Titlul problemei de drept: Dacă principiul ne bis in idem este aplicabil în cazul faptelor susceptibile să atragă atât răspunderea contravențională, cât şi răspunderea penală (Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București)
Autorul întrebării a arătat că, în ceea ce privește infracțiunile de tulburare a ordinii şi liniştii publice şi infracţiunile silvice, instanţele de judecată au arătat că răspunderea penală a inculpatului este înlăturată în ipoteza în care pentru aceeași faptă a fost anterior sancţionat contravenţional (în acest sens, decizia penală nr. 1095/A/12.09.2018 pronunţată în dosarul nr. 22384/300/2016 al Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I Penală, decizia penală nr. 1332/A/2018, pronunţată în dosarul nr. 4129/335/2016 al Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a Il-a Penală şi decizia penală nr.91/A/29.01.2019 pronunţată în dosarul nr. 4595/269/2018 al Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a Penală). S-a apreciat că nu poate fi dispusă sancţionarea penală a inculpaţilor, fară a se ajunge la un cumul al formelor de sancţionare a acestora pentru aceleaşi fapte, în condiţiile în care ambele proceduri, contravenţională şi penală, se referă la acelaşi comportament şi aceeaşi ocazie.
În acelaşi timp, autorul întrebării a arătat că sancţionarea contravenţională a unor fapte al căror pericol social este apt să atragă răspunderea penală a făptuitorului este de natură să împiedice aplicarea corectă a legii şi sancţionarea adecvată a faptei antisociale.
În opinia noastră, angajarea răspunderii contravenționale poate împiedica o nouă procedură de natură penală împotriva aceleiași persoane, pentru aceeași faptă, în baza principiului ne bis in idem.
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a analizat în jurisprudența sa contravențiile prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice12 și de Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice13, statuând în sensul că faptele sancționate contravențional din aceste acte normative intră în sfera de aplicare a noțiunii de acuzație penală din art. 6 din Convenție, iar garanțiile prevăzute în materie penală, inclusiv cele care decurg din principiul ne bis in idem, sunt aplicabile. Curtea a constatat, așadar, violarea art. 4 din Protocolul nr. 7 atunci când procedura penală a urmat unei decizii administrative de sancționare a unor fapte împotriva ordinii publice, având în vedere că interdicția instituită prin textul legal încălcat se adresa tuturor persoanelor și că, pe de altă parte, scopul sancțiunii era acela de a pedepsi și de a preveni săvârșirea în viitor a unor fapte similare, asemeni normelor de incriminare.
Prin urmare, ca urmare a jurisprudenței Curții care a dat un sens autonom conceptului de hotărâre penală definitivă, asimilând acesteia acte emise de alte autorități, chiar și de autorități administrative sau de organe de poliție, urmărirea și sancționarea penală a celui în cauză pentru fapta anterioară, care a făcut obiectul răspunderii contravenționale, ar intra în contradicție cu principiul menționat.
În același sens, cu prilejul întâlnirii comune a președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel cu procurorii șefi secție urmărire penală de la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, structurilor specializate DNA și DIICOT și al parchetelor de pe lângă curțile de apel, din data de 18 mai 2018, s-a arătat că, în ipoteza în care pentru aceeași faptă/aceleași fapte s-a aplicat inițial o sancțiune contravențională care poate fi asimilată unei sancțiuni penale iar ulterior persoana în cauză este trimisă în judecată pentru aceeași faptă/aceleași fapte, devine incident principiul ne bis in idem.
În ceea ce priveste ipoteza infracțiunilor silvice15, în situația în care pentru actele care formează conținutul constitutiv al infracțiunilor, făptuitorul a fost anterior sancționat contravențional16, cu prilejul întâlnirii președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel organizată în perioada 16–17 mai 2019 s-a decis că angajarea celor două răspunderi – contravențională și penală – nu încalcă principiul ne bis in idem, având în vedere că nu există identitate între faptele ce formează obiectul celor două proceduri, contravenţională şi penală, incriminările presupunând întrunirea unor condiţii specifice vizând numărul de acte săvârşite, perioada de timp în care trebuie comise şi o anume valoare a prejudiciului produs, diferită de cea care a format obiectul sancţionării administrative, ca elemente necesare pentru ca faptele să capete relevanţă penală. În acest sens, s-a făcut referire la practica instanței supreme, indicându-se deciziile nr. 168/RC/ 10.05.2018 și nr. 17/22.01.2019 ale Secției penale.
