Prima interacțiune a celui cunoscut ca Mecena de la Dumbrava, Viorel Pașca, cu bărbatul a fost în urmă cu 5 ani. Acum a revenit în așezământul unde cei pe care nimeni nu îi vrea găsesc un acoperiș deasupra capului. Povestea bărbatului care pare că nu a avut interacțiuni cu lumea civilizată a fost spusă duminică seara de Viorel Pașca, care de 10 ani și-a făcut un obicei din a face în fiecare duminică o retrospectivă a celor întâmplate de-a lungul săptămânii în locul în care găsesc alinare, mereu și mereu, alte suflete, câteva mii de 17 ani de când Viorel Pașca și-a făcut misiunea vieții din a le alina suferințele celor care nu au pe nimeni să le poarte de grijă.
<În urmă cu cinci ani, a fost trimis la Dumbrava un om găsit într-o pădure de lângă Cluj, unde-și încropise un adăpost, pentru a supraviețui frigului de afară.
A fost destul de greu pentru el să se obișnuiască să trăiască într-o casă normală, neștiind folosi cuțitul, furculița sau lingura, fiind obișnuit să mănânce cu mâinile goale, iar toaleta din baie și dușul era obiecte complet străine neștiind cum să le folosească. La câteva ore după ce a ajuns la noi, înfățișarea lui de om al străzii s-a schimbat radical, fiind spălat, tuns, bărbierit și îmbrăcat în haine curate>, spune Viorel Pașca. Omul însă nu a reușit să se adapteze la noile condiții.
<Neobișnuit poate cu o astfel de viață, tânjind după libertatea de a umbla singur prin păduri și a dormi în natură sub cerul liber, după câteva luni a plecat fără a privi înapoi, într-o direcție necunoscută, să-și trăiască visul de om “liber” fără reguli, restricții sau legi care să-i îngrădească libertatea>, și-a amintit Viorel Pașca. Până la finele acestei săptămâni nu a mai știut nimeni pe unde își poartă pașii bărbatul.
<Ieri dimineață am fost sunat de cineva din Sibiu care mă ruga să primim la Dumbrava, un om pe care l-au găsit undeva, tremurând de frig, flămând, cu hainele ude, având urgent nevoie de îngrijire și adăpost. Câteva ore mai târziu era “debarcat” la Dumbrava omul nostru, plecat în urmă cu cinci ani, având cu el câteva bagaje în care adunase tot felul de gunoaie și un elicopter de jucărie>, a povestit Viorel Pașca.