Ordonanța pentru modificarea și completarea Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989 e neconstituțională

Ordonanța pentru modificarea și completarea Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989 e neconstituțională

În Monitorul Oficial Partea I nr. Nr. 937/18.IX.2024a fost publicată Decizia Nr.380 din11iulie2024 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a articolului unic din Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea și completarea Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu referire la dispozițiile art. I pct. 7, 8, 10 și 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014 [cu referire la art. 4, 41, 5 și art. 92 alin. (4), (5) și (8) din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare]. 

Curtea Constituțională:

1. A admis obiecția de neconstituționalitate formulată de Președintele României și constată că soluția legislativă cuprinsă în articolul unic din Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea și completarea Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu referire la dispozițiile art. I pct. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014 [cu referire la art. 5 alin. (5) din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare], care exclude formularea și transmiterea de propuneri către Președintele României pentru conferirea Ordinului „Victoria Revoluției din Decembrie 1989”, precum și cu referire la dispozițiile art. I pct. 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014 [cu referire la art. 92 alin. (8) din Legea nr. 341/2004], este neconstituțională. 

2. A respis, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată de Președintele României și constată că soluția legislativă cuprinsă în articolul unic din Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea și completarea Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu referire la dispozițiile art. I pct. 7, 8, 10 și 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014 [cu referire la art. 4, 41 și art. 5 alin. (1)—(4), (6) și (7) și art. 92 alin. (4) și (5) din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare], este constituțională în raport cu criticile formulate. 

În motivarea obiecției de neconstituționalitate, Președintele României susține, în esență, că unele dispoziții ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2014, aprobată prin legea criticată, încalcă o serie de norme și principii constituționale, redactarea lipsită de claritate creând confuzie cu privire la etapele procedurale ce trebuie parcurse pentru acordarea/retragerea de către Președintele României a titlurilor prevăzute de Legea nr. 341/2004, la efectele juridice ale actelor emise, cu implicații directe asupra drepturilor beneficiarilor Legii nr. 341/2004, instituite de legiuitor ca formă a recunoștinței statului român pentru sacrificiul acestora, dar și asupra exercitării atribuției constituționale a Președintelui României de a conferi titluri și decorații, potrivit art. 94 lit. a) din Constituție. 

Cu titlu introductiv, se arată că, în memoria celor care și-au jertfit viața și în semn de recunoaștere a meritelor celor care s-au remarcat în mod deosebit în lupta pentru răsturnarea regimului totalitar, ca recompensă a societății pentru contribuția adusă la înfăptuirea Revoluției din decembrie 1989, a fost adoptată Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri și acordarea unor drepturi urmașilor acestora, răniților, precum și luptătorilor pentru victoria Revoluției din decembrie 1989. În baza dispozițiilor acestei legi, puteau fi acordate luptătorilor pentru victoria Revoluției din decembrie 1989 titlurile de Erou- Martir al Revoluției Române din Decembrie 1989, Luptător pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 și Participant la Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, precum și anumite drepturi de natură patrimonială. Titlurile prevăzute de Legea nr. 42/1990, precum și medaliile corespunzătoare fiecărui titlu erau conferite de către Președintele României, la propunerea Comisiei pentru cinstirea și sprijinirea eroilor Revoluției din decembrie 1989, înființată prin aceeași lege, o comisie formată din 17 membri, reprezentanți ai Guvernului și ai asociațiilor de revoluționari legal constituite până la data de 30 decembrie 1992. Rolul acestei comisii era de a elibera certificate doveditoare celor îndreptățiți legal și de a propune acordarea distincțiilor prevăzute la art. 1—4 din lege. Așadar, comisia instituită de lege atesta o stare de fapt, în baza unor documente justificative depuse de solicitanți, eliberând un document doveditor, un certificat, care reprezenta dovada recunoașterii unei calități, etapă urmată de formularea unei propuneri înaintate Președintelui României pentru conferirea titlurilor și medaliilor prevăzute de lege. Potrivit art. 6 din Legea nr. 42/1990, republicată, „conferirea distincțiilor prevăzute în prezenta lege se atestă prin brevet”. Astfel, în urma conferirii titlurilor prevăzute de această lege prin decret prezidențial, acestea erau atestate printr-un brevet. 

Ulterior, prin Legea nr. 341/2004 a fost abrogată Legea nr. 42/1990 și s-a creat un nou cadru legal pentru exprimarea recunoștinței față de eroii-martiri, persoanele care au avut un rol determinant pentru victoria Revoluției române din decembrie 1989 și luptătorii participanți la acțiunile desfășurate pentru victoria Revoluției române din Decembrie 1989, urmașii eroilor- martiri și persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987. 

]n acest context, autorul obiecției de neconstituționalitate susține că prevederile art. I pct. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014, aprobată prin legea criticată, cu referire la art. 5 alin. (5) din Legea nr. 341/2004, încalcă dispozițiile constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5), cu afectarea rolului constituțional al Președintelui României prevăzut de art. 80 alin. (1) și a atribuției de a conferi decorații în temeiul art. 94 lit. a) din Constituție, prin blocarea procedurii legale prin care Președintele României exercită atribuția de a conferi Ordinul „Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989”, prevăzut la art. 3 alin. (3) din Legea nr. 341/2004. 

Din analiza criticii de neconstituționalitate a art. I pct. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014 [cu referire la art. 5 alin. (5) din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare], Curtea reține că, în esență, autorul obiecției susține că aceste prevederi încalcă dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție, cu afectarea rolului constituțional al Președintelui României, prevăzut la art. 80 alin. (1), și a atribuției de a conferi decorații, potrivit art. 94 lit. a) din Constituție, prin blocarea procedurii legale prin care Președintele României își exercită atribuția de a conferi Ordinul „Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989” prevăzut la art. 3 alin. (3) din Legea nr. 341/2004. 

Curtea reține că această critică de neconstituționalitate este întemeiată din perspectiva considerentelor expuse în continuare. 

Ordinul „Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989” este reglementat prin Legea nr. 1/1996 privind instituirea Ordinului „Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989”, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din 15 ianuarie 1996, lege cu caracter special în materia decorațiilor naționale. Potrivit art. 5 din Legea nr. 1/1996, ordinul se conferă, potrivit legii, împreună cu brevetul de către Președintele României, la propunerea comisiei prevăzute la art. 4 din Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri și acordarea unor drepturi urmașilor acestora, răniților, precum și luptătorilor pentru victoria Revoluției din decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 13 iulie 1991 (Comisia pentru cinstirea și sprijinirea eroilor Revoluției din Decembrie 1989). 

Curtea observă că Legea nr. 42/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la care face trimitere art. 5 din Legea nr. 1/1996, a fost abrogată potrivit art. 17 din Legea nr. 341/2004. În aceste condiții, norma cuprinsă de art. 5 din Legea nr. 1/1996 a devenit inaplicabilă. Ca atare, în absența reglementării subiectului de drept căruia îi revine rolul de a formula și transmite propuneri către Președintele României în vederea conferirii Ordinului „Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989”, prevăzut la art. 3 alin. (3) din Legea nr. 341/2004, dispozițiile art. 5 din Legea nr. 1/1996 nu mai pot constitui temei al conferirii de către Președintele României a ordinului menționat. A considera altfel ar însemna să se prelungească valabilitatea dispoziției de aplicare a unui text de lege și după abrogarea lui, ceea ce ar fi inadmisibil. 

Observând succesiunea în timp a prevederilor legale în materia conferirii Ordinului „Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989”, Curtea constată că, în corelare cu dispozițiile 

Legii nr. 1/1996, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 341/2004, atribuția Președintelui României de a conferi acest ordin în semn de recunoștință față de persoanele care au dobândit titlurile de Erou-Martir al Revoluției Române din Decembrie 1989, Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989, Participant la Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 a fost reglementată prin art. 3 alin. (3) din Legea nr. 341/2004, norme care sunt și în prezent în vigoare. Dispozițiile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 341/2004 fac trimitere la prevederile Legii nr. 1/1996 și ale Legii nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României, cu modificările și completările ulterioare (republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 18 februarie 2014), care constituie cadrul general în materia sistemului național de decorații. În același timp, pentru detalierea art. 3 alin. (3) din Legea nr. 341/2004, la art. 5 alin. (5) din Legea nr. 341/2004 (în forma în vigoare până la modificarea intervenită prin art. I pct. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.95/2014) se stabilea că Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 (Secretariatul de Stat), cu avizul comisiei parlamentare pentru controlul aplicării prevederilor prezentei legi, face propuneri Președintelui României pentru „acordarea” Ordinului „Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989”. 

În consecință, Curtea reține că, până la modificarea art. 5 alin. (5) din Legea nr. 341/2004 prin art. I pct. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014, Președintele României avea posibilitatea conferirii acestui ordin, pe baza propunerii Secretariatului de Stat, cu avizul comisiei parlamentare pentru controlul aplicării prevederilor Legii nr. 341/2004. 

Prin art. I pct. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014, prevederile art. 5 alin. (5) din Legea nr. 341/2004 au fost modificate în substanța lor, noua soluție legislativă stabilind rolul Secretariatului de Stat, cu avizul comisiei parlamentare, de a face propuneri Președintelui României pentru acordarea titlurilor prevăzute de lege. Rezultă, așadar, că, în urma modificării art. 5 alin. (5) din Legea nr. 341/2004 prin art. I pct. 10 din ordonanța de urgență aprobată prin legea criticată, aceste dispoziții nu mai conțin norme exprese referitoare la propunerea pentru conferirea ordinului. În absența altor precizări din partea legiuitorului, fie delegat, fie primar, în procedura parlamentară de aprobare a ordonanței de urgență, Secretariatul de Stat a rămas singurul organ abilitat să facă propuneri Președintelui României pentru acordarea tuturor titlurilor enumerate expres de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 341/2004. 

De principiu, această soluție legislativă este și în prezent în vigoare, cu observația că, potrivit art. I pct. 1 din Legea nr. 179/2021, art. 5 alin. (5) din Legea nr. 341/2004 a fost modificat în sensul excluderii comisiei parlamentare din procedura de propunere a acordării titlurilor. 

În același timp, din examinarea prevederilor Legii nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, Curtea constată că acest act normativ nu cuprinde în prezent nicio normă referitoare la subiectul de drept cu rol în formularea și transmiterea de propuneri către Președintele României în vederea conferirii Ordinului „Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989”.

În aceste condiții, în absența unei prevederi exprese cuprinse în normele speciale cu privire la propunerile pentru conferirea ordinului menționat mai sus, ar deveni incidente dispozițiile de drept comun cuprinse în Legea nr. 29/2000, republicată, care reprezintă cadrul legal general al sistemului național de decorații. Astfel, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 29/2000, decorațiile sunt conferite de Președintele României, prin decret, în baza propunerilor de decorare individuale. Totodată, din analiza dispozițiilor art. 4 alin. (2) lit. c) din acest act normativ, Curtea reține că propunerile de decorare se fac de către miniștrii și conducătorii instituțiilor și organizațiilor centrale autonome, pentru persoanele din domeniul lor de activitate. Or, Secretariatul de Stat, autoritatea care asigură și coordonează la nivel central aplicarea reglementărilor legale în vigoare 

referitoare la luptătorii împotriva regimului comunist instaurat în România, nu se încadrează în ipoteza art. 4 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 29/2000, deoarece Secretariatul de Stat este un organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, și nu o instituție sau o organizație centrală autonomă (a se vedea, în acest sens, art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 563/2014 privind organizarea și funcționarea Secretariatului de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945—1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 734 din 24 august 2018, cu modificările ulterioare). În plus, Curtea observă că posibilitatea Președintelui României de a conferi decorații din propria inițiativă este reglementată cu titlu de excepție, prin dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 29/2000, care limitează însă această posibilitate, stabilind proporția de 1% din numărul total stabilit prin lege pentru fiecare grad sau clasă a fiecărei decorații, cu excepția gradelor de Mare Ofițer, Mare Cruce și Colan. 

n consecință, din analiza prevederilor legale în materie, Curtea reține că acestea nu conțin reguli privind formularea și transmiterea propunerii în vederea conferirii de către Președintele României a Ordinului „Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989”. Autorul obiecției de neconstituționalitate a sesizat că această omisiune legislativă face inaplicabilă atribuția Președintelui României de a conferi Ordinul „Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989”, ceea ce afectează atribuția constituțională prevăzută la art. 94 lit. a). Practic, în urma modificării aduse de art. I pct. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014, în ordinea juridică nu mai există o autoritate sau o structură administrativă care să propună efectiv acordarea respectivului ordin. Pe de o parte, art. I pct. 10 din ordonanța de urgență aprobată prin legea criticată a eliminat competența Secretariatului de Stat de a propune acordarea ordinului, iar, pe de altă parte, art. 5 din Legea nr. 1/1996, în vigoare, prevede că propunerea pentru acordarea ordinului se face de o comisie instituită prin Legea nr. 42/1990, lege care a fost abrogată, între timp, prin Legea nr. 341/2004. 

Atribuția Președintelui de a conferi decorații și titluri de onoare este de rang constituțional. Astfel, art. 94 din Legea fundamentală, cu titlul marginal Alte atribuții, prevede la lit. a) că Președintele României „conferă decorații și titluri de onoare”. Atribuția de conferire de decorații și titluri de onoare este exercitată de Președintele României în considerarea calității de reprezentant al statului român, conform art. 80 alin. (1) din Constituție (a se vedea, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 799 din 17 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 23 iunie 2011). Această atribuție de ordin constituțional și-a găsit dezvoltarea în reglementările cu caracter general cuprinse în Legea nr. 29/2000, iar în ceea ce privește Ordinul „Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989”, în reglementările cu caracter special cuprinse în Legea nr. 1/1996 și în Legea nr. 341/2004. 

Totodată, în jurisprudența sa, Curtea a mai statuat că o putere discreționară a Președintelui României există în privința atribuțiilor de acordare/conferire prevăzute de art. 94 lit. a), b) și d) din Constituție, putere care, de asemenea, trebuie exercitată în condițiile legii. În privința conferirii decorațiilor/medaliilor, Președintele României nu poate fi obligat prin lege să adopte o anumită decizie, având o largă marjă discreționară (a se vedea Decizia nr. 358 din 30 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 7 iunie 2018, paragraful 100, Decizia nr. 479 din 8 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1023 din 27 octombrie 2021, paragrafele 29, 31 și 39). 

Curtea reține că art. 5 din Legea nr. 1/1996 (prin trimiterea la Legea nr. 42/1990 — act normativ abrogat) este în prezent inaplicabil, că Legea nr. 341/2004 nu cuprinde nicio reglementare cu privire la formularea și transmiterea de propuneri pentru conferirea Ordinului „Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989”, iar Legea nr. 29/2000 nu cuprinde norme care să poată fi aplicate cu privire la formularea și transmiterea de propuneri către Președintele României pentru conferirea acestui ordin, în sensul voinței legiuitorului concretizate prin art. 3 alin. (3) din Legea nr. 341/2004. În aceste condiții, Curtea constată că mecanismul juridic de conferire a ordinului de către Președintele României este nefuncțional. O asemenea deficiență rezultă din lipsa de coerență în reglementare, intervenită, în esență, prin modificarea adusă art. 5 alin. (5) din Legea nr. 341/2004 prin dispozițiile art. I pct. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014, care au eliminat din fondul activ al legislației reglementarea subiectului de drept care să formuleze și să transmită Președintelui României propunerile de conferire a ordinului. Deficiența legislativă constând în omisiunea de reglementare a consecințelor juridice determinate de eliminarea competenței Secretariatului de Stat de a propune acordarea Ordinului „Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989” este un element de neclaritate, imprecizie și impredictibilitate a legii și constituie un viciu de neconstituționalitate, întrucât duce la blocarea exercitării atribuției constituționale a Președintelui României de a conferi decorații, respectiv de a acorda respectivul ordin. 

În concluzie, Curtea constată că soluția legislativă cuprinsă în art. I pct. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014 [cu referire la art. 5 alin. (5) din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare], care exclude formularea și transmiterea propunerii către Președintele României pentru conferirea Ordinului „Victoria Revoluției din Decembrie 1989”, nu întrunește exigențele de calitate a legii și încalcă atribuția constituțională a Președintelui României de a conferi decorații, fiind astfel contrară art. 1 alin. (5), art. 80 și art. 94 lit. a) din Constituție. 

 În continuare, reiterând cele menționate anterior, în acord cu jurisprudența Curții Constituționale, se subliniază că viciul de neconstituționalitate al unei ordonanțe simple sau al unei ordonanțe de urgență emise de Guvern nu poate fi acoperit prin aprobarea de către Parlament a ordonanței respective (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, și Decizia nr. 584 din 13 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 457 din 6 iulie 2007, Decizia nr. 421 din 9 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, Decizia nr. 738 din 19 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 8 octombrie 2012, Decizia nr. 55 din 5 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 25 februarie 2014, sau Decizia nr. 648 din 14 decembrie 2022, precitată, paragraful 49). 

Având în vedere constatarea potrivit căreia dispozițiile art. I pct. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014, cu referire la soluția legislativă cuprinsă de art. 5 alin. (5) din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, sunt afectate de vicii de neconstituționalitate intrinseci și că legea criticată conține un articol unic, care dispune în sensul aprobării acestei ordonanțe de urgență, Curtea constată că soluția legislativă cuprinsă în articolul unic din legea care aprobă o ordonanță de urgență nu are aptitudinea de a acoperi viciile de neconstituționalitate, indiferent de natura extrinsecă sau intrinsecă a acestora. 

Prin urmare, Curtea constată că viciile de neconstituționalitate care afectează art. I pct. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014, cu referire la soluția legislativă cuprinsă de art. 5 alin. (5) din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, se răsfrâng asupra soluției legislative cuprinse în articolul unic din legea criticată, cu consecința constatării neconstituționalității acestei soluții legislative circumscrise dispozițiilor legale antereferite. 

Revine, așadar, legiuitorului sarcina de a stabili un cadru legislativ coerent și lipsit de echivoc cu privire la formularea și transmiterea propunerilor pentru conferirea de către

Președintele României a Ordinului „Victoria Revoluției din Decembrie 1989”, astfel încât atribuția constituțională consacrată de art. 94 lit. a) din Legea fundamentală și dezvoltată la nivelul legii prin dispozițiile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 341/2004 să poată fi exercitată concret și efectiv. 

96. În continuare, din examinarea criticii de neconstituționalitate privind art. I pct. 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014 [cu referire la art. 92 alin. (4), (5) și (8) din Legea nr. 341/2004], Curtea reține că, în esență, autorul obiecției de neconstituționalitate susține încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (5), ale art. 94 lit. a) coroborat cu art. 100 alin. (2) prin raportare la art. 80 alin. (1), precum și ale art. 126 și ale art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, întrucât aceste norme sunt neclare și permit două interpretări diferite cu privire la succesiunea etapelor procedurale ce trebuie urmate pentru conferirea titlului de Luptător cu Rol Determinant, iar neclaritatea normelor este de natură să afecteze exercitarea atribuției constituționale a Președintelui României de a conferi titluri de onoare. De asemenea, se susține că dispozițiile art. I pct. 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014 [cu referire la 92 alin. (8) din Legea nr. 341/2004] cuprind norme neclare referitoare la actul generator de efecte juridice în sensul recunoașterii unor drepturi patrimoniale pentru beneficiarii legii. 

