Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) și Universitatea Națională de Teatru și Cinematografie (UNATC) anunță lansarea unui parteneriat menit să contribuie la diminuarea fenomenului traficul de persoane prin intermediul artei și educației.
Teatrul și cinematografia reprezintă unele din cele mai puternce modalități de comunicare și educare, iar parteneriatul dintre ANITP și UNATC își propune să utilizeze aceste mijloace în scopul creșterii gradului de conștientizare și implicare a publicului cu privire la pericolele și consecințele traficului de persoane.
Parteneriatul își propune derularea unor activități menite să abordeze problematica traficului de persoane într-un mod inovativ și să-l aducă mai aproape de nivelul de înțelegere al comunitătii.
În cadrul colaborării, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) și Universitatea Națională de Teatru și Cinematografie (UNATC) vor dezvolta o serie de activități comune , printre care:
Producții teatrale și cinematografice care abordează tematica traficului de persoane, pe baza unor experiențe reale ale victimelor;
Ateliere de educație și prevenire prin artă teatrală dedicate tinerilor în care specialiștii celor două instituții vor colabora pentru identificarea celor mai bune modalități de transmitere a mesajelor privind riscurile traficului de persoane și modalitățile de protecție.
Lansarea unor campanii și proiecte comune de informare și prevenire a traficului de persoane;
Colaborarea dintre ANITP și UNATC reprezintă un pas important în direcția creării unei societăți mai informate,mai responsabile și mai incluzive. Arta joacă un rol esențial în cultură și societate, iar prin intermediul artei, putem ajunge la inimile și mințile oamenilor, inspirând schimbări pozitive și promovând solidaritatea și empatia.
“Împreună, putem contribui la prevenirea traficului de persoane și la protejarea celor mai vulnerabili membri ai societății noastre!”
Amintim că infracțiune de trafic de minori este incriminată în cuprinsul art. 210 Cod Penal și are următorul conținut:
“(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane în scopul exploatării acesteia, săvârşită:
a) prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate;
b) profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori de starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane;
c) prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase în schimbul consimţământului persoanei care are autoritate asupra acelei persoane, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Consimţământul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză justificativă.“