Titlul problemei de drept: Controlul asupra actelor procurorului. Dacă conducătorul parchetului poate infirma soluții de clasare dispuse de procurorii cu funcții de execuție din cadrul unităților de parchet subordonate, sau numai soluții emise de către procurorii din cadrul unității de parchet pe care o conduce (PÎCCJ – S. judiciară)
Practica examinată în această materie la nivelul PÎCCJ (care este autorul întrebării) a relevat următoarele: dintr-un total de 105 cauze examinate, într-un singur caz s-a apreciat că acești conducători de parchet nu ar avea posibilitatea să efectueze controlul de legalitate și să infirme soluțiile (C.A. Cluj – Secția penală și de minori, sentința penală nr. 190 din 28 noiembrie 2018, nepublicată); în toate celelalte 104 cazuri infirmarea a fost analizată pe fond, în 100 de cazuri confirmându-se, în patru cazuri constatându-se că redeschiderea urmăririi penale nu se justifică prin raportare la datele respectivelor spețe.
Argumentele în sprijinul soluției minoritare, potrivit căreia actele procurorului ar putea fi infirmate numai de către conducătorul parchetului din care face parte, nu și de către conducătorii parchetelor ierarhic superioare, sunt, în esență, următoarele:
- conform art. 65 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, calitatea de procuror ierarhic superior a unui anume procuror o are numai conducătorul parchetului în care funcționează; conducătorul parchetului superior este procuror ierarhic superior numai conducătorului parchetului inferior, nu și procurorilor din cadrul acestuia;
- art. 335 alin. (1) C.p.p. se referă la un singur procuror ierarhic superior celui care a emis soluția, care nu poate fi decât conducătorul parchetului în care el funcționează.
În opinia noastră, corect este punctul de vedere îmbrățișat de practica majoritară. Potrivit art. 65 alin. (1) și (2) din Legea nr. 304/2004, procurorii din fiecare parchet sunt subordonați conducătorului parchetului respectiv, iar conducătorul unui parchet este subordonat conducătorului parchetului ierarhic superior din aceeași circumscripție. Aceste norme trebuie interpretate numai în sensul că procurorii din cadrul unui parchet nu se află în subordonarea procurorilor cu funcție de execuție din cadrul unui parchet superior, ci doar în subordinea celor cu funcții de conducere.
Spre exemplu, procurorul de la parchetul de pe lângă o judecătorie nu este subordonat unui procuror cu funcție de execuție de la parchetul de pe lângă tribunalul în circumscripția căreia se află judecătoria, ci este subordonat prim-procurorului parchetului de pe lângă tribunal; altfel spus, acesta din urmă îi este ierarhic superior și are dreptul de a îi controla actele și de a i le infirma, în schimb un procuror cu funcție de execuție de la același parchet, deși funcționează la o unitate superioară ierarhic celei dintâi, nu are calitatea de procuror ierarhic superior celui de la judecătorie.
Textele nu se pot interpreta însă în sensul că procurorii cu funcții de conducere nu i-ar avea în subordine, din cadrul parchetelor inferioare, decât pe procurorii cu funcție de conducere, nu și pe cei cu funcție de execuție. Această din urmă interpretare ar contraveni principiului fundamental de organizare a Ministerului Public, acela al subordonării ierarhice, principiu care are rang constituțional, instituit prin art. 132 alin. (1) din legea fundamentală. Ea ar face ca Ministerul Public să nu mai funcționeze după principiul subordonării ierarhice, ci acest principiu să se aplice numai în raporturile dintre procurorii din cadrul aceluiași parchet (subordonați numai conducătorului lor, dar nesubordonați ierarhiei din Ministerul Public) și în raporturile dintre conducătorii parchetelor (fiecare dintre aceștia fiind subordonați doar procurorului „imediat” superior din punct de vedere ierarhic, și în rest, la fel, în afara ierarhiei Ministerului Public).
Aceeași interpretare ar duce, de altfel, și la concluzia că, spre exemplu, o soluție de clasare a procurorului de la un parchet de pe lângă judecătorie, întrucât nu este infirmată de prim-procurorul acelui parchet, nu mai poate fi infirmată în controlul ierarhic, ceea ce ar face ca prim-procurorul parchetului de pe lângă judecătorie să aibă, practic, puteri nelimitate asupra soluțiilor pronunțate de către subordonații săi, iar prim-procurorul tribunalului, procurorul-general al parchetului curții de apel sau cel al PÎCCJ să fie lipsit de orice posibilitate de a exercita controlul asupra celor aflați în subordinea lui; or, acest atribut este de esența funcției pe care acesta din urmă o îndeplinește și de esența principiului constituțional al subordonării ierarhice în cadrul Ministerului Public.
