Curtea Constituțională a României a admis, miercuri, patru obiecții de neconstituționalitate formulate de Guvern. Una dintre acestea vizează modificările aduse Legii Curții de Conturi, iar alta Legea privind unele măsuri în domeniul fondurilor nerambursabile europene.
În cadrul controlului anterior promulgării, Plenul Curții Constituționalea pronunțat următoarele decizii de admitere:
Cu unanimitate de voturi,
- A admis obiecția de neconstituționalitate (după conexarea celor două sesizări cu același obiect, formulate de Președintele României și, respectiv, de Guvernul României) și a constatat că Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi este neconstituțională, raportat la art.1 alin.(3) și (5) și art.141 din Constituție, aceasta fiind adoptată în lipsa solicitării avizului Consiliului Economic și Social.
- A admis obiecția de neconstituționalitate formulată de Guvernul României și a constatat că este neconstituțională, în ansamblul său, Legea privind transferul, cu titlu gratuit, al pachetului integral de acțiuni deținut de stat la Societatea Națională „Aeroportul Internațional Timișoara – Traian Vuia” – S.A. din proprietatea privată a statului și din administrarea Ministerului Transporturilor în proprietatea privată și în administrarea Consiliului Județean Timiș și, respectiv, în proprietatea privată și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timișoara;
- A admis obiecția de neconstituționalitate formulată de Guvernul României și a constatat că este neconstituțională, în ansamblul său, Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art.21 alin.(6) din Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România și instituirea unor măsuri tranzitorii;
Cu majoritate de voturi,
- A admis obiecția de neconstituționalitate (după conexarea celor două sesizări cu același obiect, formulate de Înalta Curte de Casație și Justiție și, respectiv, de Guvernul României) și a constatat că sunt neconstituționale dispozițiile art. 30, art.32 alin.(2), art.46 alin.(17), art.56 alin.(4), art.57 alin.(2) și (3) și ale art.58 din Legea privind unele măsuri în domeniul fondurilor nerambursabile europene;
Tot azi, cu majoritate de voturi, CCR a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată de 75 de deputați aparținând Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal și a constatat că Legea pentru completarea Legii nr.53/2003 – Codul muncii este constituțională, în raport cu criticile formulate.
Deciziile sunt definitive și general obligatorii, iar argumentele judecătorilor de contencios constituțional vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care vor fi publicate în Monitorul Oficial.
Discutarea altor patru obiecții a fost amânată pentru luna noiembrie. Este vorba despre:
- Obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea art.435 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal;
- Obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea Legii camerelor de comerț din România nr.335/2007;
- Obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea art.435 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal;
- Obiecția de neconstituționalitate a Legii privind protecția consumatorilor împotriva dobânzilor excesive;
DOCUMENTE – Legile ale căror prevederi au fost declarate integral sau în parte neconstituționale de către CCR:
Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi
Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art.21 alin.(6) din Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România și instituirea unor măsuri tranzitorii
Legea privind unele măsuri în domeniul fondurilor nerambursabile europene