În cadrul întâlnirii procurorilor șefi de secție din Parchetului de pe lângă ÎCCJ, DNA, DIICOT și parchetele de pe lângă curțile de apel din 3-4 aprilie 2023 a fost tranșată problema plângerii împotriva soluției de clasare ce a fost respinsă și osibilitatea revizuirii încheierii de respingere când Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale în cauza respectivă.
În cadrul întâlnirii au fost exprimate două opinii:
Într-o primă opinie s-a susținut că aceste hotărâri sunt supuse revizuirii, chiar dacă nu soluționează fondul unei cauze în care s-a formulat o acuzație penală, întrucât scopul revizuirii în acest caz, nu este înlăturarea erorilor de fapt, ci a violării drepturilor garantate de Convenția Europeană.
S-a mai arătat că hotărârile prin care nu se soluționează fondul cauzei pot produce
efecte grave, indiferent dacă s-a dispus o soluție de admitere (spre exemplu, admiterea
cererii formulate de parchet și dispunerea internării medicale nevoluntare) sau una de
respingere (respingerea ca inadmisibilă a plângerii formulate împotriva măsurii asigurătorii dispuse de procuror).
Într-o altă opinie a fost indicată jurisprudența Curții Constituționale care reține că
revizuirea privește numai hotărârile judecătorești definitive care conțin o rezolvare a
fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmărește înlăturarea erorilor de fapt pe care le
conțin hotărârile judecătorești, or, asemenea erori pot fi întâlnite numai în hotărârile care
rezolvă fondul cauzei. Sunt hotărâri prin care se rezolvă fondul cauzei acelea prin care
instanța se pronunță asupra raportului juridic de drept penal substanțial și asupra raportului
juridic procesual principal. Cu alte cuvinte, prin rezolvarea fondului cauzei, instanța penală
rezolvă acțiunea penală și pronunță, după caz, condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal. De asemenea, s-a arătat că prin Decizia în interesul legii nr. XVII/2007 a I.C.C.J. s-a stabilit că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive pronunțate în temeiul art. 278 ind. 1 alin. (8) lit. a) și b) din Codul de procedură penală din 1968 este inadmisibilă.
S-a mai arătat că la art. 452 din Codul de procedură penală este menționat ce fel de
hotărâri sunt supuse acestei căi extraordinare de atac, iar la art. 465 din Codul de procedură
penală este reglementat un alt caz de revizuire, distinct de cele prev. la art. 453 din
C.proc.pen. și procedura de judecată, specifică acestui caz. Distincția dintre cazurile de
revizuire prev. de art. 453 din C.proc.pen. și cel prev. de art. 465 C.proc.pen. se referă la procedura de judecată, ultimul presupunând o singură etapă, soluțiile fiind configurate la
alin. 10 și respectiv 11 ale art. 465 din C. procedură penală. În consecință, având în vedere că această cale de atac are caracterul uneia prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale, s-a susținut că
revizuirea privește numai hotărâri definitive prin care a fost soluționat fondul cauzei, astfel
încât singura cale de urmat în cazul pronunțării unei hotărâri de condamnare de către CEDO
este redeschiderea urmăririi penale prev. de art. 335 C.proc.pen.
Secției Judiciară a PÎCCJ consideră că reluarea etapei procesuale a urmăririi penale, în ipoteza în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale într-o cauză în care judecătorul de cameră preliminară a respins plângerea contra soluției procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată, se realizează prin revizuirea încheierii judecătorului de cameră preliminară, conform art. 465 din Codul de procedură penală.
În opinia INM, răspunsul la problema ridicată nu este în toate situațiile același, el variind în funcție de modul în care Curtea EDO a stabilit că s-a produs încălcarea unui drept fundamental.
Cu titlu prealabil, trebuie menționat că și hotărârile pronunțate în procedura plângerii împotriva soluției de clasare pot fi, de plano, revizuite în cadrul instituției reglementate de art. 465 C. proc. pen. Revizuirea pentru acest caz special nu are ca fundament necesitatea de a se înlătura o eroare de fapt, ci necesitatea de a se înlătura o vătămare adusă drepturilor fundamentale. De aceea, procedura este compatibilă cu orice cauză, nu doar cu acelea în care s-a soluționat pe fond acțiunea penală.
Dar simplul fapt că procesul finalizat prin clasare a continuat și în fața judecătorului, ca urmare a plângerii împotriva soluției procurorului, plângere care a fost respinsă, nu face ca o atare cauză să fie considerată „finalizată printr-o hotărâre judecătorească definitivă”; cauza este finalizată în realitate prin clasare, iar hotărârea
judecătorească nu infirmă această soluție această soluție, însă o atare procedură nu echivalează cu judecata de fond asupra unei acuzații în materie penală efectuată de o instanță învestită cu acțiunea penală.
Desigur că și cu ocazia soluționării plângerii împotriva clasării pot interveni încălcări ale drepturilor fundamentale care să fie sancționate apoi de către CEDO spre exemplu, când prin respingerea în mod greșit ca inadmisibilă a unei plângeri se produce o încălcare a dreptului fundamental de acces la instanță. În aceste situații, se poate exercita calea de atac a revizuirii împotriva încheierii de respingere a plângerii,
întrucât rejudecarea acesteia ar fi în măsură să remedieze vătămarea sancționată de
CEDO. Însă, în măsura în care încălcarea nu este constatată în legătură cu procedura în
fața judecătorului, ci (doar) în legătură cu urmărirea penală, revizuirea hotărârii nu este mijlocul procedural adecvat, întrucât, prin premisă, nu în această etapă procesuală rezidă consecința negativă ce persistă și care trebuie înlăturată. În această situație, când încălcarea unui drept fundamental este reținută exclusiv în legătură cu modul în care s-a desfășurat urmărirea penală (de exemplu, când încălcarea
dreptului la un proces echitabil a fost reținută față de lipsa unei anchete efective sau față
de efectuarea anchetei de către un organ lipsit de imparțialitate), redeschiderea urmăririi
penale în condițiile art. 335 alin. (1) sau (2) – în funcție de motivul de drept sau de împrejurarea de fapt relevantă – ar trebui să reprezinte o obligație pentru procuror (fie pentru cel care are dreptul de a efectua controlul de legalitate, fie, după caz, pentru cel care a emis soluția.