97. Din analiza criticilor de neconstituționalitate Curtea constată că argumentele autorului obiecției de neconstituționalitate vizează, în realitate, doar procedura de atribuire a titlului de Luptător cu Rol Determinant prin raportare la rolul constituțional al Președintelui României și la atribuția acestuia de a conferi titluri de onoare, conform art. 94 lit. a) din Constituție. Efectele juridice pe care le produc prevederile art. 92, nou-introdus în Legea nr. 341/2004 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014, impun o analiză exhaustivă cu privire la raporturile care se nasc între Secretariatul de Stat (organ administrativ de rang legal, cu o competență proprie și exclusivă de a recunoaște/retrage o calitate recunoscută de lege, în temeiul unei proceduri de evaluare, analiză și verificare) și Președintele României [autoritate de rang constituțional, cu o competență proprie și exclusivă de a atribui/retrage un titlu onorific, conform art. 80 alin. (1) raportat la art. 94 lit. a) din Constituție]. Aceste raporturi trebuie analizate nu numai din perspectiva atribuirii/acordării calității și, ulterior, a titlului de Luptător cu Rol Determinant, ci și din perspectiva retragerii calității și, ulterior, a titlului de Luptător cu Rol Determinant. Cele două proceduri administrative de atribuire/acordare și, respectiv, de retragere au consecințe juridice diferite prin raportare la competențele legale și constituționale ale autorităților publice implicate, în funcție de care se poate stabili în ce măsură textele legale supuse controlului de constituționalitate sunt lipsite de claritate, precizie și predictibilitate, afectând în acest mod o competență constituțională a Președintelui României. 

98. În urma interpretării sistematice a normelor de procedură administrativă privind acordarea calității/titlului de Luptător cu Rol Determinant, prin raportare la competențele legale și constituționale proprii și exclusive ale autorităților implicate în procedura reglementată de art. I pct. 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014, rezultă ordinea operațiunilor și actelor administrative care compun procedura administrativă de acordare a calității, respectiv a titlului de Luptător cu Rol Determinant. Astfel, acordarea calității de Luptător cu Rol Determinant este de competența exclusivă a Secretariatului de Stat și se exercită în următoarele etape procedurale: 

a) înregistrarea cererii de către persoanele interesate la Secretariatul de Stat, conform art. 92 alin. (2), raportat la art. 32 din Legea nr. 341/2004; 

b) analizarea cererilor persoanelor interesate de o comisie reglementată prin lege, exclusiv cu acest scop. Analiza presupune în mod necesar o verificare și o evaluare a actelor depuse în termenele și condițiile prevăzute de lege, precum și îndeplinirea condițiilor și criteriilor pentru eliberarea certificatului de Luptător cu Rol Determinant. Analiza cererilor se finalizează printr-o decizie a comisiei, în sensul admiterii sau respingerii cererii [art. 92 alin. (2) și (3) din Legea nr. 341/2004]; 

c) eliberarea certificatului de Luptător cu Rol Determinant, după admiterea cererii, potrivit metodologiei stabilite prin regulamentul de organizare și funcționare al comisiei, aprobat prin ordin al secretarului de stat [art. 92 alin. (4) din Legea nr.341/2004]. Legea stabilește în mod expres când se eliberează certificatul (în sensul de „se emite”), acesta fiind un act administrativ individual care atestă o calitate prevăzută de lege, după admiterea cererii persoanei interesate, în urma verificărilor și a analizei întreprinse de comisia specială; 

d) formularea propunerii de către Secretariatul de Stat către Președintele României în vederea atribuirii titlului de Luptător cu Rol Determinant [art. 92 alin. (5) din Legea nr. 341/2004]; 

e) eliberarea, la cererea beneficiarilor, după obținerea certificatelor, a adeverințelor tipizate care urmează să fie comunicate ulterior autorităților care au obligația acordării beneficiilor legale pentru beneficiarii care au obținut calitatea de Luptător cu Rol Determinant [art. 92 alin. (8) raportat la 41 alin. (1)—(3) din Legea nr. 341/2004]. 

99. Pentru acordarea titlului de Luptător cu Rol Determinant, competența exclusivă aparține Președintelui României, iar din analiza reglementărilor în vigoare, etapele procedurii administrative pentru acordarea titlului sunt următoarele: 

1. (i)  înregistrarea propunerii formulate de Secretariatul de Stat pentru acordarea titlului de Luptător cu Rol Determinant, având semnificația unui „titlu de onoare”, fiind emis în temeiul art. 94 lit. a) din Constituție; 
2. (ii)  soluționarea de către Președintele României apropunerii formulate de Secretariatul de Stat, în sensul emiterii decretului de acordare a titlului de Luptător cu Rol Determinant, în temeiul art. 94 lit. a) din Constituție; 
3. (iii)  contrasemnarea decretului prezidențial de către prim-ministru [art. 100 alin. (2) din Constituție]; 
4. (iv)  publicarea decretului prezidențial în Monitorul Oficial al României, Partea I [art. 100 alin. (1) din Constituție]. 

100. Analizând cele două proceduri administrative expuse mai sus, derulate de două autorități publice distincte (una de rang legal — Secretariatul de Stat, cealaltă de rang constituțional — Președintele României), Curtea reține că cele două acte administrative sunt emise în scopuri diferite, raportat la competențe proprii și exclusive de rang legal (pentru Secretariatul de Stat) și de rang constituțional (pentru  Președintele României).

Astfel, verificarea condițiilor prevăzute de lege și  emiterea certificatului de către Secretariatul de Stat sunt operațiuni recunoscute de legiuitor exclusiv în sarcina și în răspunderea Secretariatului de Stat, întrucât acestea au ca finalitate recunoașterea unei calități de care legiuitorul a legat în mod direct acordarea unor beneficii materiale de rang legal (prevăzute la art. 5 din Legea nr. 341/2004), precum și acordarea unui titlu onorific, prin decret, de către Președintele României. 

