În cadrul procedurii reglementate în art. 5491 C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară dispune, conform art. 112 alin. (1) lit. e) şi art. 291 alin. (2) C. pen., confiscarea specială a sumei de bani dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute în art. 291 alin. (1) C. pen., în cazul în care procurorul a dispus o soluţie de clasare pentru traficul de influenţă, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.
În procedura de confiscare în cazul clasării, judecătorul de cameră preliminară nu poate schimba temeiul soluţiei de clasare, neputând reţine inexistenţa faptei [art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.] în locul prescripţiei răspunderii penale [art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.], ci se pronunţă exclusiv cu privire la măsura de siguranţă a confiscării.
Prin încheierea din 7 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală, s-a dispus, în baza art. 5491 alin. (5) lit. b) C. proc. pen., admiterea propunerii formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie și s-a dispus confiscarea sumelor de 20.000 euro și respectiv 28.000 euro de la intimata A.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că, prin adresa din 20 mai 2019, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie a sesizat judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti pentru a dispune luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale a sumelor de 20.000 euro şi respectiv 28.000 euro de la intimata A., în temeiul art. 5491 C. proc. pen.:
– 20.000 euro (indicată în rechizitoriul din 17 octombrie 2018 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupției) – sumă primită de inculpata A., în perioada iulie-septembrie 2009, prin intermediul numitei B., de la membrii familiei C., rude ale numiţilor D. şi E., pentru a-şi trafica influenţa în calitate de judecător pe lângă colegii săi, magistraţi judecători de la Curtea de Apel Bucureşti, astfel încât aceştia să respingă recursurile promovate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva încheierilor Tribunalului Bucureşti din 21 iulie 2009, prin care s-a dispus punerea în libertate a numiţilor F. şi G. şi din 3 septembrie 2009, prin care s-a dispus punerea în libertate a numiţilor H., I., Î. şi J. şi
– 28.000 euro (indicată în rechizitoriul din 17 octombrie 2018 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupției) – sumă primită de inculpata A. în ultima decadă a lunii iulie 2009, prin intermediul numitei B. şi a numitului K., de la membrii familiilor numiţilor L., M., N. şi O., pentru a-şi trafica influenţa asupra judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti şi a-i determina pe aceştia să respingă recursul promovat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva încheierii din data de 14 iulie 2009, prin care au fost puşi în libertate numiţii L., M., N. şi O.
S-a mai reţinut că propunerea de confiscare specială a sumelor de 20.000 euro şi respectiv 28.000 euro are la bază dispoziţiile art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. şi ale art. 291 alin. (2) C. pen., în referire la infracţiunile de trafic de influență.
Analizând actele şi lucrările dosarului, curtea de apel a constatat că, prin rechizitoriul sus arătat, inculpata A. a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea a 4 infracțiuni de luare de mită prevăzute în art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 (în forma modificată prin Legea nr. 187/2012) și art. 5 C. pen., prin acelaşi act de sesizare a instanţei fiind dispuse şi soluţiile de clasare, în temeiul art. 328 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. (pe motivul intervenirii prescripţiei răspunderii penale), față de aceeaşi inculpată pentru săvârșirea a 2 infracţiuni de trafic de influență, în modalitatea normativă prevăzută în art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 (în forma modificată prin Legea nr. 187/2012), constând în aceea că a primit, pe de o parte, în perioada iulie-septembrie 2009, prin intermediul numitei B., suma de 20.000 euro de la membrii familiei C., rude ale numiţilor D. şi E., pentru a-şi trafica influenţa în calitate de judecător pe lângă colegii săi magistraţi, judecători de la Curtea de Apel Bucureşti, astfel încât aceştia să respingă recursurile promovate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva încheierilor pronunţate de Tribunalul Bucureşti în data de 21 iulie 2009, prin care s-a dispus punerea în libertate a numiţilor F. şi G. și în data de 3 septembrie 2009, prin care s-a dispus punerea în libertate a numiţilor H., I., Î. şi J., iar, pe de altă parte, că, în ultima decadă a lunii iulie 2009, prin intermediul numiţilor B. şi K., suma de 28.000 euro, de la membrii familiilor L., M., N. şi O., pentru a-şi trafica influenţa asupra judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti şi a-i determina pe aceştia să respingă recursul promovat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva încheierii din 14 iulie 2009, prin care au fost puşi în libertate numiţii L., M., N. şi O.
Curtea de apel a mai arătat că pentru luarea măsurii de siguranţă a confiscării, în cazul soluţiei de clasare, art. 5491C. proc. pen. prevede procedura specială care presupune sesizarea judecătorului de cameră preliminară de la instanţa competentă, după expirarea termenului prevăzut la art. 339 alin. (4) C. proc. pen. ori, după caz, la art. 340 C. proc. pen. (în care soluţia respectivă poate fi contestată, prin formularea unei plângeri, astfel cum în speţă inculpata a învederat că deja a procedat) sau după pronunţarea hotărârii prin care acea plângere a fost definitiv respinsă.
