Curtea de Apel din Oradea rămâne fără patru judecătoare care au cerut eliberarea din funcție prin pensionare. Solicitările lor au fost discutate, marți, în ședința Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) care a decis înaintarea lor către Președintele României.
Cele patru judecătoare care vor ieși la pensie sunt Ioana Dina Tătar, Adela Irina Condrovici, Felicia Doina Toader și Daniela Ștefania Sotoc.
Ioana Dina Tătar a intrat în magistratură în 1996, după ce absolvit facultatea de Drept din cadrul Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. După stagiatura petrecută la Judecătoria Şimleul Silvaniei, în 1999 a promovat examenul de capacitate, iar timp de un an a fost judecător la Judecătoria Oradea. Între 200 și 2003 a făcut parte din corpul de magistrați al Tribunalului Bihor, unde a condus timp de un an și jumătate secția comercială. Din 2003 este judecător al Curții de Apel Oradea.
Adela Irina Condrovici este absolventă a facultății de Drept din cadrul Universității din Oradea (promoția 1996). A făcut stagiatura la Judecătoria Oradea, iar între 1999 și 2000 a activat la Judecătoria Aleșd. Au urmat patru ani la Tribunalul Bihor, iar în 2004 a promovat la Curtea de Apel Oradea.
Și Felicia Doina Toader a absolvit facultatea de Drept din Oradea, în 1996. A fost stagiar la Judecătoria Oradea, instanță unde a rămas până în 2001, când a promovat la Tribunalul Bihor. Între 2006 și 2008 a fost președinta Secției civile a acestei instanțe, după care s-a transferat la Curtea de Apel Oradea.
Daniela Ștefania Sotoc este licențiată a facultății de Drept din cadrul Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (1996) și a absolvit Școala masterală la facultatea de Drept din Oradea (2009). A fost stagiar la Judecătoria Arad (1996 – 1999), magistrat la Judecătoria Oradea (1999 – 2000) și la Tribunalul Bihor (2000 – 2004). La ultima din aceste instanțe a ocupat, timp de doi ani, funcția de președintă a Secției penale. Din 2004 este judecător la Curtea de Apel Oradea, unde a fost în ultima perioadă delegată în funcţia de preşedinte al Secţiei a II-a civilă.
Alte decizii ale CSM referitoare la instanțe din Bihor și Satu Mare
La Tribunalul Satu Mare, începând de azi, judecătorul Remus Nemeș (foto stânga) a fost delegat în funcția de președinte al Secției penale a instanței. Mandatul este de cel mult 6 luni, până la ocuparea funcţiei, prin numire, în condiţiile legii.
Tot în ședința de marți, Secția pentru judecători a CSM a respins cererea de transfer la o instanţă militară a judecătorului Daniel Corduneanu, de la Tribunalul Bihor.
A fost respinsă și solicitarea Curţii de Apel Oradea privind detaşarea judecătoarei Bianca Ioana Rengle de la Judecătoria Chişineu Criş la Judecătoria Satu Mare.
DOCUMENT – Ordinea de zi soluționată a ședinței Secției pentru judecători a CSM din 18 ianuarie 2022:
Comments 1