Camera Deputaţilor a fost convocată pentru luni, începând cu ora 15,00, în noua sesiune ordinară a anului 2024.
Luni, în prima zi din această sesiune parlamentară, vor fi aleşi membrii noului Birou permanent, şi anume vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii acestui for, scrie agerpres.ro
„Camera Deputaţilor este convocată luni, 2 septembrie, la ora 15,00, în a doua sesiune ordinară a anului 2024. (…) Şedinţa Biroului permanent (vechea componenţă) va avea loc luni, începând cu ora 14,30, iar de la ora 15,00 se va întruni plenul Camerei Deputaţilor. În aceeaşi zi, în şedinţa de plen vor fi aleşi membrii noului Birou permanent, respectiv vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii acestui for”, se arată într-un comunicat.
Potrivit articolului 24 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, alegerea membrilor Biroului permanent se face la propunerea grupurilor parlamentare, în conformitate cu ponderea acestora, conform configuraţiei politice a forului şi negocierii liderilor grupurilor parlamentare.
Conform aceluiaşi Regulament, lista candidaţilor propuşi pentru Biroul permanent se supune în întregime votului Camerei Deputaţilor şi se aprobă cu votul deschis al majorităţii deputaţilor prezenţi.
Camera ar urma să aibă şi un nou preşedinte, după ce Alfred Simonis, cel care a deţinut interimar această funcţie, a câştigat pe 9 iunie şefia Consiliului Judeţean Timiş. „De luni, 2 septembrie, voi renunţa la preşedinţia Camerei Deputaţilor, mă voi retrage din această poziţie şi nu voi mai candida la nicio altă poziţie în Parlamentul României. Ne apropiem treptat de preluarea mandatului de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş”, spunea, pe 29 august, Alfred Simonis.
Şi Senatul începe luni o nouă sesiune ordinară, ultima a acestei legislaturi.
”Se convoacă Senatul în a doua sesiune ordinară a anului 2024, în ziua de luni, 2 septembrie, ora 15,00”, se arată în decizia semnată de preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, publicată în Monitorul Oficial.
Luni vor fi aleşi membrii Biroului permanent.
Sesiunea parlamentară care începe luni este ultima din actuala legislatură, având în vedere că pe 1 decembrie sunt programate alegerile generale.