Un lucrător din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice a Inspectoratului General al Poliției Române a fost reținut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru comiterea de fapte de corupţie. Agentul este acuzat că i-ar fi cerut 300.000 de euro mită unei persoane pe care o cerceta chiar el într-un dosar penal, pentru evaziune fiscală și delapidare. În schimbul banilor, poliţistul a promis că-l va mitui pe procurorul de caz ca să dispună o soluție de clasare a acuzaţiei de evaziune fiscală şi să accepte încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției pentru infracțiunea de delapidare.
„Mihai Cătălin Bîzăran, agent de poliție judiciară la Direcția de Investigare a Criminalității Economice din Poliția Română a fost reținut pentru 24 de ore pentru infracțiunile de luare de mită, trafic de influență și folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite”, se arată în ordonanţa procurorilor DNA – Secţia de combatere a corupţiei.
Concret, Bîzăran este acuzat că „în perioada 28 septembrie–30 decembrie 2022, în calitate de lucrător de poliție judiciară delegat pentru activități de urmărire penală într-un dosar aflat în lucru la Parchetul General, ar fi pretins de la o persoană vizată de infracțiuni de evaziune fiscală și delapidare suma de 300.000 euro (200.000 euro pentru sine și 100.000 euro pentru un intermediar).
Potrivit procurorilor DNA, există suficiente probe care să dovedească comiterea faptelor de corupţie şi că „banii respectivi ar fi fost pretinși de polițist în schimbul promisiunii că acesta ar face cercetări într-un anume sens, astfel încât prejudiciul să fie stabilit într-un cuantum redus precum și pentru a propune o soluție de clasare în cazul infracțiunii de evaziune fiscală”.
Procurorii au mai reţinut şi că poliţistul a promis, în schimbul banilor, să intervină „la procurorul de caz (asupra căruia a lăsat să se înțeleagă că ar avea influență) astfel încât acesta din urmă să dispună soluția clasării pentru infracțiunea de evaziune fiscală și să încheie un acord de recunoaștere a vinovăției cu persoana vizată pentru infracțiunea de delapidare”. În același context, se mai arată în ordonanţa procurorilor, „polițistul i-ar mai fi transmis aceleiași persoane informații nedestinate publicității din dosarul respectiv, dar și cum se vor derula cercetările în continuare”.
Joi, 2 martie, poliţistul urmează să fie dus la Tribunalul București cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. Conform DNA, în acest dosar mai sunt urmărite penal și alte persoane.