Membrii a patru asociații de magistrați din România au anunțat, într-un comunicat comun, că susţin demersurile Asociației Internaționale a Judecătorilor și ale MEDEL (Magistrats Européens pour la Démocratie et les Libertés) pentru găsirea unor soluţii în sprijinul judecătorilor și procurorilor din Afganistan. Semnatarii comunicatului arată că acest suport este necesar în condiţiile în care magistrații afgani se confruntă ”cu un viitor incert, în care chiar viața le poate fi pusă în pericol pentru convingerile lor”.
Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR), Asociația Magistraților din România (AMR), Asociația Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO) și Asociația Procurorilor din România (APR) au solicitat tuturor organismelor internaționale competente ”sprijin efectiv şi soluţii pentru colegii magistrați afgani care se confruntă în prezent cu disoluția drepturilor şi libertăților pe care le promovau şi care le ghidau viața profesională şi personală”.
„Comunitatea internațională are o datorie clară de a-i sprijini pe cei care acum se vor găsi pe latura opusă noului regim. Avem o anume responsabilitate pentru că am creat așteptări de drepturi și libertăți în țara respectivă, care, însă, ar putea să nu mai fie accesibile. (…) Femeile judecătoare din Afganistan au exprimat deja temeri serioase faţă de o situație incertă și în desfășurare. Ele reprezintă unul dintre multele grupuri care au încercat să pună în aplicare valorile pe care mulți dintre noi le considerăm de la sine înțelese și pe care Occidentul le-a încurajat activ. Ele nu pot fi lăsate fără sprijin”, se arată în scrisoarea Asociației Internaționale a Judecătorilor (IAJ-UIM).
„MEDEL este solidar cu toți magistrații afgani şi cere tuturor actorilor internaționali să protejeze activ toate femeile, inclusiv magistrați, ce îşi văd viața pusă în pericol prin deteriorarea situaţiei”, au declarat magistrații europeni pentru drepturi şi libertăţi.
Cele patru asociații ale magistraților din România au precizat că susțin aceste cerinţe şi solicită autorităţilor naţionale, instituțiilor și organismelor europene să găsească soluţii concrete pentru ca sprijinul să nu rămână la nivel declarativ.
”Aceste instituții și organisme care, de-a lungul timpului, au încurajat eforturile cetăţenilor din Afganistan de a crea un stat de drept bazat pe respectarea drepturilor omului, au responsabilitatea morală de a oferi ajutor persoanelor ce se găsesc acum în pericolul de a fi persecutate pentru convingerile lor şi pentru promovarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale”, se mai arată în comunicatul UNJR-AMR-AJADO-APR.
DOCUMENT – Comunicatul comun al Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR), Asociației Magistraților din România (AMR), Asociației Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO) și Asociației Procurorilor din România (APR):