După recunoașterea calității de Luptător cu Rol Determinant prin actul administrativ individual al Secretariatului de Stat, acesta are obligația de a formula către Președintele României o propunere de acordare a titlului de Luptător cu Rol Determinant, propunere care declanșează a doua procedură administrativă, care are ca finalitate un decret prezidențial, prin care se acordă un titlu onorific, conform art. 94 lit. a) din Constituție. Fiind emis în temeiul art. 94 lit. a) și raportat la prevederile Legii nr. 341/2004, acest titlu nu este actul constitutiv de drepturi, ci reprezintă el însuși unul dintre beneficiile legii acordate beneficiarului, în sensul că titlul atestă recunoștința statului, prin reprezentatul acestuia, pentru persoana care a dobândit în prealabil, prin certificat, calitatea de Luptător cu Rol Determinant. Această interpretare rezultă în mod necesar din analiza sistematică a prevederilor Legii nr. 341/2004 și a normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 341/2004, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.412/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 10 septembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, prin care se  stabilește care este actul administrativ care determină accesul la beneficiile prevăzute de lege pentru cei care au obținut calitatea de Luptător cu Rol Determinant. 

Astfel, art. 5 alin. (7) din Legea nr. 341/2004 prevede în mod expres că Secretariatul de Stat, după analizarea cererilor și verificarea dosarelor persoanelor care solicită acordarea calității prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3, va elibera certificatul, iar acest act administrativ este „singurul document valabil pentru a beneficia de prevederile prezentei legi”. 

În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut că titlurile instituite prin art. 1 și 2 din Legea nr. 42/1990 sunt titluri de onoare, în înțelesul art. 94 lit. a) din Constituție. Curtea a precizat că, deși în lege nu este utilizată noțiunea de titlu de onoare, se poate constata că în intenția legiuitorului a stat tocmai dezideratul de a onora prin distincții, post-mortem sau în viață, pe cei care s-au jertfit sau au contribuit la victoria Revoluției române din Decembrie 1989 (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 112 din 13 iulie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 19 octombrie 1999, sau Decizia nr. 117 din 21 septembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 3 noiembrie 1999). 

105. În contextul analizei atribuției Președintelui României de conferire a decorațiilor și a titlurilor de onoare, reglementate la art. 94 lit. a) din Constituție, Curtea Constituțională a reținut că decorarea, ca urmare a unor merite deosebite și a întrunirii diverselor condiții prevăzute de legea specială, nu constituie un drept, ci o vocație a persoanei, neavând o consacrare legală și, cu atât mai puțin, una constituțională. De asemenea, potrivit prevederilor legale, atât conferirea, cât și retragerea decorațiilor se fac prin decret de către Președintele României, la propunerea unor autorități stabilite prin lege. Este evident că propunerea care îi este prezentată Președintelui nu îl obligă pe acesta și nici nu îl oprește să facă propriile aprecieri. Președintele are o largă posibilitate de apreciere asupra propunerilor ce i se fac, în condițiile legii, pentru conferirea unei decorații (a se vedea Decizia nr. 479 din 8 iulie 2021, precitată, paragrafele 26 și 27). 

Curtea a mai statuat că o putere discreționară aPreședintelui României există în privința atribuțiilor de acordare/conferire prevăzute de art. 94 lit. a), b) și d) din Constituție, putere care, de asemenea, trebuie exercitată în condițiile legii (Decizia nr. 358 din 30 mai 2018, precitată, paragraful 100). 

În considerarea celor de mai sus, Curtea reține că dispozițiile art. I pct. 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014, cu referire la art. 92 din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, stabilesc, în esență, o procedură administrativă referitoare atât la acordarea unei calități, cât și la acordarea titlului de Luptător cu Rol Determinant, în temeiul calității inițial recunoscute, stabilind reguli privind soluționarea cererilor și eliberarea certificatelor de Luptător cu Rol Determinant, de către Secretariatul de Stat, și instituind obligația acestei autorități publice să înainteze periodic Președintelui României propunerile de atribuire a titlurilor pentru persoanele ale căror cereri au fost admise. 

Referitor la acordarea calității de Luptător cu Rol Determinant, Curtea observă că, în această materie, competența aparține Secretariatului de Stat, care, ca urmare a admiterii cererii formulate de solicitant, pe baza analizei și verificărilor efectuate potrivit legii, eliberează certificatul de Luptător cu Rol Determinant [a se vedea art. 92 alin. (4) din Legea nr. 341/2004]. Certificatul are natura juridică a unui act administrativ cu caracter individual care atestă o calitate în vederea acordării unor beneficii materiale de rang legal, fiind „singurul document valabil pentru a beneficia de prevederile prezentei legi”. 

În același timp, certificatul eliberat conferă beneficiarului vocația atribuirii unui titlu onorific, prin decret, de către Președintele României. Astfel, Curtea observă că Secretariatul de Stat are competența legală de a formula propuneri către Președintele României în vederea atribuirii titlului de Luptător cu Rol Determinant [art. 92 alin. (5) și art. 5 alin. (5) din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare]. 

Referitor la conferirea titlului de Luptător cu Rol  Determinant, Curtea observă că, potrivit art. 92 alin. (5) din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, competența aparține în exclusivitate Președintelui României, care poate decide conferirea acestui titlu, emițând în acest caz un decret, în temeiul art. 94 lit. a) și al art. 100 din Constituție. Curtea observă că, astfel cum sunt formulate, dispozițiile art. 92 alin. (5) din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, nu neagă puterea discreționară a Președintelui cu privire la conferirea titlului, însă impun, în acest sens, condiția admiterii în prealabil a cererii pentru eliberarea certificatului de Luptător cu Rol Determinant. Cu alte cuvinte, în accepțiunea legii, titlul poate fi acordat pe baza liberei aprecieri a Președintelui, manifestată în condițiile situației premisă constând în existența calității recunoscute prin certificat. Acest titlu reprezintă unul dintre beneficiile legii pentru cinstirea memoriei celor care și-au jertfit viața și un semn de gratitudine față de cei care au luptat pentru victoria Revoluției române din decembrie 1989, în sensul că atestă recunoștința statului, prin reprezentatul acestuia, pentru persoana care a dobândit în prealabil, prin certificat, calitatea de Luptător cu Rol Determinant. 

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. I pct. 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014 [cu referire la art. 92 alin. (4) și (5) din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare], inclusiv din perspectiva succesiunii logice a acestor reglementări în ansamblul actului normativ din care fac parte, Curtea constată că aceste dispoziții legale nu prezintă deficiențe de natură să le afecteze claritatea, precizia și previzibilitatea. Niciuna dintre aceste norme nu îi impune Președintelui României obligația de conferire a titlurilor și nu reglementează în sensul restrângerii marjei largi de apreciere pe care dispozițiile art. 94 lit. a) din Constituție i-o acordă. 

