S-a lansat în afaceri cu un produs făcut în joacă, în timpul liceului, o centrală atomică i-a folosit un program, iar acum o simplă aplicație pe care a realizat-o a fost descărcată de milioane de ori. În plus, a livrat programe pentru Departamentul de Justiție al Statelor Unite ori pentru serviciile secrete ale armatei franceze. Sunt câteva dintre ”bornele” care au marcat parcursul profesional al lui Horațiu Tănăsescu, un antreprenor orădean ale cărui programe software și aplicații de succes au fost recomandate, printre alții, de către CNN, Entrepreneur ori Yahoo Finance. Horațiu a fost invitatul primei ediții a unei emisiuni propusă de Universitatea din Oradea, AntreV – Antreprenor pentru Viitor – realizată printr-un proiect european dedicat antreprenoriatului și difuzată pe canalul de YouTube al proiectului.
În discuția cu moderatoarea Andreea Hanza, studentă a Facultății de Relații Internaționale și Studii Europene Oradea, Horațiu și-a amintit cum a pornit în afaceri dintr-o joacă, în timp ce era elev la Colegiul Național ”Emanuil Gojdu” din Oradea, și cum a fost contactat de un client tocmai din California.
”Am scris niște programe-experiment și le-am pus pe internet. Au început să vină reacții de la persoane și instituții din diferite țări care le foloseau. Țin minte că inclusiv centrala atomică din Argentina folosea în sistemele lor unul dintre programele mele, lucru care m-a entuziasmat”, a dezvăluit antreprenorul.
Tot din joacă, a hotărât să treacă de la oferirea de programe gratuite la cele pe bani. A făcut un site, a pus produsul alături de un preț și… s-a dus la ore. ”Într-o zi a venit un email ciudat, așa, ca un fel de raport, cu niște date. O persoană de undeva, din California, și o cifră – un preț. Era prima persoană care cumpărase produsul”, a povestit Horațiu Tănescu.
A pus la punct o afacere, alături de un coleg de liceu, axându-se pe programe de software. A intrat la facultate, la Universitatea din Oradea, și într-o zi a fost contactat de un client, un cunoscut fotograf din Statele Unite, care le-a propus să promoveze și să distribuie în America un produs de securitate a datelor produs de firma celor doi orădeni, care ștergea definitiv urmele unui fișier. I-a invitat la negocieri în SUA, astfel că, la 19 ani, Horațiu Tănescu pleca spre Tărâmul Făgăduinței, alături de prietenul său, consultantul în afaceri Dacian Palladi.
”A fost o propunere de preluare tipic americană, cu vinderea ”visului american”, cu limuzine. Dar am luat o decizie personală: să mă întorc în țară și să continui de aici, unde aveam putere de decizie – acolo trebuia să fim angajați într-o structură”, și-a amintit antreprenorul orădean.
Perioada fără legi de la începutul software-ului românesc
Horațiu Tănescu a mai povestit despre colecția inedită de reviste în care a apărut și pe care le păstrează din nostalgie, dar și despre începuturile afacerilor cu software în România, când nici măcar nu existau legi care să definească acest domeniu. ”Era la modă o întrebare amuzantă: din punct de vedere fiscal, cum contabilizezi software-ul? Unii trimiteau cutii goale prin vamă… sau cutii cu dischete ca să existe ceva concret.”
Afacerea lui Horațiu Tănescu a crescut și s-a extins la nivel global, produsele create de el fiind folosite, printre alții, de Departamentul de Justiție sau Departamentul Muncii al Statelor Unite ori de serviciile de informații ale armatei franceze. Dar ca să ajungi la acest nivel, trebuie să experimentezi, să creezi și să lași piața să reacționeze, spune Horațiu. “Joaca este un proces în urma căruia trebuie să iasă ceva, un MVP (minimum viable product). În orice domeniu ar fi să încerce să scoată aceste prototipuri pieței, întregii lumi spre validare. Să existe o componentă globală în mintea lor, chiar dacă produsul, la început, este unul local.”
Aplicația simplă, cu recenzii ”de parcă ar salva planeta”
Horațiu Tănescu spune că a continuat să experimenteze și a încercat tot felul de programe. Recunoaște că din joacă a ajuns că creeze o aplicație care face un lucru simplu: pune un filtru de culoare peste ecrane. ”Părea nefolositoare, dar am primit reacții de la instituții de învățământ din Marea Britanie și din alte părți care îmi transmiteau să softul respectiv este foarte folositor elevilor cu dislexie.”
Reacții impresionante a primit și după ce a creat o aplicație care face ca fundalul ecranului unui telefon să fie de culoare neagră. Aparent banală, aplicația a fost descărcată de milioane de ori, are recenzii ”de parcă ar salva planeta”, iar utilizatorii sunt entuziasmați, susținând că în acest fel bateria mobilului durează mai mult, fapt care uneori chiar le-a salvat viața.