S-a mai constatat că inculpata A. a contestat soluția de clasare pe calea procedurii prevăzute în art. 340 C. proc. pen., iar prin încheierea din 1 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, a fost respinsă cererea acesteia care viza, între altele, schimbarea temeiului care a stat la baza soluției de clasare dispuse (prescripția răspunderii penale), reţinându-se, în considerente, că soluția procurorului este legală și nu se impune modificarea temeiului clasării.
Totodată, curtea de apel a observat că, deşi intimata susţine că solicitarea sa vizează exclusiv analizarea cererii de confiscare a sumelor de 20.000 euro și respectiv 28.000 euro, în realitate, se tinde la o nouă analiză a temeiniciei soluției de clasare, prin intermediul procedurii prevăzute în art. 5491 C. proc. pen., însă aceasta nu poate fi dispusă decât prin evaluarea soluției de clasare.
S-a mai arătat că respingerea cererii de confiscare nu poate fi decât urmare a aprecierii că infracțiunile de trafic de influență – la care se referă cele două sume de bani – fie nu există, fie nu sunt prevăzute de legea penală sau nu au fost săvârșite de inculpată cu forma de vinovăție prevăzută de lege, fie au fost săvârșite de inculpată sub imperiul unei cauze de neimputabilitate sau justificative, adică exact ceea ce inculpata a solicitat în cadrul procedurii prevăzute în art. 340 C. proc. pen., respectiv în plângerea împotriva soluției de clasare, care a fost respinsă definitiv prin încheierea din 1 februarie 2019.
Or, curtea de apel a arătat că intimata a epuizat practic posibilitatea de a contesta temeinicia soluției de clasare, iar singura soluție care poate fi dispusă în procedura de față, raportat la momentul procesual și ținând seama de soluțiile dispuse anterior, o reprezintă admiterea cererii formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie.
Împotriva încheierii din 7 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală, la data de 8 noiembrie 2019, intimata A. a formulat contestaţie.
În calea de atac promovată, intimata A. a solicitat, potrivit motivelor scrise şi concluziilor orale formulate de apărătorul său ales, în temeiul art. 5491 alin. (7) lit. b) C. proc. pen., admiterea contestației, desființarea încheierii atacate şi, în rejudecare, în baza art. 5491 alin. (5) lit. a) C. proc. pen., respingerea propunerii formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, privind confiscarea sumelor de 20.000 euro şi 28.000 euro de la contestatoare, arătând că procedura jurisdicțională reglementată în dispoziţiile art. 5491C. proc. pen. are un conţinut de sine stătător, fiind diferită de cea reglementată în art. 340 C. proc. pen., precizând, totodată, că a uzat de ambele mijloace procedurale pentru a demonstra nelegalitatea soluţiei de clasare dispusă prin rechizitoriu, împrejurare în care şi solicitarea de confiscare a celor două sume de bani este nelegală şi netemeinică.
Analizând contestația formulată de intimata A. împotriva încheierii din 7 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 5491 C. proc. pen., în cazul în care procurorul a dispus clasarea şi sesizarea judecătorului de cameră preliminară în vederea luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale, ordonanţa de clasare, însoțită de dosarul cauzei, se înaintează instanţei căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, după expirarea termenului prevăzut la art. 339 alin. (4) ori, după caz, la art. 340 sau după pronunţarea hotărârii prin care plângerea a fost respinsă. Totodată, potrivit art. 5491 alin. (6) C. proc. pen., în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii, procurorul şi persoanele prevăzute la alin. (3) pot face, motivat, contestaţie.
Măsura de siguranţă prevăzută în art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. (confiscarea bunurilor dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală) intervine în condiţiile art. 107 C. pen. (dacă există o stare de pericol ce trebuie înlăturată şi pentru preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală). Cu referire la infracţiunile de trafic de influență, conform alin. (2) al art. 291 C. pen., banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.
În acest context, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că măsurile de siguranţă sunt sancţiuni de drept penal, dispuse de instanţa de judecată împotriva persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, pentru a înlătura o stare de pericol generatoare de noi fapte prevăzute de legea penală. Prin urmare, incidenţa aplicării lor nu este determinată de existenţa răspunderii penale pentru fapta săvârşită, ci de existenţa stării de pericol relevantă pentru acea faptă.
De altfel, trebuie precizat că, în jurisprudenţa sa constantă, instanţa supremă a apreciat că „măsurile de siguranţă a confiscării speciale se dispun şi în ipoteza în care a intervenit prescripţia răspunderii penale, întrucât scopul lor este înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală, putând fi luate chiar dacă făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă. Prescripţia operează numai în ce priveşte răspunderea penală, iar nu şi în ce priveşte măsurile de siguranţă” (fostul Tribunal Suprem, decizia nr. 614/1984).
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, prin rechizitoriul din 17 octombrie 2018 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupției, inculpata A. a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea a 4 infracțiuni de luare de mită prevăzute în art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 (în forma modificată prin Legea nr. 187/2012) și art. 5 C. pen., prin acelaşi act de sesizare a instanţei fiind dispuse şi soluţiile de clasare, în temeiul art. 328 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. (pe motivul intervenirii prescripţiei răspunderii penale), față de aceeaşi inculpată pentru săvârșirea a 2 infracţiuni de trafic de influență, în modalitatea normativă prevăzută în art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 (în forma modificată prin Legea nr. 187/2012), constând în aceea că a primit, pe de o parte, în perioada iulie-septembrie 2009, prin intermediul numitei B., suma de 20.000 euro de la membrii familiei C., rude ale numiţilor D. şi E., pentru a-şi trafica influenţa în calitate de judecător pe lângă colegii săi magistraţi, judecători de la Curtea de Apel Bucureşti, astfel încât aceştia să respingă recursurile promovate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva încheierilor pronunţate de Tribunalul Bucureşti în data de 21 iulie 2009, prin care s-a dispus punerea în libertate a numiţilor F. şi G. și în data de 3 septembrie 2009, prin care s-a dispus punerea în libertate a numiţilor H., I., Î. şi J., iar, pe de altă parte, că, în ultima decadă a lunii iulie 2009, prin intermediul numiţilor B. şi K., suma de 28.000 euro, de la membrii familiilor L., M., N. şi O., pentru a-şi trafica influenţa asupra judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti şi a-i determina pe aceştia să respingă recursul promovat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva încheierii din 14 iulie 2009, prin care au fost puse în libertate respectivele persoane.
Se mai constată că împotriva dispoziţiilor de clasare din rechizitoriul din 17 octombrie 2018 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupției, petenta A. a formulat plângere, în temeiul art. 340 C. proc. pen., solicitându-se schimbarea temeiului de drept de clasare, din art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. în art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar, prin încheierea din 1 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală, plângerea a fost respinsă, ca nefondată, reţinându-se că soluţiile de clasare sunt legale şi temeinice, neimpunându-se schimbarea temeiului juridic al clasării sub aspectul celor două infracţiuni.
Mai trebuie precizat că procedura plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată este distinctă de cea a confiscării speciale prevăzute în art. 5491 C. proc. pen. Aşadar, contrar susţinerilor apărării, judecătorul de cameră preliminară chemat să soluţioneze cererea de confiscare specială trebuie să aprecieze asupra îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege, putând dispune oricare dintre soluţiile prevăzute în art. 5491 alin. (5) C. proc. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie mai arată că, potrivit considerentelor Deciziei nr. 16 din 10 mai 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în procedura de confiscare în cazul clasării, reglementată în art. 5491 C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară nu analizează trăsăturile esențiale ale infracţiunii, ci se pronunţă exclusiv asupra confiscării bunurilor prin raportare la prevederile art. 107 C. pen.
Făcând referire la considerentele Deciziei nr. 166 din 17 martie 2015 a Curţii Constituționale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că, prin modificarea dispoziţiilor art. 5491 C. proc. pen., prin art. II pct. 128 din O. U. G. nr. 18/2016, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea ca, în cadrul procedurii de confiscare în cazul clasării, judecătorul de cameră preliminară să schimbe temeiul de drept al soluţiei de clasare adoptate iniţial şi nici posibilitatea să decidă cu privire la fondul cauzei – respectiv cu privire la elementele esenţiale ale raportului de conflict – faptă, persoană şi vinovăţie, împrejurare în care considerentele Deciziei nr. 166 din 17 martie 2015 a Curţii Constituționale şi-au încetat aplicabilitatea, întrucât nu pot modifica textul legal peste voința legiuitorului.
În acest context, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în acord cu judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond, apreciază că prin criticile formulate se tinde la o nouă analiză a temeiniciei soluției de clasare, prin intermediul procedurii prevăzute în art. 5491 C. proc. pen., însă aceasta nu poate fi dispusă decât prin o nouă evaluare a soluției de clasare, definitiv constatată prin încheierea din 1 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel București, Secția I penală, împrejurarea că aceasta nu este în detaliu motivată neputând da naștere la o altă cale de atac, prin intermediul căreia să poată fi reexaminată respectiva hotărâre.
Altfel spus, nemulțumirile contestatoarei față de soluția de respingere a plângerii formulate în temeiul art. 340 C. proc. pen. nu pot fi analizate în cadrul procedurii prevăzute în art. 5491 C. proc. pen., întrucât aceasta este o procedură specifică prevăzută exclusiv în considerarea cazurilor de clasare dispuse de procuror pentru infracțiuni cu privire la care s-a stabilit necesitatea impunerii unor măsuri de siguranță, în raport cu dispoziția de clasare, definitiv constatată.
În speță, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că intimata A. a săvârșit două fapte prevăzute de legea penală, pentru care s-a constatat, în mod definitiv, că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, măsura de siguranţă a confiscării speciale prevăzută în dispozițiile art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. şi art. 291 alin. (2) C. pen. fiind pe deplin operantă în cauză, întrucât sumele de bani de 20.000 euro, respectiv 28.000 euro au fost dobândite prin săvârşirea celor două infracţiuni de trafic de influență (indicate în rechizitoriul din 17 octombrie 2018 al Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției), fiind astfel îndeplinite condițiile de luare a măsurii de siguranță.
Pentru considerentele arătate, în conformitate cu dispoziţiile art. 5491 alin. (7) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de intimata A. împotriva încheierii din 7 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală.
