Primarul de Căbești, Corina Ene, fostul președinte al PSD Bihor, deputatul Ioan Mang, șeful Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, Felix Cozma, și directorul Agenției de Ocupare a Forței de Munca Bihor, Bekesi Csaba, sunt numele cu care PSD Bihor se pezinta în fata alegătorilor pentru Camera Deputaților. La Senat, doctorul Aurel Mohan, președintele PSD Bihor și subsecretarul de stat Traian Gabriel Ghilea sunt propunerile pentru Senat. Marea surpriza e prezenta primarului de Căbești, Corina Ene, realeasa pe 9 iunie, după ce într-un singur mandat a schimbat radical fata comunei, investițiile realizate de tânăra primărița în școlile din comuna făcând ocolul internetului și obiectul unor reportaje difuzate la nivel național, ca exemplu de bune practici. Nici societatea civilă nu a rămas indiferenta la realizările primarului Corina Ele. In 2022 a devenit “Liderul care schimba lumea” la gala organizata de Fundația Comunitară Oradea. Alături de primarul PSD Sanmartin, Cristian Laza, Corina Ene e primarul cu cea mai buna imagine din PSD Bihor, în urma realizărilor. “Scopul meu ca viitor parlamentar e sa am cel putin tot atâtea realizări și sa fiu parte din corpul profesioniștilor care reprezintă Bihorul”, ne-a spus primarul Corina Ene, cap de lista la Camera Deputaților. Un senator și trei deputați e planul cu care PSD Bihor pornește în alegeri, spunea Florian Bodog înainte de a anunță decizia sa de a nu mai candida.
Site-ul bihorjust.ro şi conținutul acestuia sunt protejate de Legea drepturilor de Autor din România şi de dispoziţii privitoare la copyright aplicabile în alte teritorii din afara ţării. Preluarea de pe site-ul bihorjust.ro a materialelor (text, foto şi/sau video) purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală se poate face doar cu citarea sursei, cu URL/hyperlink, în limita a 250 de semne.