text: lector univ. dr. Cristina Liana PUȘCAȘ
Petru Șereș s-a născut pe 19 noiembrie 1928, în comuna Sântandrei, județul Bihor. Părinții săi erau mici comercianți, de religie greco-catolică.
În perioada celui de-al doilea război mondial, s-a refugiat la Blaj. Revenit în Oradea, a activat în Uniunea Asociaţiilor de Elevi din România, o asociație de propagandă, apoi s-a înscris în UTC. „La început a fost pentru tineri, a fost o speranţă. Tineri adunaţi pentru dragoste de libertate. Nu am prevăzut pericolul comunismului”, mărturisește Petru Șereș.
În septembrie 1942, elev fiind la școala „Szent László” din Oradea, era, conform celor mărturisite, supus insultelor din partea elevilor de etnie maghiară. În consecință a luat decizia, împreună cu câțiva prieteni din satul natal, de a trece clandestin în România. A trecut granița în zona comunei Miersig, fiind apoi preluat de către Comisariatul General al Refugiaților. A fost repartizat la liceul „Coriolan Brediceanu” din Lugoj, unde a urmat cursurile claselor a III-a și a IV-a, până în aprilie 1944. Pe 15 octombrie 1944 a revenit în Sântandrei, pentru ca apoi să absolve cursurile Liceului de băieţi nr. 1 din Oradea, promoţia 1948/1949.
În aprilie 1951, student fiind la Institutul de Piscicultură din Constanţa, a fost ridicat, în miez de noapte, din pat, de la gazda sa din Constanţa. „Noaptea, la 12:00, m-au luat de la gazda din Constanţa. Nu au luat nimic. Eram anul II în 1951. În vacanţa de primăvară am venit la Oradea, apoi m-am reîntors la Constanţa. M-au arestat după Paşti, la 7-8 zile, în luna aprilie”, ne-a declarat fostul deținut politic.
Arestat pentru „manifestări duşmănoase la adresa regimului”
Arestarea sa s-a petrecut pe 14 iunie 1951. A fost dus la Securitatea din Constanța, într-o celulă situată sub nivelul mării. „Era întuneric beznă, un prici, fără saltea, cu scânduri. Aerisirea se făcea pe o gaură în uşă. WC-ul afară, iar apă înăuntru nu aveam”, în schimb, „valurile mării loveau necontenit în ziduri”, scrie Petru Șereș, în volumul de poezii „Amintiri de groază din Infernul pământean -POSIBIL SCENARIU DE FILM- 1951-1952”.
Până în 14 iunie 1951, a fost anchetat tot la 3-4 zile, urcând sau coborând cele 86 de trepte, cu ochelarii de sudor, „cu tablă neagră, ruginită, în loc de lentile”. În timpul anchetei i s-a cerut să spună cu cine s-a întâlnit în port și i-au imputat că scrie poezii.
Motivul oficial al reţinerii a fost „manifestări duşmănoase la adresa regimului”. În realitate, fostului deţinut politic i-a fost foarte greu să stabilească care ar fi fost acele fapte care au dus, în final, la arestarea sa.
În poezia „Ancheta” din volumul de poezii, „Amintiri de groază din Infernul pământean – POSIBIL SCENARIU DE FILM- 1951-1952”, Petru Șereș trecea în revistă câteva posibile motive ale arestării:
„Am fost acuzat că am rătăcit pe căile nebătătorite ale minții
Și că am prieteni nepotriviți, …
Am fost acuzat că am coleg în alte țări, monarhist
Și că un văr îndepărtat se închină în Catedrala Sfântul Petru.
Am fost acuzat că Tata sapă prea adânc în strămoșescul ogor
Și că alege neghina din grâu, înainte de a fecunda în pământ.
Am fost acuzat că Mama toarce, prea subțire, firul din fuior,
Și că Bunicul, în primul război mondial, a murit intenționat pe front”.
După două luni de anchetă, abia pe data de 14 iunie 1951 a fost emisă decizia nr. 238/14 iunie 1951 a Ministerului Afacerilor Interne, prin care Petru Șereș a fost încadrat în colonie de muncă pe timp de 12 luni pentru manifestări duşmănoase contra regimului. A fost dus la Cernavodă, apoi la Colonia Km 4, iar în final la Capul Midia.
Toaca, bufnițele și câinii lupi
A fost cazat în „barăci din lemn de brad, aranjate geometric, la baza unei coline, având în centru un dreptunghi pietruit, numit platou de adunare”. Platoul era, mai degrabă, „un loc de obor pentru vite / plin de băltoace sau de zăpezi îndesate de mii de bocanci”.
În fiecare baracă, erau cazate câte 100 de persoane, care dormeau în paturi suprapuse. Perimetrul coloniei era încercuit cu cu sârmă ghimpată și cu turnuri de pază din bârne. Paznicii, înarmați cu bastoane din vână de bou, erau mereu însoțiți de câini lup, dresați să hăituiască „aceste figuri macabre de oase, ce pot număra prin pielea zbârcită”. Trei elemente l-au urmărit pe studentul Petru Șereș în detenție: toaca, bufnițele și câinii lupi. Tot în poeziile sale, Șereș amintește de „cantina urât mirositoare, de mii de șobolani curtată”, dar și de „latrina unde viermii își trăiau viața lejer”.
