Primaria Sanmartin , Asociația de Promovare a Turismului în Stațiunile Băile Felix și Băile 1 Mai, împreună cu hotelierii și pensiunile din ambele destinații, participă pentru prima dată în același stand la Târgul de Turism al României, ce se desfășoară între 21-24 noiembrie 2024, la Romexpo, București.
Această colaborare simbolizează un efort comun de promovare a turismului local și de atragere a vizitatorilor din țară și străinătate, punând în valoare facilitățile balneare, ofertele de relaxare și wellness din Băile Felix și Băile 1 Mai. Vizitatorii standului vor putea descoperi pachetele de vacanță, reduceri speciale și atracțiile locale, toate pregătite pentru sezonul de iarnă. „Este un moment important pentru promovarea turismului din aceste stațiuni, iar târgul ne oferă ocazia de a atrage mai mulți turiști și de a pune în evidență oferta diversificată a regiunii noastre”, a declarat reprezentantul Asociației.