Parchetul General a trimis, vineri 4 August, Ministrului Justiţiei, Alina Gorghiu, o adresă prin care solicită ca intenţia Guvernului de a desfiinţa posturile vacante publice să nu se aplice instituţiilor din sistemul judiciar, deoarece această măsură va avea efecte devastatoare.
Printre efecte se numără închiderea unităţilor din teritoriu inclusiv structuri judeţene DIICOT.
„În contextul apariţiei în spaţiul public a proiectului ordonanţei de urgenţă privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) este împuternicit să aducă la cunoştinţa publicului următoarele. PICCJ atrage atenţia că unele dispoziţii ale proiectului de act normativ menţionat pot genera disfuncţionalităţi majore în activitatea Parchetelor”— conform comunicatului Parchetul General.
Ministerului Public consideră că anularea posturilor vacante la Parchete ar crea un blocaj în activitatea judiciară, cunoscute fiind dificultăţile cu care acestea se confruntă (nenumărate parchete au posturi vacante şi/sau au înregistrat o încărcătură pe procuror peste media naţională).
„Prin prisma tuturor acestor considerente, dată fiind situaţia concretă a Parchetelor şi pentru a evita producerea unor consecinţe devastatoare asupra activităţii instituţiilor din sistemul judiciar, în cursul zilei de astăzi, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a înaintat ministrului Justiţiei o adresă prin care solicită ca actul normativ preconizat a fi adoptat să nu fie aplicat instituţiilor din cadrul sistemului judiciar” — se mai arată.
La nivelul Parchetelor sunt vacante 903 posturi de procuror, dintr-un total de 3.040 posturi.
„În situaţia adoptării măsurilor preconizate, vor fi Parchete care vor fi desfiinţate de facto sau vor funcţiona cu unul sau doi procurori, fiind imposibilă asigurarea activităţii acestora cu respectarea tuturor exigenţelor impuse de statul de drept. După cum bine se cunoaşte, există unităţi de Parchet unde toate posturile de procuror sunt vacante, precum Parchetul de pe lângă Judecătoria Măcin sau Parchetul de pe lângă Judecătoria Însurăţei. În perioada imediat următoare şi alte unităţi de Parchet vor fi în situaţia de a nu mai avea niciun procuror în schemă. În cazul acestor Parchete, aplicarea dispoziţiilor ordonanţei de urgenţă ar echivala cu desfiinţarea de facto a acestor unităţi, aspect care ar duce la încălcarea dispoziţiilor art.100 alin.1 din Legea nr. 304/2004 care prevede că pe lângă fiecare instanţă să funcţioneze o unitate de Parchet”— a menţionat Parchetul General.
Comunicat integral: https://www.mpublic.ro/ro/content/c_04-08-2023-16-08