Posibilitatea debitorului de a invoca prescripția dreptului de a obține executarea silită, prin contestația privind executarea silită însăși ce face obiectul unui al doilea dosar de executare, în condițiile în care, în temeiul aceluiași titlu executoriu, se demarase anterior o altă procedură de executare silită, în cadrul căreia nu s-a invocat prescripția dreptului de a obține executarea silită a fost o problemă de practică neunitară soluționată de președinții Curților de Apel și ÎCCJ secții civile în cadrul întâlnirii din 26-27 iunie 2023.
Chestiunea de practică neunitară vizează posibilitatea debitorului de a invoca prescripția executării silite prin contestația împotriva executării silite înseși demarate într-un dosar de executare, în condițiile în care, împotriva aceluiași debitor se demarase anterior, în temeiul aceluiași titlu executoriu, o altă procedură de executare silită, ce a format obiectul unui alt dosar de executare, care a încetat din cauza lipsei de bunuri urmăribile sau a imposibilității de valorificare a acestora. În cadrul problemei de practică neunitară, s-au semnalat două ipoteze: termenul de prescripție a executării silite era împlinit la momentul formulării primei cereri de executare (ipoteza 1), respectiv termenul de prescripție a executării silite s-a împlinit ulterior formulării primei cereri de executare (ipoteza 2), fără ca debitorul să fi invocat în acea executare silită prescripția executării silite.
În ceea ce privește prima ipoteză, s-a apreciat, într-o primă opinie, că împrejurarea că debitorul nu a invocat prescripția executării silite în cadrul primei proceduri de executare silită, nu îl privează de dreptul de a se prevala de dispoziţiile legale privitoare la prescripţie în al doilea dosar de executare silită, nefiind incidentă decăderea din dreptul de a invoca prescripția dreptului la executarea silită; potrivit unui alt punct de vedere, debitorul ar fi decăzut din dreptul de a invoca prescripția executării silite, în caz contrar fiind eludate dispoziţiile referitoare la termenele în care se poate introduce o contestaţie la executare, în contextul în care deschiderea consecutivă a două dosare de executare, nu ar trebui să afecteze caracterul unitar al procedurii de executare silită; de asemenea, în ipoteza deschiderii a două dosare de executare, debitorul ar fi avantajat față de cel împotriva căruia creditorul a cerut reluarea procedurii de executare, în temeiul art. 705 alin. (1) C. proc. civ., întrucât acesta din urmă nu ar mai fi în termen pentru a invoca prescripția executării silite.
Pentru a doua ipoteză, aceea în care în al doilea dosar de executare, debitorul formulează, în termen legal, contestaţie la executare şi invocă faptul că pe perioada în care a fost deschis primul dosar de executare silită a intervenit prescripţia, s-a considerat, într-o primă opinie, că nu există vreun impediment pentru a se invoca prescripţia împlinită pe durata dosarului execuţional anterior, prin contestaţia la executare împotriva celei de-a doua proceduri de executare silită (condiţia necesară şi suficientă fiind aceea ca instanţa să constate că această a doua contestaţie este formulată în termenul prevăzut de lege), iar într-o altă opinie, un atare motiv de contestație la executare este tardiv, acesta putând şi trebuind să fie dedus judecăţii cu ocazia primei executări silite.
Art. 703 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. prevede:
Executarea silită încetează în cazul în care executarea nu mai poate fi efectuată ori continuată din cauza lipsei de bunuri urmăribile sau a imposibilităţii de valorificare a unor astfel de bunuri.
Potrivit art. 705 alin. (1) C. proc. civ.:
În cazurile prevăzute la art. 703 alin. (1) pct. 2 se poate cere reluarea executării silite, înăuntrul termenului de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită.
Art. 707 C. proc. civ. prevede:
(1)Prescripţia nu operează de plin drept, ci numai la cererea persoanei interesate.
(2) Prescripţia stinge dreptul de a obţine executarea silită şi orice titlu executoriu îşi pierde puterea executorie. În cazul hotărârilor judecătoreşti şi arbitrale, dacă dreptul de a obţine obligarea pârâtului este imprescriptibil sau, după caz, nu s-a prescris, creditorul poate obţine un nou titlu executoriu, pe calea unui nou proces, fără a i se putea opune excepţia autorităţii de lucru judecat.