În consecință, Curtea constată că dispozițiile articolului unic din Legea nr. 341/2004, cu referire la art. I pct. 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014 [cu referire la art. 92 alin. (4) și (5) din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare] sunt constituționale în raport cu criticile formulate, urmând ca sub acest aspect obiecția să fie respinsă ca neîntemeiată. 

În continuare, analizând dispozițiile art. 92 alin. (8) din Legea nr. 341/2004, introduse prin art. I pct. 17 din ordonanța de urgență aprobată prin legea criticată, Curtea observă că, potrivit acestor norme, „în termen de 45 de zile după acordarea titlurilor de către Președintele României și publicarea acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I, Secretariatul de Stat transmite către casele de pensii adeverințele prevăzute la art. 41 pentru persoanele ale căror cereri au fost admise”. Conform art. 41 alin. (2) din Legea nr. 341/2004, „Cererile pentru adeverințele tipizate se depun la Secretariatul de Stat, după obținerea certificatului”, în timp ce art. 41 alin. (1) din același act normativ stabilește că indemnizațiile de gratitudine lunară se acordă beneficiarilor în baza certificatului și a unei adeverințe tipizate. Actul administrativ care permite accesul la beneficiile legale este actul emis de Secretariatul de Stat de recunoaștere a calității de Luptător cu Rol Determinant, iar nu actul (decretul) Președintelui României de acordare a unui titlu în baza acestei calități recunoscute anterior, prin actul altei autorități. Rezultă că, spre deosebire de certificatul eliberat de Secretariatul de Stat și de decretul Președintelui României, adeverința nu este un act administrativ care să producă efecte juridice prin el însuși, ci reprezintă concretizarea unei operațiuni de comunicare a existenței unei calități pentru o persoană determinată, de care legea a legat acordarea unor beneficii materiale și onorifice. 

În aceste condiții, referitor la transmiterea adeverinței către casele de pensii în vederea acordării în mod efectiv a drepturile legale, Curtea reține că stabilirea de către legiuitor, prin art. 92 alin. (8) din Legea nr. 341/2004, a unui termen ulterior acordării titlurilor prin decret prezidențial pentru transmiterea/ comunicarea adeverinței autorităților terțe care vor acorda  în mod efectiv drepturile legale, termen care începe să curgă  „după acordarea titlurilor de către Președintele României și publicarea acestora în Monitorul Oficial al României”, reprezintă o imprecizie a legii, de natură să genereze confuzii și impredictibilitate în interpretarea și aplicarea legii, atât cât privește actul juridic generator de drepturi pentru beneficiarii legii, cât și exercitarea atribuției constituționale a Președintelui României de conferire a titlurilor de onoare. 

Astfel, prin faptul că această adeverință se transmite în termen de 45 de zile după publicarea decretului prezidențial de acordare a titlului în Monitorul Oficial al României, Partea I, chiar dacă cererea de eliberare a adeverinței se depune de beneficiar după emiterea certificatului de către Secretariatul de Stat, se creează o confuzie cu privire la ordinea logico-juridică și cronologică a etapelor administrative privind acordarea calității și, ulterior, eventual, a titlului de Luptător cu Rol Determinant. 

Contrar exigențelor de calitate a legii, ce decurg din art. 1 alin. (5) din Constituție, dispozițiile art. 92 alin. (8) din Legea nr. 341/2004, astfel cum sunt formulate și plasate în cuprinsul actului normativ din care fac parte, sunt de natură să creeze confuzie în privința efectelor juridice ale actelor administrative emise în procedura administrativă reglementată la art. 92 din lege. Astfel, de vreme ce, în considerarea normei antereferite, accesul la beneficiile prevăzute de lege în urma acordării calității de Luptător cu Rol Determinant nu poate fi realizat efectiv decât ca urmare a acordării titlului de Luptător cu Rol Determinant prin decret prezidențial, dispozițiile art. 92 alin. (8) din Legea nr. 341/2004 creează o confuzie cu privire la actul administrativ constitutiv de drepturi și induce o interpretare în sensul instituirii pentru Președintele României a obligației de conferire a unui titlu de onoare (o competență legată pentru emiterea unui titlu), ceea ce contravine art. 94 lit. a) din Constituție, care acordă Președintelui României o putere discreționară în privința atribuțiilor de conferire a decorațiilor și titlurilor de onoare (a se vedea, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 479 din 8 iulie 2021, paragrafele 29 și 31). 

În această interpretare, Curtea reține argumentele autorului obiecției de neconstituționalitate și constată că modul de reglementare a operațiunii administrative de comunicare a adeverinței poate conduce la interpretarea eronată și contrară rolului și competenței constituționale a Președintelui României, în sensul că instituie o competență legată pentru Președintele României de acordare a titlului de Luptător cu Rol Determinant în urma formulării propunerii transmise de Secretariatul de Stat. Or, procedura de transmitere/comunicare a adeverinței tipizate, așa cum este prevăzută la art. 92 alin. (8) din Legea nr. 341/2004, nu se poate constitui într-o justificare pentru a altera rolul constituțional al Președintelui, concretizat în atribuția prevăzută la 94 lit. a) din Constituție sau efectele juridice concrete ale decretului de acordare a unui titlu de către Președintele României, în calitate de reprezentant al statului. 

Sub acest aspect, din perspectiva caracterului neclar și imprecis al normei cuprinse în art. 92 alin. (8) din Legea nr. 341/2004, Curtea reține ca pertinent argumentul invocat în susținerea criticilor de neconstituționalitate cu privire la reglementarea cuprinsă în art. 212 alin. (7) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 341/2004, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.412/2004, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora „Secretariatul de Stat va elibera titularului noul certificat și legitimația (…), după atribuirea titlului conform art. 92 alin. (5) din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare”. 

Curtea precizează că analiza conformității actului de reglementare secundar cu actul de reglementare primară excedează competenței Curții Constituționale, iar eventualele vicii ale acestei norme cuprinse într-un act administrativ cu caracter normativ pot fi supuse controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, care constituie remediul juridic specific pentru asigurarea respectării legii.

