Începând din prima zi a anului școlar, în cadrul Poliției va funcționa o nouă structură, dedicată protecției și siguranței elevi și dascălilor. Poliția Siguranță Școlară își va începe activitatea și în Bihor și va acționa pentru a ”preveni și combate violența între elevi în interiorul școlilor și în proximitatea acestora”, după cum este explicat într-un comunicat al Poliției Bihor.
Angajații Poliției Siguranță Școlară vor avea ca misiune exclusivă asigurarea un mediu școlar sigur, în toate aspectele ce privesc elevii și profesorii, explică autoritățile: ”vor acționa împreună cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne și Poliției Române, precum și cu alte instituții și organizații neguvernamentale, într-un efort conjugat, în scopul creării unui mediu sigur atât pentru elevi, cât și pentru personalul din învățământ și implicit pentru societate”.
Ordinul pentru înființarea acestei noi structuri a fost semnat marți, 8 septembrie de ministrul de Interne, Marcel Vela, care a declarat că Poliția Siguranța Școlară va fi formată dintr-un număr de 270 de polițiști, organizați la nivelul IGPR, a DGPMB și a inspectoratelor de poliție din fiecare județ. ”Poliția Siguranța Școlară va avea o subordonare centrală, iar obiectul ei de activitate este strict legat de asigurarea protecției și siguranței elevilor, cât și a cadrelor didactice”, a explicat ministrul Vela.
Potrivit atribuțiilor sale, Direcția pentru Siguranța Școlară va monitoriza măsurile de siguranță, infracțiunile din fiecare școală și va dispune prezența polițiștilor de ordine publică, de la Rutieră, a jandarmilor și a Poliției locale pentru buna funcționare a școlilor.
”Odată cu crearea acestei structuri specializate, în mediul școlar va exista o prezență mult mai mare și mai activă a polițiștilor. De asemenea, o mai bună interacțiune cu elevi, cu familiile acestora și cu profesorii, precum și cunoașterea caracteristicilor socio-demografice din zona unităților de învățământ vor ajuta la prevenirea bullying-ului și a faptelor antisociale”, precizează comunicatul Poliției.