Potrivit art. 713 alin. (3) C. proc. civ.:
Nu se poate face o nouă contestaţie de către aceeaşi parte pentru motive care au
existat la data primei contestaţii. Cu toate acestea, contestatorul îşi poate modifica
cererea iniţială adăugând motive noi de contestaţie dacă, în privinţa acestora din urmă,
este respectat termenul de exercitare a contestaţiei la executare.
Art. 178 alin. (5) C. proc. civ. prevede: Toate cauzele de nulitate a actelor de procedură deja efectuate trebuie invocate
deodată, sub sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a le mai invoca.
Potrivit art. 715 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.:
Dacă prin lege nu se prevede altfel, contestaţia privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când:
(…) debitorul care contestă executarea însăşi a primit încheierea de încuviinţare a
executării sau somaţia ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviinţare a executării şi nici somaţia sau executarea se face fără somaţie.
Din modalitatea de formulare a problemei de practică neunitară rezultă că aceasta vizează ipoteza în care creditorul a declanșat o executare silită, formându-se un dosar de executare, iar această executare silită a încetat din cauza lipsei bunurilor urmăribile ale debitorului, caz prevăzut de art. 703 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Ulterior, în loc să uzeze de posibilitatea prevăzută de art. 703 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., de a cere reluarea executării silite, înăuntrul termenului de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, creditorul a formulat o nouă cerere de executare silită, fiind format un alt dosar de executare. Împotriva acestei executări silite se formulează contestație la executare, invocându-se, pentru prima oară, prescripția dreptului de a cere executarea silită, fie pentru că termenul de prescripție era deja împlinit la momentul formulării primei cereri de executare silită, fie pentru că acest termen s-a împlinit ulterior demarării primei proceduri execuționale.
Contestația menționată privește executarea silită însăși ce face obiectul acestei a doua proceduri execuționale, astfel că termenul ei de formulare este cel menționat de art. 715 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., adică termenul de 15 zile de la data când debitorul care contestă executarea însăşi a primit încheierea de încuviinţare a executării sau somaţia ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviinţare a executării şi nici somaţia sau executarea se face fără somaţie. Împrejurarea că debitorul ar fi fost decăzut din dreptul de a invoca prescripția dreptului de a obține executarea silită în cadrul primei proceduri de executare silită este lipsită de relevanță. Termenul de formulare a contestației la executare este un termen de decădere de drept procesual, efectele nerespectării lui nefiind susceptibile a se produce în afara procedurii care a ocazionat curgerea lui, astfel că, în această nouă procedură de executare silită, sancțiunile procedurale incidente în cadrul primei proceduri de executare silită sunt lipsite de eficiență. Prin cererea formulată, s-a contestat o altă executare silită, astfel că, este firesc ca termenul de formulare a contestației să se raporteze la această nouă procedură.
Nu se poate susține că executarea silită ce a format obiectul primului dosar de executare și cea care face obiectul celui de-al doilea dosar de executare formează o executare silită cu caracter unitar, pentru considerentul că ele au vizat același titlu executoriu. Executarea silită în cadrul primului dosar de executare a încetat, în temeiul art. 703 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Este adevărat că, în funcție de opțiunea creditorului pentru declanșarea unei noi proceduri de executare silită, sau, după caz, pentru reluarea executării silite, debitorul va avea sau nu posibilitatea de a valorifica motivul de contestație la executare privind prescripția executării silite. Împrejurarea că ar exista o diferență de tratament a debitorului în ipoteza reluării executării silite, raportat la debitorul împotriva căruia se demarează o nouă procedură de executare silită nu este însă de natură să infirme raționamentul anterior expus, această diferență fiind determinată de conduita creditorului, care, de altfel, suportă la rândul său, consecințele declanșării unei noi proceduri de executare silită.
Dispozițiile art. 713 alin. (3) C. proc. civ. nu sunt incidente în ipoteza analizată, interdicția formulării unei contestații noi pentru motive care existau la data primei contestații având drept premisă identitatea actelor de executare contestate, ceea ce nu este cazul în ipoteza analizată.
În concluzie, opinia I.N.M. este în sensul că debitorul are posibilitatea de a invoca prescripția dreptului de a obține executarea silită, prin contestația privind executarea silită însăși ce face obiectul unui al doilea dosar de executare, în condițiile în care, în temeiul aceluiași titlu executoriu, se demarase anterior o altă procedură de executare silită, în cadrul căreia nu s-a invocat prescripția dreptului de a obține executarea silită.
