Potrivit Direcției Naționale Anticorupție, sirianul a pretins, în perioada 29 mai 2024 – 19 septembrie 2024, suma totală de 23.200 de euro de la o persoană cu identitate protejată. În schimbul banilor, acesta promitea că va facilita obținerea avizelor de muncă pentru 16 cetățeni străini, prin intermediul unor funcționari din cadrul Biroului pentru Imigrări Satu Mare. Din suma totală solicitată, individul a primit efectiv 12.800 de euro și 12.263,35 lei, în șase tranșe. În urma anchetei, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DNA a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu sirianul.Polițistul și-a recunoscut faptele și a ajuns la un acord de recunoaștere a vinovăției, fiind stabilită pedeapsa de 1 an de închisoare cu suspendare, scrie presasm.ro
Conform informațiilor PresaSM, în urma sirianului a căzut și un ofițer de poliție din județul Satu Mare (pensionat între timp de la Biroul pentru Imigrări Satu Mare). Procurorii l-au acuzat că în perioada 04.01.2024 – 22.04.2024, i-a comunicat unui individ informații ce nu sunt destinate publicității, în legătură cu verificările efectuate pentru emiterea de către Biroul pentru Imigrări Satu Mare a avizelor de muncă unor cetățeni străini pentru o firmă, referitoare la: sediul și punctul de lucru ale societății, organigrama societății, selecția cetățenilor străini, sesizări ale organelor de poliție, verificări la AJOFM, cazierele judiciare ale străinilor, emiterea avizelor de muncă, în scopul obținerii pentru sine a unor sume de bani sau alte foloase.
Se reţine de asemenea că fapta polițistului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul a unor sume de bani, bunuri sau alte foloase.