<Săptămâna aceasta am avut onoarea de a fi vizitati de celebrul jurnalist britanic Charlie Ottley si echipa Flavours of RomaniaEste interesant să descoperi România prin ochii lor. Dacă nu o faceți deja vă recomandăm să urmăriți serialul Flavours of Romania pe Netflix>, au anunțat proprietarii, Cristian și Geta Domuța. Recent, acestea au câștigat trei medalii de aur la VINARIUM International Wine Contest, cel mai important concurs internațional de vinuri din Europa de Est. Vinurile Dextra sunt obținute din struguri cultivați 100% în localitatea bihoreană Sâniob, într-o plantație de 5,4 hectare.
Podgoriile reprezintă un loc al trecutului și viitorului în același timp. Vinul respectă aceeași rețeta de mii de ani dar procesul tehnologic a evoluat în același timp cu omenirea. Sâniobul este un loc încărcat de tradiție și istorie a vinului, un loc care a găzduit podgorii de renume pe care Abația Benedictină le patrona pentru a trimite vinuri nobile pe mesele capetelor încoronate.
Promisiunea Dextra este de a onora renumele pe care Podgoriile Sâniobului l-au avut în istorie oferindu-vă un vin nobil care să vă poarte într-o călătorie a simțurilor similară cu cea a regilor din trecutul îndepărtat.
Povestea Sancta Dextra datează de aproape un mileniu. Localitatea Sâniob se numără printre cele mai importante locuri de cult de pe teritoriul Diecezei Romano-Catolice de Oradea. Mănăstirea benedictină aflată în acest loc a adăpostit timp de trei secole mâna dreaptă îmbălsămată a Sfântului Ștefan, cea mai importantă relicvă a creștinismului medieval din Ungaria (SANCTA DEXTRA).
Pornind din relatările hagiografice ale legendei compuse de episcopul Hartvik despre viața Sfântului Ștefan se poate spune, că întregul antebraț cu mâna și un deget decorat cu inel a fost detașat de pe trupul sfântului rege încă înainte de beatificarea acestuia, ajungând în posesia lui Mercurius, canonicului custode al capitulului din Székesfehérvár, care a adăpostit prețioasa relicvă pe teritoriul posesiunii sale din Bihor.
Cu ocazia unei vizite în acest loc a regelui Ladislau I, Mercurius a explicat situația invocând un miracol, susținând că moaștele au ajuns în posesia lui prin intervenție divină. Regele a ordonat cu această ocazie înființarea unei mănăstiri, numindu-l pe Mercurius abate al comunității monahale.
Conform unui calendar din codicele Pray, descoperirea moaștelor s-a petrecut în ziua de 30 mai 1084. Începând de la această dată relicva a ajuns subiectul unei devoțiuni speciale, iar mănăstirea construită pe malul Barcăului pentru adăpostirea acestuia, un loc de pelerinaj. Importanța locului de cult s-a diminuat începând de la mijlocul secolului al XIV-lea, unele părți ale relicvei fiind duse de la Sâniob în anul 1370 respectiv 1420, orașul Székesfehérvár devenind treptat centrul de cult.
În zilele noastre relicva Dreptei Sfinte este păstrată în Budapesta fiind deschisa publicului în capela care îi poartă numele din Bazilica Sfântul Ștefan. Sâniobul este un loc încărcat de istorie și tradiție, un loc în care Abația Benedictină a găzduit podgorii de renume asigurând vinuri nobile pentru cele mai importante curți din Europa.
Pe aceste meleaguri au luat naștere viile Dextra, a căror misiune este de a duce mai departe legenda Sâniobului oferindu-vă un vin nobil, care să vă poarte într-o călătorie a simțurilor similară cu cea a regilor din trecutul îndepărtat.