Procurorii din cadrul DNA – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au oferit, joi, detalii despre cazul avocatului Alexandru Păun și al executorului judecătoresc Anton Casagranda-Stana, trimiși în judecată pentru infracțiuni de abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu și spălarea banilor. Așa cum BihorJust a scris, dosarul celor doi a fost înregistrat pe 21 iunie 2022, pe rolul Curții de Apel București.
DNA susține că executorul judecătoresc Anton Casagranda-Stana este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu producerea de consecințe deosebit de grave. În schimb, fără să fie numit de către procurorii anticorupție, avocatul Alexandru Păun a fost inculpat pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, și spălarea banilor, în formă continuată.
Potrivit rechizitoriului, în perioada 2017 – 2018, inculpatul Casagranda-Stana Anton, beneficiind de ajutorul avocatului, ar fi întocmit acte cu încălcarea prevederilor legale în contextul desfășurării a două proceduri de executare silită. Astfel, ar fi cauzat un prejudiciu de aproape 4 milioane de lei unor persoane îndreptățite să primească despăgubiri din partea Statului Român pentru un teren de aproximativ 1,5 ha din centrul municipiului Galați, care fusese expropriat ilegal de către regimul comunist.
”Concret, în contextul menționat mai sus, din totalul despăgubirilor primite de creditori (19.469.214 lei), inculpatul Casagranda-Stana Anton ar fi transferat în mod nelegal în contul personal al avocatului sumele de:
– 3.020.615 lei, reprezentând „onorariu avocat”, în condițiile în care acesta din urmă nu a avut nici o calitate în raportul execuțional,
– 914.810 lei, cu titlu de “dobânzi datorate”, în condițiile în care creditorii încă nu încasaseră de la stat dobânzile solicitate, prin urmare nu aveau ce sume de bani să achite avocatului”, au transmis procurorii DNA.
Aceștia au explicat că, între iulie 2017 și iulie 2018, pentru a disimula proveniența banilor primiți, avocatul i-ar fi transferat într-un cont deschis pe numele mamei sale. ”Ulterior, inculpatul a făcut din acest cont mai multe plăți și transferuri către diverse persoane fizice și juridice”, susțin anchetatorii.
În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii față de cei doi inculpați. Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel București cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.