Cea mai puternică organizație a companiilor aviatice, Asociația Internațională a Transportului Aerian (IATA), a anunțat că dezvoltă o aplicație mobilă ce va permite călătorilor să demonstreze că nu sunt infectați cu virusul SARS-CoV-2. IATA Travel Pass, sau așa-numitul ”pașaport COVID” va cuprinde atât informații despre teste, cât și despre vaccinul făcut de călători, a anunțat IATA, printr-un comunicat.
Aplicația dezvoltată de IATA va conține rezultate ale testelor făcute de pasageri și dovada vaccinării acestora, alături de regulile naționale de călătorie. ”Pașaportul COVID” va avea și o copie electronică a pașaportului uzual al călătorilor, pentru ca pasagerii curselor aeriene să își poată dovedi identitatea.
”Testarea este prima cheie care permite călătoria internațională fără măsuri de carantină. A doua cheie este infrastructura informațională globală necesară pentru gestionarea, partajarea și verificarea în siguranță a datelor de testare corelate cu identitățile călătorilor, în conformitate cu cerințele de control la frontieră. Aceasta este treaba IATA Travel Pass”, a explicat Alexandre de Juniac, directorul general al IATA.
Aplicația IATA Travel Pass va fi lansată în magazinul Apple în prima parte a lui 2021, iar din aprilie anului viitor va fi disponibilă și pentru telefoanele cu program Android. Până la sfârșitul acestui an vor fi făcute teste în cadrul companiei-mamă a operatorului British Airways.
Anunțul IATA referitor la aplicația de călătorie dezvoltată pentru reluarea în siguranță a zborurilor vine după ce principala companie australiană de aviație, Qantas, a precizat că pasagerii nevaccinați anti-COVID nu vor putea urca în avioanele sale.
Primele vaccinuri sunt așteptate să fie validate în SUA și Uniunea Europeană la finalul acestui an sau începutul lui 2021.