Miercuri, poliţiştii şi procurorii au desfăşurat 37 de percheziţii în judeţele Caraş-Severin, Timiş, Dâmboviţa şi Alba, inclusiv în două penitenciare, vizând indivizi implicaţi în patru grupuri organizate care se ocupau cu traficul de droguri. Aceste grupuri colabora între ele şi distribuiau substanţe ilegale în cartierele din Reşiţa, Timişoara şi Bocşa. Mai mulţi minori au fost implicaţi în activităţile de depozitare, transport şi livrare a drogurilor, iar unii membri ai grupurilor aveau rolul de a recruta dealeri, folosind intimidări şi violenţă, inclusiv ameninţări cu arme de foc.
”Astăzi, 19 martie, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş – Severin, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Caraş – Severin, pun în aplicare 37 de mandate de percheziţie domiciliară, în judeţele Caraş – Severin, Timiş, Dâmboviţa şi Alba, inclusiv în două unităţi de penitenciar, într-un dosar penal având ca obiect constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc şi efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. Astfel, primul grup infracţional organizat s-ar fi axat pe vânzarea de droguri de risc, în principal, în perimetrul cartierului Muncitoresc, din municipiul Reşiţa. Persoanele cercetate ar fi dezvoltat o reţea importantă de clienţi, inclusiv prin faptul că unul dintre ei ar fi închiriat şi pus la dispoziţia consumatorilor un imobil, în care ar fi organizat diverse evenimente private, pe parcursul cărora ar fi oferit cu titlu gratuit şi ulterior ar fi vândut clienţilor, inclusiv minori, canabis (drog de risc)”, au transmis, miercuri, DIICOT şi IGPR.
Conform surselor, în cursul anului 2024, 35 de persoane aflate sub cercetare ar fi constituit, în municipiul Reşiţa, patru grupuri de criminalitate organizată, specializate în vânzarea de droguri de risc, droguri de mare risc şi substanţe cu efecte psihoactive. Aceste grupuri ar fi colaborat în schimbul de droguri şi distribuţia lor pe stradă, iar unii membri ar fi migrat de la o grupare la alta, în funcţie de tipul de droguri vândute şi de câştigurile obţinute. Potrivit informaţiilor, aprovizionarea ar fi fost realizată de liderul grupării, care ar fi transportat cantităţi de canabis şi haşiş din Spania, prin intermediul unor firme de transport internaţional. De asemenea, pentru a extinde aria de distribuţie a drogurilor în alte localităţi, liderul grupului specializat în droguri de mare risc ar fi coordonat activitatea unor membri, având ca scop recrutarea forţată a tinerilor consumatori, dar şi a distribuitorilor de droguri.
”Cea de-a doua grupare de criminalitate organizată, coordonată de doi lideri, ar fi acţionat pe o zonă extinsă, respectiv în municipiile Timişoara şi Reşiţa şi oraşul Bocşa, fiind specializată în comercializarea de droguri de risc şi mare risc (canabis şi cristal). Membrii grupării aflaţi în eşalonul de execuţie ar fi îndeplinit diferite sarcini, respectiv deţinerea, transportul şi distribuţia stradală a drogurilor. În acest scop, membrii palierului de execuţie ar fi recurs la acte de violenţă şi lipsire de libertate, inclusiv prin folosirea de arme de foc letale. ”, au mai precizat sursele citate.
Al treilea grup infracţional organizat ar fi început să activeze în luna septembrie 2024, iar membrii acestuia ar fi comercializat atât droguri de risc, cât şi substanţe psihoactive, în special în cartierul Govândari din municipiul Reşiţa.
”În scopul obţinerii unor sume importante din vânzarea substanţelor interzise, dar şi pentru a ascunde implicarea sa, liderul grupării ar fi atras în activitatea infracţională mai multe persoane de încredere, printre care şi un minor”, au transmis anchetatorii.
Conform surselor, cea de-a patra grupare de criminalitate organizată ar fi fost înfiinţată la iniţiativa unei persoane cercetate (recent eliberate din penitenciar), care, în calitate de lider, ar fi coordonat distribuţia de droguri de mare risc şi substanţe psihoactive, atât în interiorul unor unităţi de penitenciar, cât şi către diverşi dealeri stradali.”Astfel, acesta ar fi procurat drogurile şi substanţele psihoactive, le-ar fi impregnat pe diverse tipuri de hârtie, iar ulterior le-ar fi expediat sub formă de corespondenţă în penitenciare, unde membrii grupului infracţional s-ar fi ocupat de comercializare. Pe parcursul cercetărilor a reieşit faptul că majoritatea persoanelor cercetate ar fi angrenat minori în activităţi de depozitare, transport şi vânzare a drogurilor către diverşi clienţi sau ar fi procedat la livrarea drogurilor prin metoda «dead drop» pentru a evita riscul de a fi depistate”, au precizat poliţiştii şi procurorii.45 de persoane urmează a fi duse la audieri la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Caraş-Severin.