Au fost descinderi, miercuri dimineața, în trei județe din țară, într-un dosar al unei grupări bănuite că ar fi înșelat peste 4.000 de persoane cărora le-ar fi promis obținerea de locuri de muncă în străinătate. Suspecții le cereau bani celor care apelau la serviciile lor, dar nu făceau nimic pentru a le obține slujbele dorite. Ei sunt cercetași pentru constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune în formă continuată cu consecințe deosebit de grave.
Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice din Sibiu și procurorii DIICOT au efectuat nu mai puțin de 39 de percheziții în județele Sibiu, Teleorman și Hunedoara. Perchezițiile au vizat atât locuințe private, cât și 13 sedii de societăți comerciale. În total, 98 de persoane fizice și juridice sunt în atenția anchetatorilor.
”Din cercetările efectuate în cauză au rezultat indicii că, în perioada februarie 2014 – prezent, în municipiul Sibiu ar fi fost înființate mai multe societăți comerciale, administrate de aceleași persoane, având ca obiect principal de activitate plasarea forței de muncă în străinătate, cu intenția desfășurării de activități ilicite prin inducerea în eroare a persoanelor de bună-credință”, a transmis Poliția Română.
Membrii grupării postau anunțuri pe site-uri de profil din România, prin care ar fi promis locuri de muncă avantajoase în străinătate. Cei interesați erau convinși să vină la sediul din Sibiu, unde plăteau sume cuprinse 400 – 700 de lei pentru a le fi găsită o slujbă peste granițe.
”În realitate, cei în cauză nu ar fi întreprins nicio activitate în scopul obținerii de locuri de muncă, urmărind doar obținerea de câștiguri ilicite. Prin acest mod de operare, ar fi fost prejudiciate peste 4.000 de victime, valoarea sumelor încasate ilicit depășind 2.000.000 de lei. În cauză, sunt indicii că numărul victimelor este de peste 10.000 de persoane”, susțin anchetatorii.
În urma perchezițiilor, au fost ridicați peste 200.000 de lei, dar și documente, zeci de telefoane mobile și suporturi de stocare. 90 de suspecți și 40 de martori au fost aduse pentru audieri la sediile Poliției Sibiu și DIICOT Sibiu.
Acțiunile polițiștilor și procurorilor sibieni au beneficiat de sprijinul polițiștilor din Teleorman și Hunedoara și al jandarmilor, precum și al polițiștilor de combatere a crimei organizate din Alba-Iulia, Sibiu, Hunedoara și Teleorman. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.