Opinia INM exprimată cu prilejul acestei întâlniri a fost în sensul că modul de reglementare a infracțiunilor prevăzute de art. 107 alin. 1 lit. b) și art. 109 alin.1 lit. b) din Codul silvic ridică o problemă de constituționalitate, din perspectiva principiului ne bis in idem.
Astfel, dispozițiile legale menționate se referă la întrunirea elementelor de tipicitate ale celor două infracțiuni în condițiile în care valoarea cumulată a prejudiciului produs prin faptele săvârșite repetat în decurs de un an și pentru care persoana în cauză a fost sancționată contravențional, depășește limita legală, respectiv de 5 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, ceea ce presupune că în conținutul faptei calificată de legiuitor ca infracțiune este inclusă fapta contravențională pentru care cel în cauză a fost deja sancționat. Or, ca urmare a jurisprudenței CEDO referitoare la sensul autonom al conceptului de hotărâre penală definitivă, urmărirea și sancționarea celui în cauză din nou pentru fapta anterioară, inclusă în cea care atrage răspunderea penală, ar intra în contradicție cu principiul menționat.
Sancțiunea contravențională aplicată persoanei în cauză pentru prima faptă de tăiere ilegală de arbori sau de furt de arbori, conform art. 8 alin. 1 lit. a), b) din Legea nr. 171/2010, poate fi, așadar, circumscrisă noțiunii de acuzație penală, întrucât fapta pentru care a fost sancționat poate fi considerată ca având un caracter penal în sensul autonom, pe care Convenția Europeană a Drepturilor Omului îl acordă acestei noțiuni, având în vedere că, pe de o parte, interdicția instituită prin art. 4 din Protocolul 7 la Convenție se adresează tuturor persoanelor și că, pe de altă parte, scopul sancțiunii este acela de a pedepsi și a preveni săvârșirea în viitor a unor fapte similare (cauza Anghel c. României, 2007), valorile sociale ocrotite în legea contravențională și în cea penală sunt aceleași, iar primul act material component al infracțiunii a fost sancționat distinct cu amendă contravențională, care a devenit definitivă în înțelesul art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană, anterior declanșării procedurilor penale împotriva inculpatului.
În același sens, cu prilejul întâlnirii comune a președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel cu procurorii șefi secție urmărire penală de la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, structurilor specializate DNA și DIICOT și al parchetelor de pe lângă curțile de apel, organizată la București în data de 18 mai 2018 s-a arătat că, în ipoteza în care pentru aceeași faptă/aceleași fapte s-a aplicat inițial o sancțiune contravențională care poate fi asimilată unei sancțiuni penale iar ulterior persoana în cauză este trimisă în judecată pentru aceeași faptă/aceleași fapte, devine incident principiul ne bis in idem.
Deși concluzia a vizat situația în care în structura infracțiunii reținute intră mai multe fapte contravenționale sancționate anterior, și în ipoteza expusă de autorul întrebării argumentele sunt, în esență, similare, ținând de identitatea faptei contravenționale anterioare, sancționate în baza Legii nr. 171/2010 și inclusă în conceptul de acuzație în materie penală în sensul Convenției, cu cea care face parte din structura infracțiunii prevăzute de Codul silvic ce o include, în vederea atingerii numărului minim de acte săvârșite repetat și a limitei prejudiciului prevăzut de lege, care determină activarea principiului ne bis in idem.
În ceea ce privește ipoteza faptelor contra ordinii și liniștii publice, în unanimitate a fost agreată opinia INM.
Cu privire la situația infracțiunilor silvice, participanții au apreciat că suntem în prezența unei probleme de reglementare, agreând opinia INM exprimată cu prilejul Întâlnirii președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel organizată în perioada 16–17 mai 2019.
Această problemă de drept a fost discutată cu ocazia întânirii procurorilor șefi de secție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism şi al parchetelor de pe lângă curţile de apel – București, 9-10 martie 2020.
