Luni dimineață, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Cluj, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, împreună polițiști ai serviciilor de investigare a criminalității economice din Sălaj și alte nouă județe, au pus în executare 46 de mandate de percheziție domiciliară, la sediile unor firme din județele Cluj, Bistrița-Năsăud, Sălaj, Alba, Bihor, Bacău, Suceava, Covasna, Brașov, București – Sectoarele 2 și 3.
Firmele din Cluj Napoca și din celelalte județe sunt bănuite de comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală și rambursări ilegale de TVA, activitățile vizând documentarea a două cauze penale.
Cu privire la prima cauză cercetată, din investigațiile derulate s-a stabilit că, în perioada ianuarie 2017 – decembrie 2022, reprezentanții unor societăți comerciale din județul Cluj și din alte județe din țară, ar fi solicitat și obținut 21 de rambursări nelegale de TVA, în numele a 11 societăți comerciale din România, fără ca operațiunile comerciale înregistrate în evidențele contabile aferente acestor rambursări să aibă la bază operațiuni comerciale reale.
De asemenea, s-a constatat că o societate comercială din Cluj-Napoca ar fi înregistrat în evidențele contabile, în perioada 2017 – 2021, achiziții fictive de la 5 societăți comerciale din România, cu scopul diminuării obligațiilor de plată către bugetul de stat. În cauză, au fost puse în aplicare 7 mandate de aducere, în vederea desfășurării audierilor. Prejudiciul înregistrat bugetului general al statului a fost evaluat la peste 900.000 de lei, urmând a fi dispuse măsuri asiguratorii cu scopul recuperării acestuia.
Cu privire la cea de-a doua cauză penală instrumentată, în urma cercetărilor desfășurate a reieșit că, în perioada 2021- aprilie 2022, o societate comercială, cu sediul profesional în municipiul Cluj-Napoca, ar fi înregistrat în evidențele contabile achiziții fictive de la trei societăți comerciale din țară, cu scopul diminuării obligațiilor de plată către bugetul de stat. Au fost puse în executare două mandate de aducere, în vederea audierilor, iar prejudiciul urmează să fie stabilit.
În urma perchezițiilor au fost descoperite și ridicate documente de evidență contabilă ale societăților implicate, telefoane mobile, laptop-uri, unități centrale de calculator și dispozitive de stocare, cu privire la care există indicii că s-ar afla stocate date de interes pentru soluționarea cauzei.