”Investiţia noastră din România înseamnă mult mai mult decât bani”, spunea Don Lothrop.Cartierul din Cluj care a intrat în insolvență. SC Soimeni Parc este o societate înființată în 2014 prin intermediul căreia Mark Gitenstein, fostul ambasador al Statelor Unite ale Americii în România, olandezul Steven van Groningen, CEO Raiffesisen Bank și Don Lothrop, fost partener în mai multe fonduri care finanțează start-up-uri în Sillicon Valley.Acesta din urmă este binecunoscut în Țara Beiușului.
În ultimii zece ani, Don Lothrop spunea că a făcut peste 100 de călătorii dus-întors între România şi America. „Unii mă consideră un mentor, deşi de cele mai multe ori nu sunt decât un învăţăcel”, se autocaracterizează investitorul pe blogul personal. A învățat la Harvard Business School, „unde eram bursier cu titlul cel mai înalt - Baker Scholar”.n povestea pe care o scrie în România din 2003, Don Lothrop a fost urmat de 100 de americani, majoritatea oameni de afaceri. Au pus aici bazele unei clinici, unei şcoli, unei biserici, unui parc şi unui teren de fotbal. „Am ajutat orfelinate şi am dezvoltat programe de asistenţă familială. Am pornit mai multe afaceri şi am cumpărat terenuri în valoare de peste 10 milioane de dolari, toate direct de la săteni”, explica investitorul american. Acesta deține aproape 100 ha de teren în comuna Pietroasa. Recent, la sediul Primăriei Pietroasa a avut loc o întâlnire între primarul Alin Laza și Don Lothrop, investitor american, proprietarul satului de vacanță de pe Valea Aleului. Primarul de Pietroasa spune că Don Lothrop revine în comuna Pietroasa în perspectiva noului Plan Urbanistic General (PUG), fiind interesat de oportunitățile oferite de acesta. Trebuie știut că Planul Urbanistic General este absolut necesar în cazul unor investiții de interes sau de utilitate publică majoră, cum ar fi: modernizarea infrastructurii rutiere, extinderea intravilanului și a infrastructurii de apă, canalizare și gaze naturale, având în vedere creșterea calității vieții, în special în domeniul locuințelor și serviciilor”, explică primarul Ionel Alin Laza. Investitorul american este o figură cunoscută în zonă, dar și în județul Bihor. Implicat De când vine în România, Don Lothrop spune că fost implicat în mai multe acțiuni de caritate, a pornit patru business-uri, a înființat o fundație pentru democrație în România și a devenit consultant pentru un think tank din Washington. A fost investitor în Sillicon Valley, perioadă în care a învățat că lumea este într-o continuă transformare și în care „mi-am dezvoltat un simț pentru determinarea direcției din care bate vântul schimbării. Cu mult noroc și mulțumită unor parteneri extraordinari la Delphi Ventures, am dobândit libertatea de a ieși din afacerile de capital de risc la vârsta de 42 de ani și de a începe o nouă călătorie, care m-a adus în România. Înainte de primul drum în România, în 2003, nu mai întâlnisem niciun român”, povestește americanul pe blogul său. „Don Lothrop este un investitor care conduce New Vista Partners, un fond de investiții dedicat dezvoltării unor proiecte imobiliare și încă din 2006, este proprietarul a 98 hectare în Comuna Pietroasa”, vorbește primarul despre cartea de vizită a americanului interesat de oportunitățile pe care le deschide Planul Urbanistic General. Șeful Primăriei Pietroasa spune că „Primăria a demarat noul PUG încă de la începutul anului 2021, având în vedere că, practic, acesta reprezintă politica de dezvoltare a comunei, fiind echivalentul unui Business Plan. Un instrument de dezvoltare sustenabilă a unei UAT este viziunea de dezvoltare a actualei conduceri a primăriei, o strategie care se întinde pe minimum 10 ani de acum încolo. Actul de aprobare a PUG și a Regulamentului local de urbanism este Hotărârea Consiliului Local, astfel că toți investitorii interesați așteaptă cu nerăbdare transpunerea în Hotărâre de Consiliu Local a acestui PUG, împreună cu Regulamentul Local de Urbanism”, spunea primarul de Pietroasa.
Grupul de americani si-a dorit să contruiască un mini-orășel la 30 de km de Cluj-Napoca, în localitatea Băbuțiu, comuna Vultureni. Acesta a intrat în isolvență, dar mulți consideră că este doar o schemă.
„Admite cererea debitoarei ŞOIMENI PARC S.A. de deschidere a procedurii insolvenţei. Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei ŞOIMENI PARC S.A. În conformitate cu dispoziţiile art.45 alin.1 lit. d) din Legea nr.85/2014, desemnează în calitate de administrator judiciar provizoriu pe DDG INSOLVENCY IPURL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.58 din Legea nr. 85/2014, instrumentând prezenta procedură de insolvenţă până la eventuala sa confirmare sau schimbare, în condiţiile Legii nr. 85/2014. Stabileşte în favoarea administratorului judiciar provizoriu un onorariu provizoriu lunar de 1.500 lei + eventual TVA, plus un onorariu de succes de 5% + eventual TVA din sumele distribuite creditorilor, plafonat la suma de 7000 lei + eventual TVA în ipoteza prevăzută de art. 118 alin.1 lit. a) din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă.
Dispune desemnarea administratorului special în vederea reprezentării intereselor asociaţilor. Ia act de intenţia debitoarei de a depune un plan de reorganizare.(…) Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al administratorului judiciar sub sancţiunea prevăzută de art.86 alin.2 din Legea nr.85/2014, obligaţia de notificare revenind administratorului judiciar provizoriu (…)”, arată o parte din soluția pe scurt a Tribunalului Comercial Cluj.