Afirmația a fost făcută cu scopul de a-i intimida şi constrânge pe aceştia să pronunţe hotărâri favorabile lui, putând astfel să obţină 100.000 de lei, drept daune morale, de la patru persoane cu care se află în litigiu.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a informat vineri, printr-un comunicat de presă, că în perioada 2 septembrie – 16 octombrie 2023, prin intermediul unor mesaje trimise prin poşta electronică către adresa Curţii de Apel Constanţa, inculpatul D.D.I. a ameninţat cu acte de violenţă patru judecători, membri ai unor completuri de judecată ce aveau spre soluţionare dosare civile privind cereri formulate de inculpat.
„În concret, inculpatul a afirmat că îi va judeca el pe judecători şi pe familiile lor, că nu va avea niciun fel de milă faţă de ei, că pedepsele pe care el le va aplica vor fi deosebit de aspre, că îi va vâna şi îi va face să simtă cel mai cumplit coşmar al lor, punându-le în vedere că o armă de foc se poate procura cu uşurinţă. S-a reţinut totodată că inculpatul a acţionat în scopul de a-i intimida pe magistraţi şi de a-i constrânge să nu amâne cauzele sale, pentru a pronunţa cu celeritate hotărâri judecătoreşti favorabile lui, în urma cărora el urmărea să obţină suma de 100000 de lei, cu titlul de daune morale, de la patru persoane cu care se afla în litigiu”, reiese din comunicat.