Polițiștii amenință cu proteste, nemulţumiţi de înghețarea salariilor. Prin vocea membrilor sindicatului Europol, oamenii în uniformă anunţă că, începând cu 11 ianuarie, vor refuza să mai dea amenzi, nu vor mai verifica persoanele aflate în carantină sau izolare şi nu vor mai veni la muncă din timpul liber.
Printr-un document trimis ministrului de Interne, Lucian Bode, sindicaliștii Europol au cerut revizuirea măsurii de înghețare a salariilor polițiștilor și repunerea în plată a compensației de risc recunoscută prin Legea 153/2017.
Sindicatul Polițiștilor Europeni a anunțat că, ”în situația în care nu vom fi consultați și nu va exista voință pentru a elimina această inechitate salarială reprezentată de înghețarea salariilor polițiștilor”, oamenii legii vor trece la proteste. În acest sens au fost stabilite cele trei etape din calendarul mișcărilor revendicative.
Astfel, începând de luni, 11 ianuarie, polițiștii vor aplica doar sancțiunea AVERTISMENTULUI scris sau verbal în cazul contravențiilor și ”vor fi mai riguroși în exercitarea sarcinilor și atribuțiilor de serviciu”.
Următoarea etapă, din 18 ianuarie, prevede că polițiștii vor executa doar atribuțiile din fișa postului, fără să mai verifice persoanele aflate în carantină sau izolare la domiciliu și fără să mai comunice deciziile de carantinare/izolare.
”Polițiștii nu vor mai fi de acord cu efectuarea de ore suplimentare, sens în care vor depune rapoarte la nivelul unităților prin care aceștia își vor exprima intenția de a nu fi solicitați pentru a îndeplini atribuții de serviciu în afara orelor de program (și) vor refuza asigurarea permanenței de la domiciliu, în afara orelor de program”, anunță Sindicatul Europol.
Dacă nici atunci solicitările nu-și vor găsi o rezolvare, din 25 ianuarie, polițiștii vor asigura doar urgențele, ”în mod similar acțiunilor derulate de magistrați la începutul anului 2020”.
DOCUMENT – Solicitarea trimisă de Sindicatul Europol ministrului de Interne, Lucian Bode: