Vântul și apa folosite din abudență pentru generarea de energie electrică au condus la o producție de peste 9.000 MW în această dimineață – 9.200-9.300 MW la oele 09.00.
România exportă astăzi masiv energie electrică, uneori la o putere echivalentă cu o treime din producția națională, potrivit datelor Transelectrica, citată de economica.net.
Pe fondul disponibilității totale a centralei nucleare și a unei producții semnificative în centralele pe gaze (cărbunele “merge” și el dar la sub 1.000 MW), producția de energie este mult mai mare decât consumul, în condițiile în care oricum acesta este scăzut, și acum, fiind zi de week-end, este și mai scăzut – nici 6.300 MW la ora 09.21, moment la care am comparat datele.
Ca atare, la acea oră, exporturile de energie electrică erau la o valoare de 3.029 MW, un maxim orar al acestui an, o valoare destul de rar întâlnită.