În cadrul Întâlnirii preşedinților secțiilor specializate (foste comerciale) ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel dedicată discutării aspectelor de practică judiciară neunitară în materia litigiilor cu profesioniști și insolvenței din 16-17 octombrie 2023 s-a soluționat problema de practică neunitară referitoare la posibilitatea cumulului dobânzii legale penalizatoare cu penalitățile de întârziere stabilite de art. 21 din Legea nr. 132/2017, în cauzele având ca obiect compensații pentru prejudiciul nepatrimonial (daune morale) produs ca efect al unui accident de circulație.
În opinia Institutului Național al Magistraturii: Art. 21 din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie prevede:
(1) În termen de 30 de zile de la data înaintării cererii de despăgubire de către asigurat ori de către partea prejudiciată, asigurătorul RCA este obligat:
a) fie să răspundă cererii părţii solicitante, formulând în scris o ofertă de despăgubire justificată, transmisă cu confirmare de primire, în cazul în care se dovedeşte răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat;b) fie să notifice părţii prejudiciate în scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parţial, pretenţiile de despăgubire.
(2) Dacă în termen de 30 de zile de la depunerea cererii de despăgubire de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA nu a notificat părţii prejudiciate respingerea pretenţiilor de despăgubire, precum şi motivele respingerii, asigurătorul RCA este obligat la plata despăgubirii.
(3) Deschiderea procedurii privind efectuarea investigaţiilor se face de către asigurător dacă există indicii temeinice asupra producerii evenimentului, în baza unui raport de
expertiză realizat de un expert autorizat, şi dacă acesta a notificat în scris persoana prejudiciată/asiguratul, în termen de 5 zile lucrătoare de la data deschiderii dosarului de daună şi întocmirea procesului-verbal de constatare, cu privire la intenţia de a desfăşura investigaţii. Dacă în urma cercetărilor efectuate s-a constatat faptul că despăgubirea se cuvine persoanei prejudiciate, se aplică dispoziţiile art. 11 alin. (2) lit. d). Necomunicarea notificării privind intenţia de a desfăşura investigaţii în termenul de 5 zile decade asigurătorul RCA din acest drept, fiind obligat la plata despăgubirii.
Rezultatul motivat al investigaţiilor se comunică părţii prejudiciate în termen de 3 zile lucrătoare de la finalizare, dar fără a depăşi termenul prevăzut la alin. (1).
(4) Despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în termen de 10 zile de la data acceptării ofertei de despăgubire prevăzută la alin. (1) lit. a) sau de la data la care
asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau acordul entităţii de soluţionare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o
plătească. Documentele care stau la baza cererii de despăgubire sunt stabilite prin reglementări ale A.S.F.
(5) Dacă asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenul prevăzut la alin. (4) sau şi le îndeplineşte defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea
sau întârzie achitarea despăgubirii, acesta este obligat la plata unor penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenită sau la diferenţa de
sumă neachitată. Plata penalităţilor se face odată cu plata despăgubirii.
(6) În cazurile privind vătămările corporale şi daunele morale care fac obiectul unui litigiu, penalităţile şi plata acestora sunt stabilite de către instanţa judecătorească.
Problema de practică neunitară a fost ridicată cu privire la situația în care prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat obligarea pârâtei, societate de asigurare,la plata daunelor morale suferite de reclamant ca urmare a unui accident de circulație în care vinovat de producerea accidentului este intervenientul forțat care conducea un autovehicul asigurat de răspundere civilă obligatorie la societatea pârâtă, obligarea pâratei la plata penalităților în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere calculate potrivit art. 21 din Legea nr. 132/2017, dar și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale de la data producerii accidentului, în temeiul art. 1535 C. civ. raportat la art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ.
Într-o primă opinie, nu este posibilă cumularea dobânzii legale penalizatoare cu penalitățile, impunându-se obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare de la
data producerii prejudiciului, în caz contrar operând o îmbogățire fără justă cauză. Potrivit unui alt punct de vedere, cumulul este posibil, întrucât dobânda legală penalizatoare și penalitățile încep să curgă de la momente diferite și, totodată, au cauze juridice distincte, întrucât dobânda legală penalizatoare are ca scop să repare prejudiciul înregistrat de către creditor sub forma beneficiului nerealizat, în timp ce penalitățile au ca menire să sancționeze asigurătorul pentru neîndeplinirea obligațiilor expres prevăzute în sarcina sa de norma specială. Or, din moment ce legiuitorul nu include penalitățile pe care le reglementează despăgubirii, ci le juxtapune acesteia,este neîndoielnic că ele nu servesc acoperirii prejudiciului înregistrat de către creditor, ci au un caracter eminamente punitiv.
În această optică, dobânda legală penalizatoare va începe să curgă de la data procedurii prejudiciului.
Prin Decizia nr. 86/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiţie -Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sesizată fiind cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 38 din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu modificările şi completările ulterioare, în acţiunile formulate în contradictoriu cu asigurătorul RCA de către asigurătorul persoanei păgubite, care se subrogă acesteia potrivit dispoziţiilor art. 58 alin. (2) din acelaşi act normativ, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut incidența normei menționate, pornind de la premisa mecanismului subrogației, care implică și transferul accesoriilor creanței, sens în care a calificat, prin considerentele deciziei menționate, penalitățile de întârziere drept daune-interese moratorii evaluate legal.
Art. 38 din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 23/20149, cu un conținut similar art. 21 din Legea nr. 32/2017, prevedea că dacă asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenele prevăzute la art. 37 sau şi le îndeplineşte defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, se aplică o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere, la întreaga sumă de despăgubire cuvenită sau la diferenţa de sumă neachitată, care se plăteşte de asigurător.