Pentru că „pâinea și apa se plătește, săpând în piatră și nu privind la nori”, deținuții politic, „sclavi ai veacului nou”, erau nevoiți să mărșăluiască și să lucreze timp de 14 ore. „Dimineaţa, la 5:30, era deşteptarea. Micul dejun consta în ceai, pâine şi marmeladă. La 6:00 era adunarea pe platou, urmată de preluarea noastră de Securitate. Mergeam în pas, marş forţat 2 kilometri. Ei cântau: «Noi suntem Securitatea / Spaima bandei de capitalişti / Şi jurăm clasei noastre muncitoare / Să distrugem orice aţăţător». Noi cântam: «Noi suntem Securitatea / Spaima întregului popor / Şi jurăm bandei noastre criminale / Să distrugem orice bun român». Dislocam bolovani explodaţi cu dinamita, 10-20 kilograme. Încărcam vagoneţi”, ne-a relatat Petru Șereș.
În schimb, primeau o bucățică de pâine adusă în saci murdari și după ce se spărgea cu ranga ciorba, în fiecare farfurie, pe lângă bucăţi de gheaţă, erau vărsate câteva bucăți de morcovii şi peştii. Nu e de mirare că a slăbit 30 de kilograme, ajungând ca la 23 de ani să cântărească 44 de kilograme.
Insuficient de ”reeducat”
Pentru că nu s-a dovedit suficient de „reeducat”, după expirarea pedepsei a mai fost reţinut, fără niciun act administrativ, încă aproape şase săptămâni. A ajuns la Capul Midia în anul 1952, împreună cu un grup de tineri, fiind întâmpinaţi de către una dintre brutele regimului concentraţionist, Liviu Borcea, fost locotenent-major de Securitate. Acesta le-ar fi spus tinerilor: „Aici nu-i colonie de reeducare şi nici pension de domnişoare. Aici este lagăr de exterminare. În cimitir, la Năvodari, sunt 5000 locuri libere, în gropi de câte patru”, îşi aminteşte Şereş Petru.
Una dintre poeziile sale poartă numele acestuia „Căpitanul Borcea”:
„Specia umană a născut multe brute, pe scara evoluţiei sale,
Una dintre aceste gene stricate, a născut un comandant de lagăr
Bestia care stăpânea viaţa şi moartea a 6000 de sclavi moderni
Figură satanică, care şi-a făcut ucenicia în abatoarele pentru oameni
Ani în şir a ucis, la lumina zilei, oameni, dintr-o animalică plăcere,
Sau gonindu-i pe cei sortiţi morţii spre gardurile din sârmă ghimbată,
Unde se împuşca fără somaţie, justificând tentative de evadare,
Ani în şir au bătut la sânge tineri ce nu s-au bucurat de soare,
Bătrâni a căror trupuri, vlăguite, se prăbuşeau în ţărână înainte de zori.
Ani în şir a săturat cu morţi cimitirul din Năvodari, cu mii de locuri libere”.
După eliberare, dus la detașamentele de muncă
A fost eliberat abia pe data de 3 august 1952 (după un an și două luni), după care, peste două luni, a fost încorporat timp de alte 18 luni la Detaşamentele de Muncă de la Buziaş. A urmat apoi Şcoala de Maiştri în Construcţii Timişoara, lucrând pe șantierul fabricii de pâine Oțelul-Roșu. Apoi s-a angajat la Întreprinderea Minieră Bihor, secția Construcții, orașul Ștei, în 1954, calificându-se mai departe și ajungând tehnician proiectant.
În anul 1961 s-a transferat la Oradea, ca angajat al Trustului Regional de Construcții Crișana (ulterior Trustul de Construcții Locale Oradea și Trustul Antrepriză Generală Construcții Montaj Bihor), unde a activat ca șef de șantier și tehnician proiectant până la pensionare, în 1989.
Nu s-a căsătorit și nici nu a avut copii, în schimb a lăsat în urma sa manuscrisele a cinci volume de poezii: „Amintiri de groază din Infernul pământean -POSIBIL SCENARIU DE FILM – 1951-1952”, tipărit în 2013, la Oradea, prin grija Asociației „Cei 40 de Mucenici”; volumul „Privighetorile mute – Poezii – 1954-1971”; „Cânt al învierii mele – Poezii – 1972-1978”, „Icoanele, umberele și tristețile bătrâneții – Poezii – 1979-1989”, respectiv „Popas la poarta morții 1991 -”.
A încetat din viață pe 30 iulie 2010, în Oradea.
Bibliografie:
- Arhiva personală Petru Șereș;
- Arhiva personală Cristian Culiciu;
- Interviu realizat de Cristina Liana Pușcaș, în anul 2009;
- „Amintiri de groază din Infernul pământean – POSIBIL SCENARIU DE FILM – 1951-1952”, Oradea, 2013;
- www.memoriarezistentei.ro.
Cristina Liana PUȘCAȘ este doctor în Istorie, lector universitar la Universitatea din Oradea, vicepreședintele Asociației Cei 40 de Mucenici.
Mai multe date şi istorisiri puteţi găsi pe www.memoriarezistentei.ro
Doritorii pot sprijini Asociația Cei 40 de Mucenici
Datele Asociaţiei „Cei 40 de Mucenici”: CIF: 31340614; / COD IBAN: RO43BRDE050SV63246520500
Cel mai important proiect al Asociației este Memorialul Rezistență și Represiune în Bihor. http://www.memoriarezistentei.ro/memorialul-rezistenta-si-represiune-in-bihor/
