material realizat de Andreea Dobrițan, psiholog și realizator ”PSIHOPODCAST”
Am intrat de ceva vreme în atmosfera Sărbătorilor de iarnă iar magazinele sunt pline de părinți, bunici, unchi și mătuși cu cărucioarele pliiine de tot felul de daruri minunate pentru ai lor pitici. Cel mai probabil mulți dintre voi v-ați întrebat despre motivul acestei frenezii și dacă cei mici realmente au nevoie de atâtea daruri. E adevărat că se bucură atunci când le primesc dar, e la fel de adevărat că bucuria nu durează mult și, atunci, mulți adulți devin dezamăgiți și cu mai puțin spațiu liber în casă 😊.
“Lasă să aibă copilul ce nu am avut eu” sau cum modelul parental își pune amprenta pe noua generație
Asistam destul de frecvent la discuții de genul: ”Copilul meu își dorește o nouă jucărie și trebuie să i-o cumpăr. Pe vremea mea nu se găseau atâtea jucării și mi-ar fi plăcut să am și eu așa ceva” sau ”Lasă că nici eu nu am avut jucării prea multe și uite ce adult mare și sănător m-am făcut”. De obicei raportăm modul de satisfacere a nevoilor copiilor nostri la experiența noastră. Și, sigur, cum am putea face altfel? Este reacția primară de care dispunem. În acest subiect sunt FOARTE IMPORTANTE 2 aspecte: stilul parental și stilul de atașament pe care l-am avut și îl avem noi dar și pe cele pe care vrem să le dezvoltăm copiilor noștri.
Stilul parental deseori folosit de părinții noștri a fost cel autoritar: ”cât stai sub acoperișul meu, trebuie să mă asculți”,”să fii mulțumit cu ce jucării ai! Alți copii nu au nici ce să mănânce” și așa mai departe. Unii dintre noi, părinții din ziua de azi fie am preluat acest stil, fie am decis să fim permisivi, să le oferim copiilor tot ce își doresc de teama de a nu suferi cum, poate, am făcut-o noi în copilărie. Nici una dintre aceste alegeri nu sunt cele mai potrivite pentru că stilul autoritar crează diverse frici sau anxietăți, având un impact negativ pe termen lung (spun ”pe termen lung” pentru că, pe termen scurt, părintele e mulțumit că al său copil ascultă) iar stilul permisiv practic lasă copilul să facă absolut orice dorește, îi oferă tot ce cere astfel creând un copil, viitor adult, care nu mai știe ce să aleagă, care nu mai știe să aprecieze și care se frustreaza destul de ușor atunci când nu primește ce dorește fix în momentul în care dorește. Și atunci calea cea mai potrivită ar fi cea de mijloc. Sigur, nu este nativ să folosim această cale. Stilul de mijloc sau cel democratic este un stil pe care îl învățăm, ni-l dezvoltăm în timp. Ideile și tehnicile de azi fac parte din acest stil, cel democratic.
Stilul de atașament se referă la modul în care am învățat să iubim și să fim iubiți în copilărie. Vă mai amintiți proverbul popular „copilul trebuie pupat doar în somn”? Este un proverb care încuraja părinții să fie reținuți în a-și manifesta dragostea pt ai lor copii de teama de a „nu și-o lua în cap” cei mici. Deseori am întâlnit părinți care folosesc ca limbaj al iubirii lor cadourile. Și atunci oferă copiilor lor cadouri pentru a compensa poate timpul exagerat petrecut la serviciu sau pentru a-i reasigura pe ai lor copii că îi iubesc. Problema se pune atunci când ai noștri copii și-ar dori să petreacă timp și să se joace cu noi, dar noi mai cumpărăm o jucărie pentru a compensa lipsa noastră de timp.
Cum selectăm ceea ce își doresc copiii cu adevărat?
Când vine vorba de imaginația copiilor, mai cu seamă atunci când vor cu orice preț să obțină ceva, imaginația lor nu are limite. De aceea vă încurajez să îi observați pe cei mici. Jucăriile lor preferate sunt cele mai neconvenționale: castroane, bețe, ambalaje, nasturi, obiecte și electronice din casă și așa mai departe. Și asta este foarte bine, chiar dacă uneori se murdăresc sau se lovesc. De ce e bine? Pentru că astfel de „jucării” le stimulează imaginația și multe alte operații ale gândirii.
Dar, totuși, uneori trebuie să le cumpărăm și jucării și atunci suntem puși în fața alegerii: „este aceasta o jucărie potrivită pt al meu copil?”, „se va juca mai mult timp cu ea?” Selectăm o jucărie din preferințele copilului pentru a o cumpăra atunci când observăm că micuțul nostru își păstrează dorința pentru mai multe zile la rând. Apoi, după ce am cumpărat-o, pentru a încuraja jocul timp îndelungat, ne antrenăm și noi ca părinți în diferite jocuri alături de copii cu acea jucărie.
Atunci când copilul trebuie să aleagă o singură jucărie care îi va fi cumpărată, este pus în fața unei selecții pentru ceea ce își dorește cu adevărat. Inițial această selecție o va face ghidați de noi, ca pe măsură ce cresc să reușească să aleagă singuri ce este mai important pentru ei.
O idee pentru cadourile de la Moș Crăciun ar fi să împărțim lista dorințelor copilului cu toți membri familiei. Așa ne asigurăm că nu vor fi risipiți bani pe jucării sau obiecte nefolositoare și că al nostru copil primește câte ceva din ce și -a dorit de la fiecare membru al familiei. De asemenea, să nu uităm de bucuria celor mici de a desface cadoul, așa că o sugestie ar fi să împachetăm în hârtie frumos colorată toate cadourile de sub brad.
Pastila de psiho poate fi urmărită, în format video, și pe YouTube, pe contul psihologului Andreea Dobrițan
CITIȚI din categoria #PastiladePsiho:
- Și când mai pot, mai pot puțin…? Despre epuizare și nu numai
- Mândru că sunt român?
- Dragostea nu trebuie să doară
- Femeia puternică – prieten sau dușman?
- Better safe than sorry sau cum paza bună trece primejdia rea
- Provocările tăcute ale adolescenței
- Înțelepciunea traumei
- Jocurile patologice și familia – despre dependențele de toate felurile și impactul lor
- De ce să adormiți împăcați? Psihologia în cuplu
- Probleme mari – probleme mici. Aspecte care dor la orice vârstă
- Familia a început înainte de tine – despre constelații și nu numai
- Chiar vor oamenii să audă mereu adevărul?
- Ce faci atunci când faci de toate și… Nimic?
- Oameni, presiune și furie
- Sexul mai este un subiect tabu? Printre copii și adolescenți, NU!
- Începe un nou an școlar… Cu bucurie sau cu lacrimi?
- Ce faci când nu faci nimic?
- Mă vindec pentru a vindeca lumea. Cum poți să salvezi lumea?
Comments 1