizată numai din punctul de vedere al raportului contractual existent între cele două părți, în sensul că această apreciere nu vizează evoluția/fluctuația situației financiare/materiale a debitorului, ulterioară încheierii contractului de credit, ci are în vedere, în mod exclusiv, disproporția și dezechilibrul survenite ca urmare a materializării riscului supraadăugat. Prin urmare, impreviziunea în contracte nu are niciun element de contingență cu situația economico- financiară a debitorului, ea circumscriindu-se exclusiv echilibrului dintre prestațiile contractuale ale părților.˝
În consecință, Curtea Constituțională a consolidat jurisprudența sa anterioară, arătând, în mod explicit, că nu pot constitui criterii care atrag impreviziunea aspectele ținând de veniturile, averea debitorului, ci trebuie analizate numai împrejurările care se înscriu în contextul executării contractului de credit, mai precis în raport strict cu prestațiile părților generate de contract.
De altfel, constatăm că și Înalta Curte de Casație și Justiție, în cadrul deciziei nr.56/11 noiembrie 2019, a reținut că, deși Legea nr. 77/2016 este un act normativ intrat în vigoare relativ recent, se poate observa că s-a cristalizat o jurisprudenţă unitară şi constantă în legătură cu chestiunile de drept care au făcut obiectul sesizării și care sunt readuse în discuție cu ocazia prezentei întâlniri.
Astfel, se arată:
˝77. În cadrul contestaţiei formulate de creditor în temeiul art. 7 din Legea nr. 77/2016, într-o covârşitoare majoritate, instanţele judecătoreşti, în ce priveşte contractele încheiate anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, nu şi-au limitat analiza privind condiţiile impreviziunii la elementele de fapt obiective, cum este moneda contractului de credit, prin verificarea variaţiei cursului valutar, ci au procedat la verificarea condiţiilor cumulative ale impreviziunii, astfel cum au fost configurate sub regimul Codului civil din 1864, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 77/2016 şi în coordonatele stabilite de Curtea Constituţională.˝
În ceea ce privește momentul verificării îndeplinirii condiției impreviziunii, apreciem că răspunsul rezultă din luarea în considerare a două aspecte:
– caracterul esențial al formulării notificării, pentru derularea oricărei proceduri reglementate de Legea nr. 77/2016;
Astfel, potrivit art. 5 alin. (1) din lege, în vederea aplicării prezentei legi, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare.
De asemenea, pentru ipotezele reglementate de art. 8 din același act normativ, Curtea Constituțională a arătat că, indiferent dacă bunul imobil constituit drept garanție pentru executarea contractului de credit a fost vândut anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016, debitorul este obligat, din punct de vedere procedural, să parcurgă mai întâi etapa notificării și de-abia după aceea să solicite concursul instanțelor judecătorești pentru constatarea stingerii datoriei.
– obligativitatea analizării condiției referitoare la impreviziune, indiferent dacă îndeplinirea acesteia a fost sau nu contestată, astfel cum reiese din deciziile succesive ale Curții Constituționale, care a arătat:
– instanța judecătorească, în condițiile formulării contestației de către creditor sau a acțiunii în constatare de către debitor, va verifica îndeplinirea condiției notificării creditorului conform celor prevăzute de Legea nr. 77/2016, îndeplinirea criteriilor prevăzute de art. 4 din lege, aplicând în mod obligatoriu teoria impreviziunii în cadrul art. 7 din lege, respectiv art. 8 ori în cadrul art. 9 din aceeași lege (Decizia nr. 623/2016);
– în lipsa formulării contestației prevăzute de art. 7 alin. 1 din lege, notificarea transmisă creditorului rămâne definitivă, în sensul că ambele părți acceptă faptul că aceasta îndeplinește condițiile de admisibilitate, în condițiile intervenirii impreviziunii (Decizia nr. 93/2017).
În considerarea celor reținute, apreciem că verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, inclusiv a celei referitoare la impreviziune trebuie să aibă data notificării drept reper temporal.
În concluzie, opinia INM este în sensul că nu pot constitui criterii care atrag impreviziunea aspectele ținând de situația economico-financiară a debitorului, ea circumscriindu-se exclusiv echilibrului dintre prestațiile contractuale ale părților; verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, inclusiv a celei referitoare la impreviziune trebuie să aibă data notificării drept reper temporal.
Opiniile exprimate în cadrul dezbaterilor
Potrivit opiniei exprimate de către Curtea de Apel Cluj, decizia 731/2019 a Curţii Constituţionale reprezintă un reviriment de jurisprudenţă faţă de Decizia nr. 623/2016 deoarece este înlocuit criteriul imposibilităţii de plată (ruina individuală) cu abordarea clasică a instituţiei impreviziunii, dezechilibrul contractual (ruina contractuală) independent de posibilitatea concretă a debitorului de a continua îndeplinirea obligaţiilor contractuale. Astfel, există o schimbare radicală de abordare dacă comparăm paragraful 119 din Decizia 623/2016 cu paragrafe din noua decizie 731/2019. Astfel, în paragraful 119 din decizia 623 se spunea că „Curtea mai reiterează faptul că, faţă de cadrul legal existent la data încheierii contractelor de credit, prevederile legale criticate trebuie să se aplice doar debitorilor care, deşi au acţionat cu bună-credinţă, în conformitate cu prevederile art. 57 din Constituţie, nu îşi mai pot îndeplini obligaţiile ce rezultă din contractele de credit în urma intervenirii unui eveniment exterior şi pe care nu l-au putut prevedea la data încheierii contractului de credit, În noua decizie 731/2019, considerentele sunt în sens contrar şi dau prevalentă ruinei contractuale în detrimentul celei personale, revenind astfel la definiţia clasică a impreviziunii. Paragraful 61 teza a doua este relevant: „Ruina contractuală a debitorului trebuie analizată numai din punctul de vedere al raportului contractual existent între cele două părţi, în sensul că această apreciere nu vizează evoluţia/fluctuaţia situaţiei financiare/materiale a debitorului, ulterioară încheierii contractului de credit, ci are în vedere, în mod exclusiv, disproporţia şi dezechilibrul survenite ca urmare a materializării riscului supraadăugat. Prin urmare, impreviziunea în contracte nu are niciun element de contingenţă cu situaţia economico-financiară a debitorului, ea circumscriindu-se exclusiv echilibrului dintre prestaţiile contractuale ale părţilor. Un alt aspect foarte important se referă la faptul că devalorizarea accentuată a monedei naţionale faţă de o monedă străină poate fi încadrată expres în noţiunea de impreviziune, iar devalorizarea accentuată a monedei naţionale faţă de moneda contractului poate fi calificată ca „risc supraadăugat,,. Astfel, potrivit paragrafului 65 din decizia 731/2019 „diferenţele de curs valutar de o anumită amploare, sub aspectul cuantumului şi întinderii în timp, pot constitui, în sine, o situaţie de impreviziune. Prin prisma acestor considerente, devalorizarea monedei naţionale faţă de francul elveţian cu peste 120% într-un interval 7 – 8 ani se încadrează într-o situaţie de impreviziune.În schimb, pentru celelalte monede situaţia este mult nuanţată deoarece devalorizarea nu a fost atât de accentuată. în plus, potrivit unor considerente decizorii ale deciziei analizate o devalorizare de doar 20 % a monedei naţionale faţă de o monedă străină nu poate fi calificată ca fiind impreviziune şi risc supraadăugat.Astfel, potrivit paragrafului 66 din decizia analizată „o fluctuaţie de curs de 20% în raport cu data contractării creditului nu se poate subsuma riscului supraadăugat”.
Trebuie avute în vedere şi cele statuate de către Curtea Constituţională în paragraful 50 al deciziei anterior menţionate prin care Curtea reţine că pot fi indicate prin intervenţia legiuitorului cazuri de impreviziune însă, în ceea ce priveşte competenţele sale, apreciază că nu are acest atribut, acesta aparținând fie legiutorului (original sau delegat), fie instanţelor de judecată, care pot stabili, pe cale interpretativă, existenţa unui caz de impreviziune. Din această perspectivă, ar trebui analizat în ce măsură Curtea Constituţională a stabilit un caz de impreviziune sau doar a oferit o interpretare detaliată care evocă Deciziile 415/2018 şi 623/2016 doar sub aspectul menţinerii noţiunii de impreviziune în elementele sale obiective şi subiective, pe care le particularizează. În acest sens, în paragraful 65 în care se reţine o analiză a laturii obiective (referitoare la situaţia neprevăzută şi la inexistenţa unei clauze de adaptare a contractului în convenţia de credit) şi a laturii subiective (care vizează buna credinţă a debitorului); în ceea ce priveşte situația concretă vizând fluctuaţia de curs valutar, buna credinţă a debitorului constă în faptul că acesta nu a influenţat în niciun fel această fluctuaţie şi nu şi-a asumat în mod expres un astfel de risc supraadăugat.
Participanții și-au însușit cu unanimitate opinia formatorilor INM.
Această problemă de drept a fost discutată la întâlnirea preşedinților secțiilor specializate (foste comerciale) ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel, întâlnire dedicată discutării aspectelor de practică judiciară neunitară în materia litigiilor cu profesioniști și insolvenței – București, 15 decembrie 2020.
