Daniel și Speedy erau obosiți când au intrat în tabăra de corturi a salvatorilor noștri în Turcia. Deși oboseala se vede pe chipul lor, cei doi găsesc puterea de a continua să caute oameni sub dărâmături, de a merge într-o nouă misiune. Ministerul de Interne a adus în prim-plan o frântură din misiunea lor de zi cu zi, într-un loc în care sute de oameni își depășesc limitele pentru a reuși să salveze cât mai multe persoane. Fără program de lucru, cu prea puține ore de odihnă, la rândul lor departe de familii, uniți de un singur sentiment universal, iubirea pentru semeni. Daniel este alpinist și paramedic SMURD. Este pompier din anul 2006.
Speedy este un câine de căutare salvare, rasa ciobănesc Belgian malinois, are 6 ani și este atestat național și internațional pentru operațiuni de căutare/salvare urbană.
În misiunea de recunoaștere din Turcia, a semnalat prezența mai multor persoane aflate sub dărâmături, facilitând astfel intervențiile de salvare.
Daniel și Speedy – o echipă datorită căreia cel puțin un om trăiește.
Au mâncat ceva rapid, în mod normal ar fi trebuit să se odihnească măcar câteva ore.
Daniel s-a aplecat la urechea lui Speedy:
– Tati, o singură dată mai ieșim și îți promit că venim să ne odihnim.
Apoi a îmbrățișat-o…. Cum am putea explica modul în care aceste ființe extraordinare înțeleg exact ceea ce noi, oamenii, le spunem?
Speedy s-a ridicat și, cu un lătrat scurt, l-a anunțat pe Daniel că e gata de lucru.
Erau nedormiți de ore bune, dar asta nu conta, era atâta nevoie de ei afară…
S-au dus într-o zonă în care nu mai fuseseră până atunci.
– Caută, tati… caută!, se auzea din când în când Daniel.
După un timp, Speedy s-a oprit și a început să latre.
Daniel a prins-o din urmă imediat.
– Unde, tati… unde sunt?
Speedy a început să zgârie cu labele într-un morman de moloz, într-un loc în care, înainte de cutremur, probabil că fusese un bloc.
În apropierea lor era o echipă de salvatori turci. Unul dintre ei a văzut toată scena.
A venit imediat lângă Daniel și… nu a mai fost nevoie de niciun cuvânt.
Au început să caute.
Daniel a chemat-o pe Speedy și a luat-o în brațe. Misiunea lor acolo se încheiase, era nevoie de ei în altă parte, alți oameni aveau nevoie să fie găsiți…
– Bravo, fata mea bună! Bravo!
Unul dintre salvatorii turci a venit lângă Speedy, s-a așezat în genunchi și i-a spus ceva în limba turcă. Iar Speedy i-a întins lăbuța.
Nu era nevoie de cuvinte, nu era nevoie ca cineva să traducă acel moment. Cum oare am putea explica modul în care aceste ființe extraordinare înțeleg exact ceea ce noi, oamenii, le spunem?
Poate doar așa: SUNT ABSOLUT MINUNATE!
