Polițiștii orădeni au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva unui bărbat de 33 de ani, pe care concubina lui îl acuza de violență domestică. Femeia a sunat la 112 și a anunțat că este agresată de concubinul său și nu putea să părăsească apartamentul aflat într-un bloc de pe strada Traian Lalescu, din Oradea, din cauza atitudinii violente a bărbatului. Individul, care a spart un geam și s-a rănit la mână, a fost luat de polițiști și internat într-un spital din oraș.
Incidentul s-a petrecut miercuri, 28 decembrie, în jurul orei 19, când o femeie de 34 de ani, din Oradea, a sunat la 112. Aceasta anunța că a fost lovită de bărbatul cu care locuia și nu putea să iasă din casă din cauza comportamentului agresiv al acestuia.
Polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Oradea s-au îndreptat spre locul indicat și au avut nevoie de ajutorul pompierilor pentru a intra în apartament. Potrivit martorilor, a fost nevoie de utilizarea sprayului lacrimogen pentru a-l opri pe concubinul violent.
VIDEO de la locul incidentului – AICI
”Victima, care nu prezenta leziuni vizibile, a fost transportată la spital pentru îngrijiri și investigații medicale, nefiind necesară internarea sa. De asemenea, aceasta a fost îndrumată spre Serviciul de Medicină Legală Bihor, în vederea obținerii certificatului medico-legal, care să ateste numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării leziunilor suferite în urma agresiunii”, a precizat comisarul-șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.
Ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile
La spital a fost dus și concubinul femeii. Acesta era rănit la o mână după ce a spart un geam. Ulterior, din cauza comportamentului recalcitrant și violent, s-a luat măsura internării a individului într-un spital din Oradea.
”De asemenea, în urma evaluării riscurilor, polițiștii de ordine publică orădeni au emis împotriva bărbatului de 33 de ani un ordin de protecție provizoriu, pe o perioadă de 5 zile, prin care i-au fost impuse mai multe măsuri de protecție, menite să contribuie la diminuarea riscului iminent constatat”, a detaliat comisarul-șef Alina Fărcuța.
Incidentul este anchetat de polițiștii Biroului Poliției de Proximitate din cadrul Poliției Municipiului Oradea, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, în cadrul unui dosar penal pentru violență în familie, raportat la infracțiunea de lovirea sau alte violențe.
Sute de ordine de protecție provizorii emise de polițiștii bihoreni
În primele nouă luni din acest an, polițiștii bihoreni au emis nu mai puțin de 157 de ordine de protecție provizorii, cele mai multe fiind în mediul urban – 86, arată o statistică a Poliției Bihor.
Pe tot parcursul lui 2021, oamenii legii au semnat aproape 200 de astfel de ordine de protecție (101 în mediul urban și 95 în cel rural). Mai mult de 90% dintre acestea au fost confirmate de instanțe.
Reglementările legale arată că ordinul de protecţie provizoriu se emite, pentru o perioadă de 5 zile, de către poliţiştii care constată că există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică. Prin acest document sunt impuse una ori mai multe măsuri de protecţie:
- evacuarea temporară a agresorului din locuinţa comună, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
- reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor în locuinţa comună, după evacuarea agresorului;
- obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de membrii familiei acesteia, ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;
- obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute.
Încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Obligaţiile şi interdicţiile dispuse împotriva agresorilor prin ordinele de protecţie provizorii devin obligatorii imediat după emiterea acestora, fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen.
CITIȚI pe aceeași temă:
- Violența în familie a determinat instanțele din România să emită doar în primele două zile din septembrie 54 de ordine de protecție | Într-un caz, soțul și-a fugărit soția cu drujba
- Sunt o victimă a violenței domestice? Reglementarea pe plan național și internațional
- Jurisprudență | Ordin de protecție în cazul a doi foști concubini. Aplicarea Legii 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice. Condiții