Plafonul pentru acordarea ajutoarelor de încălzire a fost majorat la 800 de lei, a anunțat Ionel Dancă, șeful cancelariei prim-ministrului.
Pragul maxim de venituri până la care se acordă ajutorul pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale, energie electrică și lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri crește astfel, de la 750 lei pe membru de familie, la 800 lei pe membru de familie. În cazul persoanelor singure, nu este necesară majorarea limitei, aceasta fiind în prezent de 1.082 lei.
Ajutorul pentru încălzirea locuinţei se bazează pe testarea mijloacelor şi se iau în considerare atât veniturile persoanei singure/familiei, după caz, cât şi bunurile deţinute de acestea, până la un prag maxim al veniturilor/persoană.
”În contextul în care, de la data de 1 septembrie 2020, indemnizația socială pentru persoanele vârstnice a crescut cu 14%, de la 704 la 800 de lei, măsura era necesară pentru ca acestea să poată beneficia în continuare de protecție socială din partea statului pentru perioada sezonului rece noiembrie 2020 – martie 2021. Pentru persoanele singure care utilizează energia termică în sistem centralizat, plafonul maxim stabilit prin OUG nr.70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, cu modificările și completările ulterioare, este de 1.082 lei și rămâne neschimbat. Ajutorul pentru încălzirea locuinței se bazează pe testarea mijloacelor și se iau în considerare atât veniturile persoanei singure/familiei, după caz, cât și bunurile deținute de acestea, până la un prag maxim al veniturilor/persoană”, se arată în comunicatul de presă transmis de către Ministerul Muncii.
DOCUMENT – Ordonanță de urgență pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece