Curtea Constituțională (CCR) a admis, joi, o excepție de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile unui articol din Legea Poliției Române. Concret, este vorba despre dispozițiile art.36 alin.(5) din Legea nr.218/2002, potrivit cărora polițistul este obligat să permită unei persoane să părăsească, de îndată, din secție după finalizarea verificărilor, reglementări care au fost declarate în contradicție cu legea fundamentală.
Comunicatul Curții Constituționale:
În ședința din data de 7 aprilie 2022, Curtea Constituțională, în cadrul controlului legilor posterior promulgării, a decis:
Cu majoritate de voturi,
– A admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că este neconstituțională soluția legislativă cuprinsă de art.36 alin.(5) din Legea nr.218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române.
Dispozițiile art.36 alin.(5) din Legea nr.218/2002 au următorul cuprins:„(5) Polițistul are obligația de a permite persoanei să părăsească, de îndată, sediul poliției după finalizarea activităților conform alin.(4) sau a măsurilor legale care se impun.”
În urmă cu doar două zile, Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, un proiect de lege care vizează modificarea şi completarea art.36 din Legea nr.218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române. Potrivit documentului, persoanele duse pentru verificări la sediul Poliției nu pot fi ținute mai mult de 8 ore. Urmează ca documentul să fie promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul Oficial pentru a-și produce efectele.
Ce prevede proiectul de lege pentru modificarea şi completarea art.36 din Legea nr.218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române:
Articolul 36 din Legea nr.218/2002 privind organizarea și funcționarea Politiei Române, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 2 martie 2020, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. Alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(4) Verificarea situației de fapt și, după caz, luarea măsurilor legale față de persoana condusă la sediul poliței se realizează de îndată, fără a depăși un termen de 8 ore de la momentul inițierii deplasării.”
2. După alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin.(41), cu următorul cuprins:
„(41) În situația în care identitatea persoanei nu a putut fi stabilită în termenul prevăzut la alin.(4), acest termen se prelungește cu perioada necesară stabilirii identității, verificării situației de fapt și, după caz, luării măsurilor legale, fără a depăși un termen de 12 ore de la momentul inițierii deplasării.”
3. Alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:
(5) Polițistul are obligația de a permite persoanei să părăsească, de îndată, sediul poliției:
a) după finalizarea activităților, chiar dacă termenele prevăzute la alin.(4) și (41) nu au expirat;
b) după expirarea termenului prevăzut la alin.(4), dacă identitatea persoanei a fost stabilită;
c) după expirarea termenului prevăzut la alin.(41), chiar dacă identitatea persoanei nu a putut fi stabilită.”
DOCUMENT – Lege pentru modificarea și completarea art. 36 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române: