Tânărul fundaș Mario Simuț a debutat cu gol vineri după-amiază în al doilea meci amical al noii sale echipe din prima ligă din Ungaria, Fehervar împotriva lui Hajduk Split.
„Sunt foarte fericit că m-am putut prezenta la Vidi, și este ca un vis că am reușit să dau un gol în primul meu joc. Mi-a plăcut foarte mult toat cantonamentul, antrenamentele au fost extrem de bune, intense și variate, iar coechipierii nu au fost doar jucători excelenți, ci și oameni grozavi.Personal, abia aștept să încep săptămâna viitoare al doilea cantonament.Am fost trimiși pe teren pentru al doilea joc cu instrucțiunea clară să punem în practică cât mai multe din lucrurile pe care le-am exersat la antrenament - toate impotriva unui adversar foarte puternic.Vom munci foarte mult pe viitor pentru a juca ca cât mai puține greșeli posibile, pentru ca totul să fie impecabil. Când am marcat golul, am căzut la pământ după șut, nici nu am văzut mingea, doar am auzit că lovește stâlpul porții și apoi lovește și celălalt stâlp.. Până la urmă, însă, am văzut că mingea a trecut de linia porții, m-am liniștit și am fost foarte mulțumit de golul meu”, a declarat Simut Mario pe site-ul oficial al echipei.
Mario Simuţ, fundaş lateral de picior drept care poate juca şi mijlocaş, a semnat în urmă cu o săptămână o înţelegere cu echipa maghiară Fehervar (fostă MOL Vidi, respectiv Videoton, în perioada comunistă). Simuţ a venit liber de contract după ce-şi încheiase contractul cu divizionara secundă Szombathely Haladas.Fotbalistul, în vârstă de 20 de ani, are şi cetăţenie maghiară şi a jucat la naţionalele de juniori sub 19, respectiv sub 21 de ani ale ţării vecine. FC Fehervar este pregătită de un antrenor polonez cu cetăţenie suedeză (Bartosz Grzelak), carea insistat pentru aducerea sa. Fehervar e o echipă multinațională având în componență şi jucători din Franța, Danemarca, Portugalia, Norvegia, Honduras şi Bosnia și Herțegovina. Anul acesta, obiectivul echipei e cel puţin participarea într-o cupă europeană. Dar e o candidată şi la titlu.
Mario Lucas Simuţ e fiul unui fost fotbalist al lui FC Bihor, Sorin Simuţ,