Vânzarea sau cumpărarea unui copil, prin ocolirea procedurii de adopție, va putea fi pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani, se arată într-un proiect de lege inițiat de parlamentarii USR Plus. Propunerea a fost adoptată, marți, în unanimitate de către senatori și a fost trimisă la Camera Deputaților, care este for decizional în acest caz.
Proiectul are ca obiect de reglementare completarea Legii nr.273/2004 privind procedura adopţiei, în sensul incriminării faptei părintelui sau a reprezentantului legal al unui copil care pretinde bani ori foloase materiale „în scopul stabilirii între copil şi terţe persoane a unor legături asemănătoare celor dintre părinţi şi copii, fără a recurge la procedura standard de adopţie”, se arată în expunerea de motive.
Conform proiectului, această faptă se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi cu interzicerea exercitării unor drepturi. Cu aceeaşi pedeapsă este sancţionată oferirea sau darea de bani sau alte materiale ori alte foloase în acest scop.
Și intermediarii unor astfel de tranzacții vor fi pedepsiți cu închisoarea: ”Fapta persoanei care, fără drept, intermediază stabilirea între o persoană şi respectivul copil a unei legături asemănătoare celor dintre părinţi şi copii, în scopul obţinerii de foloase materiale, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.”
Inițiativa legislativă a fost adoptată cu votul ”pentru” a 99 de senatori, urmând să intre în dezbaterea Camerei Deputaților.
DOCUMENT – Raportul favorabil, cu amendamente, al Comisiei juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului: