MEMORIA REZISTENȚEI
SAVU TEODOR
Profesorul şi diaconul Teodor Savu s-a născut pe data de 20 februarie 1916, „în satul curat românesc Sânnicolau Român, nr. 463, jud. Bihor, la circa 1 km distanţă de graniţa cu Ungaria”.
Tatăl său, Teodor era plugar înstărit, iar mama sa se numea Eva, născută Feier. Familia a fost înzestrată cu 13 copii, din care au rămas în viaţă şase: Floare (casnică, căsătorită cu Covaciu Teodor, pensionar, fost îngrijitor (aprod) la Tribunalul Popular Regional Oradea), Ioan (cooperator agricol, în Sânnicolau Român, Bihor), Nicolae (miner la Vulcan, Hunedoara), Petru (muncitor, la Salvarea Oradea), Liviu (zugrav la Cooperativa meşteşugărească Sânnicolau Român), respectiv Teodor, care era al şaselea copil venit pe lume. Se mândrea că este strănepot după bunica dinspre tată a marelui mecenat bihorean Nicolae Jiga (1790-1870). Mai mult, Teodor Savu s-a născut în casa în care a văzut lumina zilei şi Jiga.
Primele trei clase primare (1923/24 – 1925/26) le urmează în satul natal, Sânnicolau Român, iar clasa a IV- a (1926/27), în oraşul Salonta. În perioada 1927 – 1934, a frecventat Liceul de băieţi „Emanuil Gojdu”, susţinându-şi bacalaureatul în iunie 1934.
În toamna anului 1934, s-a înscris atât la Facultatea de Filosofie şi Litere, cât şi la cea de Teologie, ambele în cadrul Universităţii „Regele Carol II” din Cernăuţi. A optat, ca bază, pentru Facultatea de Teologie, sussținându-și examenul de licență în iunie 1938, cu tema „Dogma uniunii ipostatice”. La Facultatea de Filosofie, a reuşit să promovez numai primii doi ani (1937/1938 şi 1938/1939). Titlul de doctor în teologie (Doctor Totius Theologiae) i s-a acordat în luna octombrie 1944, având ca teză „Dogma Incarnaţiunii ilustrată în cărţile de cult ale Bisericii Ortodoxe Apostolice – Ecumenice de Răsărit”
Îşi începe cariera universitară la data de 1 februarie 1939, fiind numit profesor suplinitor de Drept Bisericesc şi Administraţie Bisericească la Academia Teologică Ortodoxă Română din Oradea. În aceeaşi calitate, de la 1 octombrie 1940 la 1 octombrie 1941, a fost detaşat la Academia Teologică Ortodoxă Română din Caransebeş, după care, din toamna lui 1941, revine la Academia orădeană, aflată în refugiu la Timişoara. După obţinerea titlului de doctor, este numit, în 1945, profesor definitiv la aceeaşi catedră a Academiei, care rămâne să funcţioneze în Timişoara până în anul 1948. „În toamna anului 1948, după reforma întregului învăţământ din ţară, din cele cinci Academii teologice ortodoxe şi trei greco-catolice din Transilvania şi Banat, s-au constituit două Institute teologice universitare la Sibiu şi Cluj, fiecare având şi un centru de îndrumare a clerului la Arad, respectiv la Oradea”, mărturiseşte Teodor Savu. Acesta a fost încadrat, pe data de 2 decembrie 1948, ca profesor de Teologie practică la Centrul de Îndrumare a Clerului din Oradea, însă n-a apucat să funcţionez în acest post, deoarece la 28 decembrie 1948 a fost arestat.
În tot acest timp de refugiu timişorean, viaţa de familie a tânărului profesor s-a îmbogăţit. La 24 octombrie 1942, s-a căsătorit civil, iar la 26 octombrie 1942, s-a cununat religios cu Ştefania Munteanu (n. 23 octombrie 1922), fiica profesorului de ebraică şi de Vechiul Testament de la Academia Teologică Ortodoxă Română din Oradea, pr. dr. Ştefan Munteanu. Căsătoria a fost binecuvântată cu o fiică, Ştefana Ana Eva, născută la 7 octombrie 1943 şi botezată de Episcopul Dr. Vasile Lăzărescu al Timişoarei. Acesta a fost şi cel care, la 29 octombrie 1942, l-a hirotonit pe Teodor Savu, diacon, treaptă în care a rămas până la sfârşitul vieţii.
Norii negri, care s-au abătut asupra României odată cu venirea comuniştilor la putere, vor tulbura şi viaţa liniştită a familiei Savu, aflată la Timişoara. Pe 28 decembrie 1948, părintele Teodor Savu a fost arestat.
Acesta fusese contactat de reprezentanţi ai rezistenţei din exil în încercarea de a mijloci emigrarea Episcopului Oradiei Nicolae Popoviciu în străinătate. „În septembrie 1948, un oarecare Nichi Obreja îl contacta pe diaconul Teodor Savu la domiciliul din Timişoara. Diaconul Savu s-a implicat în mod direct în contactarea Episcopului Nicolae Popovici, aflat la tratament la Băile Buziaş. Ierarhul orădean i-a răspuns profesorului că „nu se poate aventura într-o astfel de afacere“, mai ales că i se părea un demers nesigur pentru viitorul Bisericii. În noiembrie 1948, părintele Savu era căutat de alţi doi emisari veniţi din exil. Aceştia aveau o scrisoare din partea unui arhimandrit Lucaci, fost vieţuitor la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, care scria lui Nicolae Popovici, dar şi ierarhilor Andrei Magieru şi Nicolae Bălan despre „cât de mult se simte lipsa unui ierarh în fruntea românilor din străinătate“. … pentru o ultimă încercare, la 13 decembrie 1948, diaconul Savu s-a deplasat la Episcopia din Oradea. … episcopul a refuzat din nou”, notează cercetătorul Adrian Nicolae Petcu.
Rămâne, de asemenea, şi mărturia părintelul Teodor Savu despre acest moment decisiv în viaţa sa: „Motivul arestării şi condamnării mele a fost faptul că eu am mijlocit între un delegat al emigraţiei române din Paris şi Episcopul Dr. Nicolae Popoviciu al Oradiei, delegat care venise să îl roage pe distinsul vlădică al Oradiei şi duşman indubitabil al comunismului ca să emigreze la Paris, de unde să poată lupta, cu şi mai multă dârzenie, împotriva regimului comunist ateu de la noi. Preasfinţia Sa a mulţumit pentru încredere şi propunere, dar a refuzat să plece, netentându-l nici promisiune că la întoarcerea în ţară va fi făcut Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (era atunci un curent puternic că în curând vin americanii să ne elibereze de comunism!) şi declarând că el nu îşi părăseşte ţara, că va lupta mai departe, cu orice preţ, împotriva măsurilor antireligioase şi antiromâneşti ale noului regim din ţara noastră”.
Este arestat la Oradea în cursul dimineţii de 28 decembrie 1948 şi transportat la Ministerul de Interne din Bucureşti. „Menţionez că în subsolurile Ministerului de Interne, după perioada de anchetare, când am fost complet izolat, mai mult regim de carceră, primul om cu care am dat faţă, într-o celulă, a fost Constantin Titel Petrescu, preşedintele Partidului Socialist Democrat din România, cu o înfăţişare cadaverică, din cauza subalimentaţiei şi a lipsei de aer şi soare. Şi eu, cât am stat la Ministerul de Interne, circa 50-60 de zile, nu am văzut soarele şi nu am fost scos la aer”.
Până la pronunţare sentinţei este trimis la Jilava (septembrie 1949), timp în care starea sănătății sale se egravează. „Eu încă de la Jilava am contractat o tuberculoză ganglionară (la gât partea dreaptă), manifestată printr-o mare umflătură, ajunsă la apogeu chiar în perioada judecării cauzei, la Tribunalul Militar Bucureşti, umflătură care apoi la Aiud, cu tot minimul de tratament medical la Jilava şi Aiud, s-a spart şi apoi rana s-a cicatrizat, urmele se mai văd şi astăzi. În plus, la Aiud am mai contractat o tuberculoză osoasă, la încheietura mâinii stângi, trebuind să fie pusă în ghips, pe care l-am purtat mult timp şi după eliberare, când am fost tratat până la vindecare”
Pe data de 13 mai 1950, prin Sentinţa nr. 487 a Tribunalului Militar Bucureşti, Teodor Savu a fost condamnat la 4 ani închisoare şi este mutat la Aiud. Aici s-a întâlnit cu o serie de personalităţi culturale, militare şi politice: profesorul şi gânditorul Ion Petrovici, poetul Radu Gyr Mircea Cancicov, fost ministru al finanţelor şi apoi al economiei naţionale etc. „După aceea – printr-un concurs favorabil de împrejurări – am avut privilegiul real de a lucra într-o echipă de zidari, de sub spravegherea fostului ministru I. Enescu, fost profesor la Institutul de Arhitectură din București. … Pe acelaşi şantier, am lucrat, între alţii, cu reputatul profesor de teologie, poetul şi scriitorul de mare talent, Nichifor Crainic, făcând cu dânsul pereche la o targă, cărând pământ dintr-un loc în altul. De lângă dânsul am fost luat în ziua eliberării mele, la 29 iulie 1953”.
Întors la Timişoara, unde i se stabilise domiciliul obligatoriu, află că familia sa s-a mutat la Oradea. Abia după 4 luni lui Teodor Savu i se va permite să vină și el la Oradea. Aici face eforturi să se reîncadreze în muncă, asfel acceptă să lucreze ca zilier, din decembrie 1953 până în 1 iulie 1954, la întreprinderea „Transbalot” din Bucureşti, cu baza la Cefa, Bihor. Apoi, din iulie 1954 până pe 24 februarie 1958 a fost încadrat pe post de contabil la CFR Oradea.
La începutul lui februarie 1958, la insistenţele Episcopului Ortodox de atunci, Valerian Zaharia, a fost transferat în postul de diacon catedral la Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei. Apoi, în timpul Episcopului Vasile Coman a fost numit inspector eparhial de la 1 martie 1975 până la 31 ianuarie 1985, când s-a pensionat din funcţia de inspector, dar menţinut ca diacon.
După 1989, când la Oradea se reînfiinţează Facultatea de Teologie, profesorul Sava a fost numit, începând cu semestrul II 1992, profesor provizoriu la catedra de Enciclopedia şi Metodologia teologică şi la cea de Introducere în Filosofie, iar din anul universitar următor 1992/1993, a predat cursul de Istoria filosofiei.
De asemenea, a desfăşurat o amplă activitate publicistică în revistele eparhiale: „Legea Românească” (Oradea, apoi Beiuş), „Biserica Bănăţeană” şi „Duh şi Adevăr”. Cum între anii 1955-1959, a absolvit cursurile Şcolii Populare de Artă din Oradea (secţia canto), părintele a fost membru al corului CFR, al Corului Filarmonicii de Stat din Oradea, al Corului Catedralei Ortodoxe Române din Oradea şi al Reuniunii de Cântări „Hilaria”.
A decedat la 9 august anul 2007.
Fiica sa Ştefana Ana – Eva este absolventă a Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti (1968) şi a cântat în Corul „Madrigal” din Bucureşti. În anul 1973 s-a căsătorită cu Belinschi Alexandru, arhitect în Bucureşti, şi au un fiu împreună.
Bibliografie:
Arhiva personală Ștefana Ana Eva Savu, fiica părintelui Teodor Savu; Adrian Nicolae Petcu, „Chemarea Episcopului Nicolae Popovici în exil şi implicarea diaconului Teodor Savu”, în Ziarul Lumina, accesibil on-line la adresa http://ziarullumina.ro/chemarea-episcopului-nicolae-popovici-in-exil-si-implicarea-diaconului-teodor-savu-100286.html, accesat la data de 1 mai 2018; Cristina Liana Puşcaş, Rezistență anticomunistă în întrebări și răspunsuri, Editura Eikon, București, 2017.
Text: dr. Cristina Liana PUȘCAȘ
L-am cunoscut pe parintele diacon Sava de la Biserica cu Luna .Avea o voce foarte frumoas cu care ne incanta.Cred ca acum ii canta lui Dumnezeu .Era un OM minunat.