Întrucât în privința acordării titlurilor de onoare Președintele României nu poate fi obligat prin lege să adopte o anumită decizie, având o largă marjă discreționară, Curtea reține caracterul întemeiat al criticilor de neconstituționalitate formulate prin raportare la art. 1 alin. (5), art. 80 alin. (1), art. 94 lit. a) și art. 147 alin. (4) din Constituție. 

În consecință, Curtea constată că soluția legislativă cuprinsă în articolul unic din Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2014, cu referire la dispozițiile art. I pct. 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014 [cu referire la art. 92 alin. (8) din Legea nr. 341/2004] este neconstituțională.

Totodată, Curtea reține că, deși dispozițiile art. 92 din Legea nr. 341/2004 nu prevăd în mod expres, alături de atribuțiile Secretariatului de Stat și ale Președintelui României de acordare a calității, respectiv de atribuire a titlului, și pe aceea de retragere, este evident că prima o implică și pe cea de-a doua. Din această perspectivă, având în vedere conexiunea logico-juridică dintre aceste acte, urmează să fie analizate și aspectele referitoare la retragerea titlului de Luptător cu Rol Determinant, prin prisma dispozițiilor art. 80 alin. (1) și ale art. 94 lit. a) din Constituție. 

Cu titlu introductiv, Curtea reține că, potrivit art. 8 alin. (5) din Legea nr. 341/2004, „modalitatea de (…) anulare a certificatelor eliberate persoanelor care nu îndeplineau condițiile prevăzute de prezenta lege la data eliberării certificatului se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi”. Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 341/2004, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.412/2004, cu modificările și completările ulterioare, instituie, prin art. 49 și art. 491, o procedură administrativă cu privire la anularea certificatelor. Astfel, competența analizării elementelor de noutate care conduc la anularea certificatului revine exclusiv unei comisii din cadrul Secretariatului de Stat, iar în baza deciziei acestei comisii, Secretariatul de Stat anulează certificatul care atestă calitatea de Luptător cu Rol Determinant. Legalitatea operațiunilor și a actului de anulare a certificatului care atestă calitatea de Luptător cu Rol Determinant este supusă controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ. Anularea certificatului care atestă calitatea de Luptător cu Rol Determinant are ca efect direct sistarea beneficiilor legale care rezultau din recunoașterea acestei calități, având în vedere că, potrivit Legii nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, certificatul este „singurul document valabil pentru a beneficia de prevederile acestei legi”. 

Totodată, în caz de anulare a certificatelor, Secretariatul de Stat propune Președintelui României retragerea titlurilor atribuite în baza acestora [a se vedea art. 8 alin. (6) din Legea nr. 341/2004]. Astfel, atât timp cât titlul nu poate fi acordat decât în urma existenței unei calități recunoscute prin certificat, retragerea titlului nu se poate dispune decât în urma unui act administrativ care a anulat certificatul de acordare a calității de Luptător cu Rol Determinant. 

Curtea observă că, în jurisprudența sa referitoare la conferirea unor decorații/medalii, potrivit art. 94 lit. a) din Constituție, instanța de contencios constituțional a reținut că Președintele are o largă posibilitate de apreciere atât asupra propunerilor ce i se fac, în condițiile legii, pentru conferirea unei decorații, cât și asupra motivelor cuprinse în propunerile de retragere a decorației (a se vedea Decizia nr. 88 din 20 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 3 martie 2009, sau Decizia nr. 479 din 8 iulie 2021, precitată, paragraful 27). De asemenea, în jurisprudența sa referitoare la retragerea unui ordin, Curtea a reținut că legea nu poate impune o obligație de a retrage calitatea de membru al unui ordin. În exercitarea atribuției sale de retragere a calității de membru al unui ordin, Președintele nu are o intervenție formală pentru îndeplinirea unor prevederi legale, pentru că, într-o asemenea situație, această autoritate ar fi lipsită de însăși substanța atribuției constituționale (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 479 din 8 iulie 2021, paragraful 32). 

Însă în cauza de față nu sunt aplicabile considerentele reținute în deciziile menționate, deoarece ipotezele juridice nu sunt identice. 

Astfel, în cadrul mecanismului juridic de conferire a titlului de Luptător cu Rol Determinant, situația premisă a exercitării atribuției constituționale de conferire a acestui titlu nu implică exclusiv libera apreciere a Președintelui României, ci presupune și îndeplinirea condiției legale referitoare la admiterea cererii de eliberare a certificatului de către Secretariatul de Stat, așadar preexistența unei calități recunoscute conform unor proceduri administrative prevăzute de lege. De asemenea, Președintele României nu are atribuții de evaluare și control asupra analizei efectuate de Secretariatul de Stat, prin comisia sa, pentru admiterea/ respingerea cererii de eliberare a certificatului. 

Astfel, în cazul anulării certificatului eliberat de Secretariatul de Stat, condiția existenței calității de Luptător cu Rol Determinat, care a stat la baza propunerii emiterii decretului de acordare a titlului, nu mai este îndeplinită. În absența îndeplinirii acestei condiții, propunerea de acordare a titlului nu ar fi validă juridic, ceea ce înseamnă că mecanismul juridic de conferire a titlului de onoare nu ar putea fi declanșat. 

Prin urmare, Curtea reține că, în condițiile în care Secretariatul de Stat anulează certificatul acordat anterior aceleiași persoane, motivul care a stat la baza emiterii decretului de acordare a titlului nu mai subzistă în ordinea juridică. În consecință, și exclusiv în această ipoteză, Președintele are obligația să țină cont de existența unui act administrativ individual valid, care se bucură de prezumția de legalitate și, prin urmare, va retrage titlul acordat în temeiul calității recunoscute prin certificatul inițial, care a fost anulat. În caz contrar, Președintele și-ar încălca rolul constituțional de reprezentant al statului, menținând un titlu onorific pentru o persoană care nu mai are calitatea necesară pentru a-l deține. 

Așadar, Președintele nu poate să mențină în ordinea juridică un titlu acordat exclusiv în temeiul unei calități care a fost retrasă prin act administrativ, întrucât actul administrativ individual se bucură de prezumția de legalitate, atât timp cât acesta nu a fost definitiv infirmat prin hotărâre a instanței de contencios administrativ. În consecință, Curtea constată că, în cadrul mecanismului specific conturat de legiuitor, retragerea titlului de Luptător cu Rol Determinant nu ține de exercitarea marjei de apreciere a Președintelui României, consacrată de dispozițiile art. 94 lit. a) din Constituție, ci intervine ca o consecință a anulării actului administrativ individual (certificat), asigurând astfel restabilirea legalității, în conformitate cu art. 1 alin. (5) din Constituție. 

O astfel de interpretare sistematică a normelor constituționale, legale și infralegale în materie este de natură să protejeze inclusiv drepturile și interesele legitime ale persoanelor care se consideră vătămate prin decizia de anulare a certificatelor de către Secretariatul de Stat, întrucât persoanele vătămate au deschisă calea unei acțiuni în contencios administrativ, unde se poate verifica legalitatea operațiunilor și a actului de anulare a certificatului care atestă calitatea de Luptător cu Rol Determinant. 

În condițiile în care instanța de contencios administrativ constată nelegalitatea anulării certificatului prin hotărâre judecătorească definitivă, persoana va redobândi calitatea deținută anterior și, în baza noii situații juridice configurate prin hotărârea definitivă a instanței judecătorești, Președintele va putea să emită un nou decret de acordare a titlului pentru respectiva persoană. 

Ținând seama de ansamblul consecințelor juridice pe care le va genera constatarea neconstituționalității prevederilor legale supuse controlului de constituționalitate, Curtea subliniază că exclusiv în acest caz de acordare/retragere atitlului de Luptător cu Rol Determinant, raportat la jurisprudența Curții Constituționale în materie și cu luarea în  considerare a legislației aplicabile, Președintele României nu poate fi obligat de Secretariatul de Stat, prin propunere, să emită decretul de atribuire a titlului. Însă, dacă a decis să o facă, atunci decretul de acordare a titlului a fost emis în temeiul acestei calități recunoscute în prealabil prin act administrativ al Secretariatului de Stat. Odată ce este retrasă această calitate tot prin act administrativ al Secretariatului de Stat, singura instituție răspunzătoare pentru evaluarea cauzelor de anulare a certificatelor, condiția de validitate pentru acordarea titlului nu mai subzistă, motiv pentru care Președintele este obligat să retragă titlul conferit inițial în temeiul calității acordate.

În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate care vizează contrasemnarea decretelor Președintelui României de către prim-ministru, Curtea constată că acestea nu vizează în realitate o chestiune de constituționalitate relevantă pentru soluțiile legislative supuse controlului de constituționalitate, iar prevederile art. I pct. 17 din ordonanța de urgență aprobată prin legea criticată, cu referire la art. 92 alin. (4), (5) și (8) din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, prin conținutul lor normativ, nu interferează cu dispozițiile art. 100 alin. (2) din Constituție. 

De asemenea, din examinarea criticii de neconstituționalitate privind art. I pct. 7, 8 și 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014 [cu referire la art. 4, 41 și 5 alin. (1)—(4), (6) și (7) din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare], Curtea reține că, în esență, autorul obiecției de neconstituționalitate susține încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) și ale art. 126 din Constituție, deoarece dispozițiile legale menționate cuprind norme neclare referitoare la actul generator de efecte juridice în sensul recunoașterii unor drepturi patrimoniale pentru beneficiarii legii. 

Curtea reține că această critică de neconstituționalitate este neîntemeiată pentru motivele expuse în continuare. 

Din analiza dispozițiilor legale criticate, Curtea observă că acestea reglementează cu privire la: categoriile de persoane beneficiare ale drepturilor bănești conferite de lege — indemnizația lunară reparatorie, indemnizația de gratitudine lunară, indemnizația de îngrijire ce se acordă lunar și cuantumul acestor drepturi bănești — (art. I pct. 7); condițiile de acordare a indemnizației de gratitudine lunară (art. I pct. 8); categoriile de persoane beneficiare ale altor drepturi stabilite de lege și condițiile acordării acestor drepturi (art. I pct. 10). 

În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut că dreptul la indemnizație reparatorie nu reprezintă un drept fundamental, astfel că legiuitorul are libera apreciere asupra instituirii unor astfel de beneficii, precum și a stabilirii condițiilor și criteriilor de acordare (Decizia nr. 296 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 9 august 2019, paragrafele 21, 22 și 24). Același raționament juridic este pe deplin aplicabil și în privința celorlalte drepturi reglementate prin art. I pct. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014, niciunul dintre acestea neavând sorginte constituțională, ci legală. 

Curtea a constatat că, deși temeiul moral al acordării acestor beneficii, izvorât din sentimentul de recunoștință pentru cei care, prin jertfa și contribuția proprie, au condus la căderea regimului comunist și la instaurarea democrației, este incontestabil, acesta nu constituie totuși, potrivit Constituției, o obligație de reglementare a statului în acest sens, neputându-se vorbi, astfel, de existența unui drept fundamental la obținerea unor asemenea beneficii (a se vedea exemplificativ Decizia nr. 220 din 28 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 27 iunie 2022, paragraful 22). 

Din examinarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și a instanței de contencios constituțional referitoare la exigențele de calitate a legii, Curtea observă că aceasta a avut în vedere aspecte intrinseci actului normativ, și anume diferite deficiențe sau insuficiențe de redactare care afectează claritatea, precizia și previzibilitatea normei juridice,  iar prin nerespectarea acestor cerințe se aduce atingere unor drepturi, libertăți sau principii fundamentale. 

În jurisprudența sa, Curtea a statuat că, pentru relevanța constituțională a principiului legalității, esențial este ca prin folosirea unei tehnici legislative inadecvate, care să nu întrunească cerințele clarității, preciziei, și previzibilității normei juridice, legiuitorul să fi adus atingere în final unor drepturi, libertăți sau principii de rang constituțional (a se vedea, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 62 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 2 mai 2018, paragraful 52). 

Astfel, cu privire la susținerile autorului obiecției privind încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție, Curtea constată că, în cauza de față, aceste critici, astfel cum sunt formulate, nu au, în sine, o reală substanță constituțională, deoarece nu este pusă în discuție afectarea unui drept, a unei libertăți sau a unui principiu fundamental. Pretinsele vicii de constituționalitate invocate vizează o reconfigurare a concepției legislative în materie și reprezintă, în realitate, o critică a unei opțiuni ce aparține în exclusivitate legiuitorului, care are competența de a asigura coordonarea legislației și de a elimina eventualele necorelări existente în sistemul legislativ. 

În consecință, aceste critici nu pot fi reținute, urmând ca, sub acest aspect, obiecția de neconstituționalitate a articolului unic din Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2014, cu referire la dispozițiile art. I pct. 7, 8 și 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014 [cu referire la art. 4, 41 și art. 5 alin. (1)—(4), (6) și (7) din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare], să fie respinsă ca neîntemeiată.