De altfel, controalele tematice exercitate de către conducerile parchetelor de pe lângă tribunale sau curți de apel față de soluțiile date în anume materii la nivelul parchetelor de pe lângă judecătorii se soldează în numeroase cazuri cu infirmarea soluțiilor identificate ca fiind greșite sau netemeinice, acestea fiind îndeobște ipotezele în care judecătorii de cameră preliminară au fost sesizați pentru confirmarea redeschiderii urmăririi penale; astfel de cauze constituie o parte importantă a practicii judecătorești unitare. Acest tip de control reflectă o componentă importantă a actului de conducere la nivelul Ministerului Public, constând în asigurarea unei practici unitare la nivelul parchetelor, precum și în punerea în practică a politicilor de prevenție și combatere a fenomenelor infracționale identificate, în anumite perioade, ca fiind de o anumită gravitate sau recurență într-un anumit județ sau în raza teritorială a unei anume curți de apel.
Prin urmare, prim-procurorul sau procurorul general (al parchetului curții de apel sau al PÎCCJ) are, în sensul art. 65 din Legea nr. 304/2004, calitatea de procuror ierarhic superior față de procurorii din unitățile subordonate celei pe are o conduce și, în această calitate, poate exercita controlul asupra soluțiilor procurorilor aflați în subordinea lui, așadar asupra soluțiilor emise de oricare dintre procurorii de la parchetele inferioare celui pe care îl conduce.
Nici art. 339 alin. (5) C.p.p. nu contrazice, ci, dimpotrivă, întărește această concluzie. Potrivit acestui text, „ordonanțele prin care se soluționează plângerile împotriva soluțiilor, actelor sau măsurilor nu mai pot fi atacate cu plângere la procurorul ierarhic superior”. Norma se aplică persoanei care face plângerea, care, nemulțumită de soluție, se va putea adresa doar judecătorului, fără a mai trebui să parcurgă ierarhia în Ministerul Public; textul este menit să faciliteze accesul la justiție al persoanei nemulțumite de soluție, el a fost introdus tocmai pentru a renunța la practicile anterioare care presupuneau epuizarea plângerii pe cale ierarhică în cadrul Ministerului Public. Prin urmare, premisa acestui text este chiar aceea că soluția ar putea fi supusă examenului de către ceilalți procurori ierarhic superiori celui care a emis-o, însă persoana ale cărei interese sunt vătămate prin soluția de clasare nu va recurge la aceștia, ci se va adresa judecătorului imediat după ce s-a adresat conducătorului parchetului din care face parte emitentul soluției; or, dacă numai acesta din urmă ar avea calitatea de procuror ierarhic superior celui care a emis soluția, textul de la art. 339 alin. (5) C.p.p. nici nu ar mai fi necesar, nu ar avea nicio rațiune.
În fine, este vădit eronată interpretarea potrivit căreia art. 335 C.p.p. s-ar referi numai la procurorul „imediat” ierarhic superior celui care a emis actul întrucât expresia „ierarhic superior” ar fi urmată de „celui care …”. Corecta folosire a adjectivul „superior” impune ca el să fie urmat de indicarea obiectului la care se referă, față de care indică raportul de superioritate, ca orice adjectiv utilizat în gradul de comparație, care cere precizarea ambilor termeni care intră în comparație, așa încât sunt incorecte gramatical utilizările de tipul „procuror ierarhic superior” (ca și „procuror superior”, sau „procuror ierarhic”).
Așadar, folosirea adjectivului superior în construcția corectă din art. 335 C.p.p. nu poate duce la concluzia că textul prevede și o altă condiție, neexprimată, care îi este adăugată prin interpretare, aceea că s-a referi numai la unul dintre procurorii care sunt ierarhic superiori celui care a emis clasare, și, dintre aceștia, numai la primul aflat pe scara ierarhică.
Această problemă de drept a fost dezbătută la întâlnirea procurorilor șefi de secție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism şi al parchetelor de pe lângă curţile de apel – București, 9-10 martie 2020.
Partajează acest conținut:
