Judecarea dosarului în care frații Florin și Andrada Costa sunt acuzați că, alături de plutonierul Cătălin Butuc, au sechestrat și batjocorit o femeie, după care au aruncat-o, goală, în curtea mamei acesteia, poate începe. Decizia a fost luată, vineri, de Tribunalul Bihor, care a respins cererile inculpaților și a constatat legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul Parchetului Militar Cluj.
Soluția Tribunalului Bihor, pe scurt:
– Respinge ca nefondate cererile şi excepţiile formulate de inculpaţii COSTA FLORIN GAVRIL, COSTA ANDRADA NICOLETA şi plt. BUTUC CĂTĂLIN FLORIN şi constată legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul nr. (…)/P/2021 emis la data de 25.01.2022 de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.
– Dispune începerea judecăţii cauzei, privind pe inculpaţii: COSTA FLORIN GAVRIL, COSTA ANDRADA NICOLETA, şi plt. BUTUC CĂTĂLIN FLORIN, fiecare pentru săvârșirea infracțiunilor de: lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 al. 1 C.pen. și tâlhărie, prev. de art. 233 al. 1 C.pen., ambele cu reţinerea art. 77 lit. a) și b) C.pen. și art. 38 al. 1 C.pen.
Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi 11 martie 2022.
Florin Costa, de 29 de ani, și sora lui, Andrada, de 27 de ani, sunt acuzați că, pe 8 octombrie 2021, au chemat-o la sediul firmei tatălui lor pe contabila societății. Femeia de 40 de ani a fost întâmpinată de cei doi frați care, ajutați de plutonierul Cătălin Butuc, ar fi lovit-o și ar fi umilit-o. Apoi au abandonat-o, dezbrăcată, în curtea mamei acesteia, luându-i banii, telefonul și geanta.
Motivul acestei agresiuni barbare l-ar fi constituit o presupusă relație pe care victima ar fi avut-o cu tatăl celor doi frați.