Or, având în vedere caracterul general obligatoriu al dezlegării date problemelor de drept de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I,
observând că acele considerente prin care s-a reținut că penalitățile de întârziere datorate de asigurătorul RCA în cazul neîndeplinirii obligaţiilor sau a îndeplinirii lor defectuoase, constituie daune-interese moratorii evaluate legal, sprijină dispozitivul, rezultă că nu mai poate fi repusă în discuție calificarea naturii lor juridice ca fiind penalități cu caracter punitiv.
Pornind de la premisa că penalitățile menționate constituie daune-interese moratorii evaluate legal, consecvența raționamentului impune să concluzionăm că reglementarea analizată are caracter special în raport cu cea de drept comun, cuprinsă la art. 1535 C. civ., astfel încât cumulul penalităților cu dobânda legală penalizatoare este de exclus. Interdicția cumulului însă va opera, astfel cum este firesc, din momentul în care sunt datorate penalitățile de întârziere, nefiind de exclus, în principiu, includerea în cuantumul despăgubirii a dobânzii legale datorate de la data producerii prejudiciului. Explicația rezidă în aceea că reglementarea generală rămâne aplicabilă în intervalul de timp de la data producerii prejudiciului și până la momentul când încep să curgă penalitățile de întârziere.
De altfel, în sensul includerii dobânzii legale în cuantumul despăgubirii este și opinia INM exprimată la Întâlnirea președinților secțiilor specializate ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel ce a avut loc la Constanța în perioada 16-17 septembrie 2021, însușită și amendată de participanți, în sensul că în materie delictuală, repararea componentei prejudiciului referitoare la câștigul de care cel prejudiciat a fost lipsit (lucrum cessans) se poate realiza prin obligarea societății de asigurare la plata de daune-interese moratorii către terțul păgubit, sub forma dobânzii legale penalizatoare prevăzute de OG nr. 13/2011, calculate de la data producerii prejudiciului și până la data la care devine scadentă obligația proprie a asigurătorului privind plata penalităților de 0.2% pe zi de întârziere.
Menționăm că Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost sesizată cu problema dacă în cazul acțiunilor ce au ca obiect daune morale, formulate în contradictoriu cu o societate de asigurare și BAAR, reclamanții au posibilitatea de a opta între acordarea penalităților în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere prevăzute de O.U.G. nr. 54/2016 privind asigurarea de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie și dobânda legală penalizatoare stipulată în prevederile O.G.nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/20212 cu completările ulterioare și Codul civil. Prin Decizia nr. 25/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea menționată, al cărei obiect nu coincide întru totul cu problema de practică neunitară analizată, însă, similar acesteia, antamează problema raportului între daunele-interese moratorii evaluate legal la nivelul dobânzii penalizatoare reglementate prin O.G. nr. 13/2011 cu penalitățile de întârziere prevăzute de legislația specială în materia asigurărilor.
Prin paragrafele nr. 58-61 ale deciziei menționate, s-a reținut că fundamentul juridic al penalităților de întârziere prevăzute de O.U.G. nr. 54/2016, este diferit de cel al dobânzilor penalizatoare prevăzute de O.G. nr. 13/2011: primele au ca funcţie sancţionarea atitudinii culpabile a asigurătorului, care nu îşi îndeplineşte obligaţia legală de plată a despăgubirilor în termenele stipulate, iar cele din urmă au drept scop repararea integrală a prejudiciului, constând nu doar în pierderea efectivă, ci și în beneficiul nerealizat.
În sprijinul soluției de respingere, ca inadmisibilă, a sesizării, s-au expus o serie de considerente, structurate pe două paliere, care exprimă, în esență, următoarele idei: pe de o parte, că instanţa de trimitere nu tinde spre o dezlegare de principiu asupra unei chestiuni de drept, ci solicită stabilirea de către instanţa supremă a normei aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, iar pe de altă parte, că problema de drept semnalată nu constituie o chestiune cu caracter de noutate, care să impună intervenția instanței supreme, în vederea prevenirii unei practici divergente.
Rezultă că acestea sunt considerentele care se bucură de caracter decizoriu, sprijinind concluzia expusă în dispozitiv, în sensul respingerii sesizării ca inadmisibilă. Cu atât mai mult cu cât chestiunea de drept nu a fost dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a pronunțat o soluție de respingere a sesizării ca fiind inadmisibilă, decizia menționată nu poate fi invocată în sprijinul uneia sau alteia din opiniile divergente.
Prin urmare, decizia menționată nu este de natură să infirme raționamentul anterior expus, care, de altfel, valorifică, pe deplin, considerentele decizorii ale unei alte decizii a instanței noastre supreme, respectiv Decizia nr. 86/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, menționată anterior.
În concluzie, opinia I.N.M. este în sensul că nu este posibil cumulul dobânzii legale penalizatoare cu penalitățile de întârziere stabilite de art. 21 din Legea nr. 132/2017, în cauzele având ca obiect compensații pentru prejudiciul nepatrimonial (daune morale) produs ca efect al unui accident de circulație. Interdicția cumulului nu este însă de natură să înlăture includerea în despăgubire a daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare prevăzute de O.G. nr. 13/2011, calculate de la data producerii prejudiciului și până la data la care devine scadentă obligația proprie a asigurătorului privind plata penalităților de 0.2% pe zi de întârzere, ca componentă a prejudiciului referitoare la câștigul de care cel
prejudiciat a fost lipsit (lucrum cessans).
