Bărbatul de 30 de ani, din Bangladesh, s-ar fi aflat acolo la pescuit împreună cu alte doua persoane. Însoțitorii victimei ar fi plecat la un moment dat de la balta de pescuit pentru ca la întoarcere sa nu-l mai găsească. Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Bihor fac cercetări pentru a stabili ce s-a întâmplat.
Poliția Bihor spune ca balta este situată în incinta unei societăţi comerciale de la marginea localităţii Nojorid. “Din nefericire, a fost declarat decesul bărbatului, la fața locului. Cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită în urma efectuării necropsiei”, spun polițiștii, trupul victimei fiind dus la IML.
ISU Crișana a transmis ca “apelul la 112 a fost înregistrat la ora 17.40 iar la faţa locului s-au deplasat pompierii Detaşamentului 1 Oradea, cu autospeciale de intervenţie şi o barcă, şi echipa de terapie intensivă a SMURD Oradea…Pompierii au acţionat cu barca din dotare, iar după circa 20 minute bărbatul a fost găsit în apă. Echipajul SMURD a încercat să-l resusciteze, dar din păcate nu a mai putut fi salvat, medicul fiind nevoit să-i declare decesul”