Prima piesă de teatru a medicului-scriitor Simona Mihuțiu este un manifest, în limbaj artistic împotriva dezvoltării într-un ritm ameţitor a Inteligenţei Artificiale. Tema a făcut obiectul unui lucrări a medicului într-o lucrare ştiinţifică medicală, a fost reluată în eseu, în poezie, iar acum dramaturgia e forma de exprimare aleasă. Lansarea volumului ” Speranța nu urcă niciodată cu liftul” a avut loc în Brașov, orașul natal al autoarei, la Centrul Cultural Apollonia.
”Speranța nu urcă niciodată cu liftul”- „Superbă piesă de teatru! M-a emoționat, bulversat, încântat… ”- , consideră omul de ştiinţǎ, editorul, poetul şi eseistul Veronica Pavel Lerner.
„Simona Mihuțiu a creat un text autentic, tulburător, reflectând cu grație asupra temelor majore cu care ne confruntăm astăzi. Scriitoarea a dobândit o tonalitate a ei, inconfundabilă, învăluitoare, stăruind mult după încheierea lecturii. Concluzia piesei este că robotizarea nu se va substitui ființei umane în toată complexitatea ei, dimpotrivă dominant rămâne omenescul” -, consideră Silvia Urdea.
Nicolae Băciuț, poet de excepție, reprezentativ pentru generația echinoxistă, un admirabil publicist care a venit la evenimentul de lansare de la Brașov de la Iași unde fusese invitat special la un eveniment cultural important, de mare anvergură, Simpozionul Internațional „Monumentul – tradiție și viitor”, aflat la a XXVa ediție. De-altfel în sală au fost cei doi editori ai scriitorului Simona Mihuțiu, domnul Nicolae Băciuț – Vatra Veche, la care s-a editat piesa de teatru „Speranța nu urcă niciodată cu liftul” și domnul Paul Marcu – Total Publishing, cel care mi-a editat toate cele opt cărți anterioare.
”Deși aflată la începuturile sale dramaturgice (după piesa Norocul din tomberon), Simona Mihuțiu este foarte sigură pe instrumentele sale (așa cum este, profesional, ca medic oncolog), iar construcția sa este una foarte solidă, bine articulată, cu ritm și nerv, cu emoție bine dozată, cu personaje credibile, atât Mia cât și Vetuța, dar și cele două creaturi robotice, Rob Max și Rob Kai.În plus, dacă e să privim lucrurile și din perspectiva spectacolului de teatru, Speranța nu urcă niciodată cu liftul nu pune mari probleme nici regizorale și nici scenografice. Iar publicul pare invitat la o dezbatere deschisă depre probleme care frământă omenirea, sub toate aspectele, ieșind din problematicile locale, reclamându-se soluții și atitudini ferme pentru conservarea esenței umanității”, consideră Nicolae Băciuţ.
P