Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a transmis că cei trei fraţi au murit din cauza intoxicaţiei cu fum. Mama dormea lângă ei, pe un alt pat. Spune că a simțit târziu fumul. E cercetată pentru ucidere din culpă. Tatăl lucre în străinătate, astfel că femeia îi creștea singură.
<Ajung la urechile noastre multe tragedii, dar intervenția din această dimineață ne-a rupt sufletul. Ce poate fi mai tragic de atât… trei frați, de 2, 3 și 6 ani, au fost găsiți intoxicați cu fum, în București.Cei trei copii nu au mai putut fi salvați…
Pe fondul lipsei de supraveghere, copiii au devenit principalele victime ale incendiilor produse la locuințe. În cele mai multe situații, ei nu pot aprecia pericolele din jur și le lipsește puterea de a se salva din calea focului.
IGSU face apel la părinți să manifeste prudență maximă în această perioadă și să respecte regulile de prevenire a incendiilor.
Pentru ca astfel de situaţii tragice să nu se mai producă, readucem în atenţia opiniei publice importanţa supravegherii copiilor, precum şi necesitatea respectării principalelor reguli de apărare împotriva incendiilor la locuinţe:
-Nu lăsaţi niciodată mijloacele de încălzire (sobele cu sau fără acumulare de căldură, radiatoarele electrice) în funcţiune sau nesupravegheate;
-Nu utilizaţi mijloacele de încălzire cu defecţiuni sau deteriorate;
-Nu apelaţi la improvizaţii ale instalaţiilor electrice sau cu gaze;
-Curăţaţi şi verificaţi coşurile de fum, apelând doar la personal autorizat; aceste operaţiuni se recomandă a fi făcute de două ori pe an, obligatoriu înainte de începerea sezonului rece.
Apelați la rude sau vecini atunci când sunteți nevoiți să părăsiți locuința, chiar și pentru o perioadă scurtă!
Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău! Ești direct responsabil pentru asta!>, se arată în comunicatul IGSU